În timp ce se grăbea spre staţia de tramvai, avea încă în faţa ochilor cadavrul dezgropat.
Ştia pe dinafară adresa nouă a lui Fróny. După ultima informaţie, Fróny se abătuse pe la casa de depuneri şi ridicase o sumă. Čadek mergea aproape la sigur, şi avu norocul să o găsească pe fată acasă.
— Odihneşte-te, îi şopti el, lui Pobožný, care se plictisea de moarte în faţa casei. Poate că aici desfiinţez paza definitiv. Nimic nou?
— Mai nimic, răspunse detectivul. Chrudimský a trecut să vadă casa, probabil la invitaţia Frónyei. A venit cu un buchet de flori.
— Doctorul Chrudimský o să primească o nouă
diplomă de merit, glumi Čadek şi intră în clădire.
Nu luă liftul, urcă încet pe scări. Casa era frumoasă şi modernă. Mezaninul era ocupat de birourile modeste ale unor ateliere cino-fotografice şi a altor cîteva societăţi, printre care şi una de împrumuturi cu ipotecă. Mai sus, etajele cuprindeau apartamente măricele, decomandate.
Cîteva erau amenajate la fel cu cel ales de Fróny. Nici unul din chiriaşii acestei case ca un palat nu era familist, iar administratorul, care locuia la mansardă, un om ce-şi purta uniforma ocupaţiei sale. După felul cum se manifestase gustul Frónyei, Čadek se gîndi că
transformarea ei în bine nu era încă pe deplin realizată şi că doctorul Chrudimský mai avea mult de lucru. Fróny împărţea acest apartament mare cu un mic fabricant de pilule hormonale şi cu reprezentantul cam suspect al unei firme livrînd hîrtie şi peliculă cino-fotografice; Antreul, baia şi toaleta erau dependinţele comune.
Pentru Fróny, se apăsa pe butonul soneriei de trei ori, după cum anunţa cartea de vizită de la uşă. Fróny veni să deschidă îmbrăcată într-un capot nou, bine croit şi plăcut la culoare.
— Ia te uită! se minună ea.
— Pot intra? întrebă Čadek amabil.
— Hai, intră, îl invită fata.
Čadek examină cu coada ochiului cum îşi aranjase Fróny camera. Notă măsuţa pentru radio şi că încăperea avea încălzire centrală. Dacă nu ar fi ştiut de la informatorii săi cît e chiria, ar fi calculat-o singur cu o minimă aproximaţie.
Fróny se aşeză obosită pe canapea.
— Cînd te văd, moşulică, imediat mă simt iar vulgară.
N-ai vrea să rupi relaţiile cu mine pentru totdeauna?
— Sigur că da, răspunse Čadek cu tărie, dar asta depinde mai întîi de toate de tine Fróny.
— Atunci ar fi cazul să nu ne mai tutuim, ce crezi?
— Şi la acest punct vom ajunge noi odată şi odată, Fróny. Cine ştie dacă peste un timp nu-mi voi scoate pălăria în faţa ta?
Faţa obraznică a fetei se împurpură: Ar fi fost un gest necunoscut pentru Fróny din partea inspectorului.
— Tot ce se poate, moşulică, răspunse ea cu obrăznicie ostentativă, dar pînă una-alta nu te mai amesteca în treburile mele. Poate cu altă ocazie, dacă o să mai aterizezi la mine, o să te aşez lîngă maharajahul Malaieziei şi atunci n-ai să mai ştii cum să te descurci cu
ceaşca de ceai. Astăzi n-am de gînd să te tratez nici măcar cu un pahar de apă. Hai, dă-i drumul, ce vînt te aduce pe-aici?
— Ce-i asta? întrebă Čadek, întinzînd mîna spre o tipăritură aflată pe măsuţă.
— Jos laba!
Era prospectul unei fabrici de automobile…
— Fróny, zise Čadek cu o expresie plină de îndoială, tu ai primit o moştenire!
Fata rîse cu aceeaşi impertinenţă.
— Ba bine că nu! De la un miner, din Otava auriferă, moşulică. Mai bine lasă curiozitatea de-o parte, vrei?
— Nu te sui pe şapte cai, Fróny! Pentru mine ar fi într-adevăr o bucurie să-ţi cumperi maşină. Te pomeneşti că
într-o zi mă inviţi la o plimbare.
— Doar dacă o să-mi cumpăr maşină mortuară, replică
prompt Fróny.
Čadek clătină din cap, indulgent.
— Dacă tot e să vorbim de înmormîntări, Fróny, uite că
eu chiar acuma vin de la una.
— Aha! Cine-a mai murit şi de ce?
-— De boala fierului; l-a găurit ceva pe bietul om. Precis nu se ştie ce; poate un cuţit, poate un glonte… înţelegi?
Mîna lui Jirka…
Fróny deschise o clipă gura fardată, dar strînse îndată
