Bătrînul Karta plesni cu palma slăbită plapuma murdară.
— Şi el face numaidecît tot ce vrea, nu-i aşa, deşteptule?!
— Crede-mă — Čadek îşi păstra calmul — îl urmărim pe Jirka. Nu ştii nimic de el?
Bătrînul zicea că nu ştie, nu putea da nici o informaţie.
De cînd se despărţise de inspector, în staţia de la capătul tramvaiului, nimeni nu-l mai văzuse pe Karta, amărîtul hoţ de buzunare.
Nu reieşea nimic nici din rapoartele cerute în privinţa lui Jirka Boček. Tot ce ştia Čadek era că Jirka plecase, în seara aceea, de la mama Klouzanda, cam la un sfert de oră în urma lui. De atunci, nimeni nu-l întîlnise, nimeni nu auzise de el! Din cei treizeci şi ceva de oameni interogaţi, unul tot minţea. Simpatia tuturora era, evident de partea spărgătorului. Şi, pe măsură ce treceau zilele, Čadek nu mai trăgea mare speranţă să-l mai descopere pe Jirka. Inspectorul cercetă mai întîi, de unul singur, terenurile din sectorul cinci.
Periferia ţinea, de la capătul liniei de tramvai pînă la
„Locul Hoţilor”, cum i se spunea porţiunii unde se construise cîndva colonia barăcilor de lemn. În cealaltă
direcţie, ea mergea de la calea ferată pînă la valea năpădită de ierburi, unde se deschidea o zonă cu cîteva restaurante de vară foarte onorabile şi chiar cu două-trei vile. Čadek străbătu, în lung şi-n lat, vreo şase kilometri pătraţi, pe care se menţineau risipite casele sordide, cum era şi cîrciuma „La Klouzanda” şi cocioabele din cartierul lui Karta.
Acolo, pe oriunde, la o oarecare depărtare de aşezările omeneşti, putea fi şi mormîntul lui Karta. În unele locuri, pămîntul se împietrise de uscăciunea verii sau era acoperit de iarba vlăguită. Prin altă parte, maidanele cu gunoi şi cenuşă se pretau perfect la săparea unei gropi ce-ar trece neobservată.
Čadek aduse acolo trei dulăi negri, de rasă ciobănească
din Germania, însoţiţi de specialistul dresor. Cîinii nu
prea înţelegeau ce li se cere. Specialistul spunea că
pentru treaba asta ar fi fost mult mai indicată oricare potaie de la periferie, fiindcă, fără nici un fel de dresaj, ar fi scormonit pămîntul, dacă ar simţi sub stratul de la suprafaţă vreo mortăciune.
— O să ne ocupăm de asta o zi, două, hotărî Čadek ursuz, pe urmă mai vedem noi.
Într-o seară, prezenţa lui neclintită se dovedi eficace şi în alt sens. După încercările nereuşite, Čadek, tot îşi susţinea teoria după care pentru Jirka Boček cel mai logic lucru era să-l îngroape pe Karta imediat după
crimă, chiar pe locurile acelea. Şi tocmai cînd se afla la mai puţin de o sută de metri faţă de cîrciuma mamei Klouzanda şi scruta terenul, i se păru că zăreşte o persoană cunoscută, venind pe drumul prăfuit. Čadek avea un talent deosebit pentru asemenea identificări. Nu era nevoie să vadă faţa omului, ca să ghicească cine este, chiar de la depărtare. Aşa că porni grăbit în direcţia aceea, lăsînd cîinii deocamdată. După cîteva clipe îşi dădu seama că nu se înşelase. Era, într-adevăr, Fróny. O
opri foarte aproape de cîrciumă, cînd nu mai încăpea nici o îndoială că într-acolo se îndrepta.
Fără să fie înaltă, Fróny era bine făcută. Purta o frumoasă rochie de vară, iar pălăria de pai, cu boruri largi, îi umbrea plăcut obrazul. Se opri imediat.
— Zău că eşti fată frumoasă, Fróny! i se adresă Čadek cu blîndeţe.
Ea rîse batjocoritor. Oricît ar fi dorit ea, nu se putea purta altfel cu inspectorul. Cu toată înfăţişarea ei potolită
ar fi fost încă în stare să-i ardă una la plex.
— Mă scoateţi din sărite! îi tăie vorba fata. Ce căutaţi aici?
— Dar tu?
— N-am de gînd să mă spovedesc.
— Ai vreo conferinţă la mama Klouzanda?
— Mă priveşte de ce mă duc eu acolo… Să zicem că
pentru chifteluţe.
— Atunci, du-te, zise Čadek prietenos; şi salut-o din partea mea! Cum îţi petreci nopţile, Fróny?
— Să nu cumva să mă invitaţi pe undeva… Sînt ocupată.
— Cu cine?
— Cu mine! Cu cine?! Stau acasă noaptea şi dorm singură.
Scoase limba în ciuda lui Čadek şi-i arătă cartea de sub braţ.
— Fiţi atent! Altădată cînd ne mai întîlnim veţi putea discuta cu mine numai literatură. Respectele mele!
Apoi o luă din loc, legănîndu-se. Čadek se uită lung în urma ei. Cu cîteva clipe mai înainte avea un mers simplu şi plăcut, nu provocator ca mersul ei de acum, cînd redevenise femeia uşoară. Čadek se răsuci pe călcîie, şi se întoarse la cîini. Scutură din cap la ideea că avea, cu siguranţă, o influenţă proastă asupra fetei.
— Mai încercăm şi mîine, îi spuse el însoţitorului, poţi să te duci acasă, eu mai rămîn puţin.
Se aşeză pe o moviliţă de pămînt şi se uită înspre cîrciumă. Se aşezase în aşa fel încît să nu poată fi zărit dintr-acolo. Fróny intră înăuntru şi Čadek se hotărî s-o aştepte pînă cînd va ieşi.
Desigur că Fróny era o femeie uşoara. Destinul îi crease cu maliţiozitate toate condiţiile ce o împinseseră pe drumul prostituţiei. Şi acum, după acel joc periculos, îi oferea cu generozitate şi o şansă de salvare. Fróny se agăţase de ea cu pasiunea ce o caracteriza pe fata asta vulcanică. Avea o minte sănătoasă, dar logica, defectuoasă; era isteaţă, dar cam prea sigură de ea.
Mama Klouzanda, spălată pentru seară şi de bine de rău îmbrăcată, intra în cîrciuma relativ limpezită.
Chelnerul Jindra umbla de colo-colo cu cîrpa în mînă, ştergînd scîndura meselor. Nici cremenea n-ar rezista atîta în timp cît rezistau cîrpele şi şervetele lui Jindra.
