buzunare cusute frumos de croitori?
— Sănătate! îl salută, fluturînd din mînă, inspectorul, şi ieşi.
La secţie, ajunse la prînz, pe la unu şi un sfert.
Detectivii Pobožný şi Draboch îl aşteptau în biroul lui.
— Ei, ce s-aude, băieţi? îi întrebă.
— Nimic, domnule inspector.
Se uită întîi la unul, apoi la altul; erau oameni pe care se putea bizui… Nimic însemna chiar nimic. Aşadar, Jirka Boček nu înnoptase în nici unul din locurile cercetate de Pobožný şi Draboch.
După ce plecară, Čadek examină atent fişele cu decla-raţiile de cazare, la serviciul de evidenţă. Şi aici, tot nimic. Jirka Boček nu figura nicăieri, nici nu-şi anunţase încă domiciliul.
„Să aşteptăm”, îşi spuse Čadek, şi începu să se gîndească la un prînz ceva mai copios. Pe la ora patru
porni spre casă, să se odihnească puţin; lăsase ordin ca să i se telefoneze urgent dacă s-ar primi vreo veste cu privire la Karta. Avea la dispoziţie telefonul de la parter.
Spre înserat mai făcu un drum la secţie, unde nu află
nimic nou. Rămase acolo pînă la zece seara, ocupat cu diverse, apoi se hotărî să o mai viziteze încă o dată pe mama Klouzanda.
— Iar aţi venit?! îl întîmpină Jindra.
— Iar, răspunse Čadek, e un loc foarte plăcut, aici, la voi. Jirka a fost?
— Nu, răspunse scurt Jindra.
— Dar Karta?
— Nici el.
Čadek se aşeză la o masă, spre nemulţumirea generală
a clienţilor, şi îşi comandă fără grabă specialitatea casei, o porţie de chifteluţe din carne de cal, de care nu se atinse decît de formă. Se întreţinu o oră cu hoţul care opera pe la poduri, unul Viktorin, şi discutară despre cele şapte păcate capitale. Apoi, se ridică de la masă şi se îndreptă către tejgheaua după care trona neliniştită
mama Klouzanda.
— Mamă Klouzanda, trebuie să-ţi spun că mă
interesează foarte tare Jirka şi Karta.
— Bine… mormăi ea ursuză.
A doua zi, Jirka Boček continua să nu fie semnalat nicăieri; nici un hotel nu consemna înscrierea lui; iar Karta nu apăruse nici la cîrciumă, nici acasă la el.
A treia zi, Čadek trimise cinci detectivi, care, conform aprobării şefului, trebuiau să scormonească peste tot, deşi măsura asta părea o risipă de forţe.
A patra zi, îl căută pe doctorul Barák, de data asta în serviciu de zi.
— Din păcate, domnule doctor, trebuie să vă cer deschiderea acţiunii de urmărire a celor doi: Boček şi
Karta, spuse el întristat. Amîndoi au dispărut fără urmă
şi se pare că eu am fost printre ultimii care i-au văzut.
— Ce mai ai cu indivizii ăştia? întrebă doctorul Barák.
— Am unele temeri, răspunse Čadek.
— Şi-acum vrei să ne spargem noi capul cu problema asta?
Čadek ridică din umeri.
— Trebuie să mă ajutaţi; nu am dovezi, dar bănuieli, da, şi foarte întemeiate. Boček a comis ceva.
— Asupra lui Karta?
— Desigur. Şi aş şti de unde să prind eu firul.
— De unde?
— De la Fróny — Čadek tăcu o clipă, apoi: Fróny a fost iubita lui Boček, acum ea este la spital; zilele astea trebuie să iasă. După cîte îl ştiu eu pe Boček, n-o să
renunţe la Fróny, era nebun după ea. Şi — cine ştie? —
poate i-a lăsat chiar ei banii în păstrare. Pariez că
