vorbească, cu atît va scoate mai repede de la ea tot ce-l interesa.
Toţi clienţii cîrciumii, fără excepţie, ştiau că Jirka Boček îşi păstra la mama Klouzanda cîştigurile din tîlhăriile anterioare. Cînd şi cînd îl mai imita cîte unul, dar fără să poată suferi comparaţia. Jirka era singurul din adunătura asta care „cîştiga” într-adevăr. Banii luaţi de Fróny după-amiază se ridicau la o sumă de cîteva zeci de mii.
Între timp, însă, Klouzanda se gîndise bine la ceea ce avea de spus.
— Uite ce e, zise ea ajungînd sus, de ce să ne certăm pentru un fleac de nimic, domnule inspector. Îţi spun tot adevărul şi cred că nu o să fii aşa de neomenos ca să faci tărăboi din asta.
— Zi, ce ai de zis, spuse Čadek uitîndu-se jur-împrejur.
Fereastra era deschisă şi uşa de la dulap dată în lături.
Lîngă dulap, pe jos, zăceau răvăşite nişte rufe.
— Fróny păstra la mine ceva bani. Dacă i-ar fi declarat, ar fi trebuit să plătească spitalizarea. Vreţi să o denunţaţi pentru atîta tot?
— Nicidecum, răspunse Čadek, şi mamei Klouzanda i se păru că se gîndeşte la cu totul altceva. Da’ de ce e fereastra asta deschisă?
Cîrciumăreasa nu-şi amintea dacă fereastra fusese deschisă mai înainte sau nu. În noaptea înăbuşitoare de vară nu era ceva deosebit. Dar Čadek observase şi alte amănunte, pe care pînă atunci mama Klouzanda nu le prinsese.
Femeia
trecuse
în
cameră
înaintea
inspectorului,
apoi
revenise
către
el,
răsucind
întrerupătorul de lîngă uşă. Čadek rămînea încă în prag şi contempla întreaga perspectivă a odăii.
— O închid, dacă vă trage, spuse femeia.
Čadek o opri. O senzaţie mai neplăcută decît fereastra i~o provoca dulapul căscat.
— O închid eu, răspunse inspectorul.
Dezordinea din dulap şi din jurul lui era evidentă.
Dulapul se afla chiar lîngă fereastră, pe acelaşi perete, la aproximativ un metru şi jumătate distanţă. Una dintre uşile dulapului era larg deschisă spre fereastră, aproape paralel cu zidul.
Mamă Klouzanda scoase un ţipăt, văzînd, în sfîrşit, dezordinea ciudată.
— Doamne Isuse Hristoase! Hoţii!
Čadek clătină din cap. Ţipătul ăsta putea să-l scoată la fel de justificat în fiecare seară, acolo, în localul ei.
— Da, spuse el, e un caz interesant. Cineva a intrat pe fereastră. De aceea dă-mi voie să constat singur fapta.
Dar abia făcuse un pas şi îl opri un strigăt atît de aspru şi răguşit, încît te puteai îndoi că ieşise din gîtlej omenesc.
— Stai!
Pe după uşa deschisă a dulapului apăru o mînă cu un revolver automat, negru.
În spatele lui Čadek trosni ceva. Mama Klouzanda se sprijinise cu toată greutatea de uşă, ţipînd îngrozită. În viaţa ei agitată văzuse arme gata de tragere, dar în propria-i casă şi în prezenţa unui poliţist, încă niciodată!
Čadek se opri; încruntă sprîncenele; era atent la tot ce se întîmpla, fără urmă de teamă. Sub aripa uşii deschise, grămada de boarfe ascundea picioarele unui bărbat, care se ghemuise acolo. Mîna ce ţine arma se răsucise forţat, dar ţintea sigur spre inspector. În uşa dulapului era o gaură de la un buton căzut şi în spatele ei lucea vag un ochi.
— Vino-ţi în fire, Boček, spuse Čadek cu calm, şi ieşi afară,
Nu se auzi nici un răspuns; doar un fel de rînjet scurt.
Şi imediat după asta pistolul se ridică puţin: scăpără o scînteie în odaie şi se auzi detunătura; pocnetul scurt se sparse în zidărie, cu ecou înăbuşit,
Čadek se aruncase la pămînt, scoţînd pistolul pe care-l purta la el; din tavan cădea tencuiala fărîmiţată: făptaşul trăsese în tavan, iar mama Klouzanda ţipa înspăimîntată, cu vocea sugrumată.
