— Ascultă, Fróny, încerca el să o potolească, nu te ducem decît pînă la spital. O să ţi se facă un control medical şi, dacă eşti sănătoasă, ai s-o iei din loc numaidecît. Dacă nu, o să ţi se facă acolo tratamentul gratuit, proasto!
— Sînt sănătoasă tun şi n-am nevoie de doctoriile voastre! s-a răstit Fróny, agravîndu-şi situaţia faţă de martorii forţei publice.
Čadek era în stare să imobilizeze un bărbat, strîngîndu-l ca într-un cleşte, dar Fróny, după ce că-l lovise cu picioarele, îl şi muşcase şi-i zgîriase mîinile pînă la sînge.
Nu se arătase supărat pe ea:
— Tacă-ţi cloanţa, Fróny! glumise el, ţi-aş spune eu ceva care te interesează,
— Cîine! ţipase Fróny, scuipîndu-l pe pantofi.
Îmbrăcată elegant, cu părul negru ca pana corbului, era încă destul de frumoasă.
— Jirka iese de la zdup peste şase săptămîni, Fróny.
Te-ai gîndit la asta?
— Iad a fost, nu puşcărie, mizerabililor! strigase ea.
— Ei, ştii ce-nseamnă asta? Cum îţi aşterni aşa dormi.
Vezi, ţi-am spus că el iese şi tu, în loc de bun sosit, vrei să-l îmbolnăveşti? Nu mi se pare deloc frumos.
— Am să vă pocesc mutrele! îi ameninţă Fróny, pufăind ca o locomotivă. Nu-s din alea bolnave! Dacă nu l-aţi fi băgat la zdup pe Jirka, nu ajungeam eu să mă vînd.
Jirka nu m-ar fi lăsat, pricepeţi?
— E om cu simţul onoarei, întărise Čadek. Dar tu, haide, gata cu circul!
La spital s-a constatat că Fróny era bolnavă şi au internat-o. Cînd. Jirka a ieşit la lumina zilei, ea mai era la locul ştiut.
„Poate că toţi trei: Jirka, Fróny şi Karta dau vina pe mine că le-am adus necazuri”, îşi zicea Čadek, în timp ce da ocol cîrciumii.
Apoi sună la intrare şi aşteptă fără să se grăbească.
Cunoştea ieşirea din dos a cîrciumii, totuşi nici nu se clinti auzind cum, în liniştea ce se lăsă pentru o clipă, scîrţîia o altă uşă decît aceea care trebuia să se deschidă.
Veşnic obositul chelner Jindra semnalizase cine vine, prin aprinderea becului ce lumina uşa principală. Unul care nu se simţea în apele lui faţă de lege dăduse bir cu fugiţii şi inspectorul îl lăsă de data aceasta să dispară
nestingherit.
Deasupra intrării apăru, la lumina becului, inscripţia cam ştearsă: „La Klouzanda”. De fapt pe mama Klouzanda o chema Anna Pruchová, puţini însă dintre clienţii ei îi ştiau numele adevărat.
În sfîrşit, Čadek intră, trebui să se încovoaie, strecurîndu-se prin antreul scund, şi se pomeni în mijlocul clienţilor” cu zîmbetul lui blajin. Jirka Boček şedea după tejghea, în dreptul uşii dinspre bucătărie.
În cei trei ani făcuse siluetă. Avea treizeci şi şapte de ani cînd a intrat la închisoare, acum atingea patruzeci.
Era, fără îndoială, cel mai deştept din toată adunătura; o fire dură, fără şovăiri. Avea ochii de culoarea oţelului, de un gri albăstrui, iar pe frunte îi cădea o rebelă şuviţă de
păr castaniu; purta un costum aproape nou, neuzat, de o croială destul de excentrică.
Faţa uscăţivă a lui Karta încerca să se ascundă după o grămadă de pahare. Fumul vînăt se îngroşa din ce în ce mai mult sub bec; mama Klouzanda se sprijinea de tejghea cu toată opulenţa ei. Nu mişca nimeni. Čadek făcu un gest cu mîna spre frunte, făcîndu-se că nu observă scaunul pe care i-l împinsese mînios chelnerul Jindra. Semnalul de înţelegere dintre Čadek şi Karta era să-şi netezească sprînceana dreaptă cu inelarul mîinii stîngi, Čadek dăduse semnalul, dar Karta, deşi văzuse foarte bine, nu răspunse.
Atunci, Čadek se îndreptă spre Jirka şi îl privi fără
sfială drept în ochi. Bănuiala lui se confirmase.
— Cred, spuse el, că ar fi bine să iei loc lîngă mine, dacă tot m-ai invitat aici.
Lovitura nimerise drept la ţintă: Jirka Boček era vizibil surprins.
Čadek ghicise adevărul. Cartea poştală trebuia să
devină pentru Jirka Boček dovada legăturilor secrete dintre Karta şi inspectorul de poliţie. În momentul acela Karta dispăruse cu desăvîrşire sub masă.
Se vorbise pe-aici de turnătoriile lui Karta, sau nu?
Čadek privi împrejur şi văzu feţe destul de nedumerite.
— Ei! întrebă el blajin.
Jirka Boček întîrzie cu răspunsul; apoi vorbi liniştit şi rece:
— Bine — şi încuviinţă din cap — e-n ordine. Scuze pentru deranj.
Prin gheaţa privirii lui citi ura. Čadek prevăzuse situaţia. În acele momente Karta îşi pierdea toate acţiunile. Ultima era în mîna lui Čadek şi acesta ştia de ce şi cum:
— Azi-dimineaţă am primit o invitaţie pentru o întîlnire, zise el, despre care trebuia să cred că vine de la Karta.
