Deocamdată însă, rămînea tot un colţ uitat de lume, nici n-ai fi zis că aparţine oraşului. De-abia acum începea să
intre în preocupările edilitare; se mai punea întrebarea unde se va aciuia pleava forfotitoare?
Čadek sună la uşa închisă a cîrciumii; ştia că va trebui să aştepte mai mult ca în noaptea trecută.
Sună a doua oară şi mai lung. Bineînţeles, primul semnal al soneriei nu fusese luat în seamă, chiar dacă-l auzise cineva. Aveai nevoie de o doză remarcabilă de răbdare ca să pătrunzi înăuntru dimineaţa.
În sfîrşit, se auzi o mişcare; chelnerul Jindra se uita pe gaura-spion practicată în uşă. Čadek ştia că în timpul zilei casa era locuită numai de Jindra şi de mama Klouzanda.
— Ce dracu vă mînă pe-aici, aşa de dimineaţă?! mormăi Jindra de după uşă. Cînd deschise, Čadek îl privi cu compătimire: greu de găsit om mai hărţuit ca Jindra pe lumea asta! Părea cu cincisprezece ani mai în vîrstă faţă
de anii dovediţi de certificatul de naştere. Nu era un secret pentru nimeni că era amantul „cucoanei”
Klouzanda. Viaţa lui nefericită era aceea a unui sclav şi, neîndoielnic, îl rodea oftica: se vedea după faţa lui. Acum îl învelea un halat zdrenţăros şi umbla desculţ.
— Pariez că stăpîna doarme încă, spuse Čadek prietenos.
— Aţi venit numai pentru întrebarea asta? răspunse Jindra morocănos. În toate situaţiile se dovedise unicul om cinstit din cîrciumă, aşa că nu înghiţea orice; se uita cu ură făţişă la inspector.
— Tremuri, spuse Čadek, şi e totuşi destul de cald. Nu mergem înăuntru?
— Cum doriţi.
Nu trecuse bine un minut, şi Čadek începu să regrete vizita. În localul cu obloanele trase nu se făcuse curăţenie şi te izbeau duhorile, să te apuce leşinul.
Jindra deschise o fereastră şi inspectorul se aşeză în plin curent.
— Tot un drac! dîrdîi Jindra. Aici e ca într-o gheţărie; sus colcăie ploşniţele… Spuneţi, ce doriţi?
— Să aflu ceva despre Boček, atacă inspectorul subiectul, fără ocol.
— Ce-am putea să vă spunem noi despre el, mă rog?
— N-a dormit la voi?
— Da’ de unde; a plecat aseară în urma dumneavoastră, cam la un sfert de oră.
— Şi unde s-a dus?
— Asta-i! Ce, eu şi cu stăpîna sîntem duhovnicii lui?
Čadek zîmbi, admiţînd că nu. Dealtfel, Jindra nu avea de ce să mintă… Amîndoi tăcură o clipă lungă şi Jindra se retrase.
Čadek zăbovise pînă la o nouă întrebare; i se păruse că
aude paşi greoi şi o răsuflare adîncă.
— La dracu! ocărî Jindra, întorcîndu-se cu halatul strîns sub bărbie şi continuînd să tremure. Am trezit-o pe
stăpînă.
Dacă Jindra te întîmpina dimineaţa ca o jalnică
arătare, mama Klouzanda te umplea de groază!
Îmbrăcată într-un halat ţipător, un imprimeu străin de bunul gust, îţi trezea senzaţia că matroana Anna riscă să
se prefacă sub ochii tăi într-un maldăr inform, ca celuloza pusă pe foc. Trupul ei atingea dimensiuni uriaşe şi era parcă numai gloduri. Picioarele butucănoase, în papuci, îşi arătau vinele umflate şi negre. Cînd o vedeai aşa, cu faţa flască şi găurită de vărsat sub claia părului zbîrlit, şi sînii aceia revărsaţi şi căzuţi, îţi venea să-l consideri pe Jindra un erou formidabil, la gîndul că îi era amant.
— Bună dimineaţa, mamă Klouzanda, o salută Čadek politicos. De ce te-ai mai deranjat?
— Te-am simţit, răspunse mama Klouzanda cu vocea ei răguşită de beţivă înrăită.
— Domnul inspector întreabă de Jirka, rînji Jindra.
— Ducă-se la dracu, Jirka ăsta! Din cauza lui să cobor din pat?! strigă femeia.
Čadek nu se mai îndoia acum că Jirka Boček plecase într-adevăr imediat după el, aşa că nu insistă în acest sens.
— Ai vorbit cu el aseară, înainte de venirea mea?
— Sigur că da; dar să nu vă închipuiţi că mi s-ar fi spovedit.
— Crezi că ar avea ceva de mărturisit?
— Domnule inspector, ce mai tura-vura! Pe Karta l-a ameninţat de faţă cu toţi. Oare sîntem noi vinovaţi?!
— Deloc, răspunse Čadek, amabil. Nevinovăţia vi se citeşte în ochi.
