buzele şi nu răspunse nimic.
— Ai înţeles că l-am găsit pe Karta?
— Dacă spui dumneata… şi făcu un anumit efort ca să
pară calmă. Şi te-ai obosit pînă aici ca să-mi comunici asta?
— Da. Fróny, Jirka este presupusul criminal şi oricine l-ar ascunde ar comite o mare greşeală. Ar putea, de exemplu, să-şi încheie cariera de infirmieră.
Fróny, se ridică furioasă. Obrajii îi ardeau ca para focului.
— Sînt trei ani de cînd l-am văzut pe Jirka ultima oară, moşule. Ba chiar mai mult, aproape trei ani şi jumătate.
— Bine, bine…
— Şi ţi-am mai spus că nu mai vreau să am de-a face cu el în vecii-vecilor!
— Ce te faci dacă te necăjeşte cumva?
— Nici umbra lui nu a trecut pe lîngă casa mea!
— Totuşi i-ai suflat banii din mîna. mamei Klouzanda, Fróny.
Fróny amuţi; privi la Čadek cu atîta furie, de-ai fi crezut că acum se şi repede la el. Apoi zîmbi ironic şi se îndreptă spre măsuţă cu paşi de pisică, deschise sertarul şi scoase cu violenţă trei carnete subţiri — unul roşu, altul verde şi ultimul cafeniu — şi le trînti sub ochii lui Čadek.
— Pe astea le-am luat eu de la mama! se răsti ea. Hai, holbează-te!
— Nu-i o surpriză pentru mine, răspunse rece Čadek.
Cît fac în total?
Luă calm carnetele şi le răsfoi. Fróny ridică mîinile, ca şi cum ar fi vrut să-l împiedice, dar se răzgîndi. Čadek se edifică repede. Era un total de o sută douăzeci de mii…
— Ce zici, ai cui sînt banii ăştia?
— Ai lui Jirka, răspunse Čadek fără să şovăie. Numele depunătorilor a fost bineînţeles inventat.
— Ba sînt chiar ai mei! Totdeauna au fost ai mei! Ce ştii tu cum mi-am dus de nas clienţii?! Uite-aşa — şi Fróny luă unul din carnete şi îl deschise sub nasul lui Čadek:
— Iubitule, ce pui azi în puşculiţa fetiţei tale? Ei, haide-haide, dai cît poţi! Ai pus ceva?! Oho! Mulţumesc, iubitule.
— Se vede că erai o fată teribil de isteaţă, Fróny.
— Pînă la şaizeci de ani o să plac bărbaţilor! şi-i făcu cu ochiul lui Čadek,
— Deci, trebuie să mă mai păzesc de tine încă vreo unsprezece ani, sau nu mult mai mult, surîse Čadek binevoitor. Văd că ai început să suceşti capetele bărbaţilor de la patru ani.
— Ce, eşti nebun?!
— Poate, tu, Fróny… Uite, prima sută de coroane a fost înscrisă pe carnetul ăsta acum cincisprezece ani.
— Să văd!
— Crede-mă; scrie negru pe alb. Pariez că pe atunci erai o mică sîsîită: „Iubitule, se pui tu fetisei tale în pusculisă?” şi Čadek se plesni peste genunchi cu carnetele, uitîndu-se înveselit la Fróny.
— Aşa! Eram o sîsîită!… se răsti Fróny, cu mîinile în şold.
— Uşurel, Fróny, nu căuta să-mi muţi gîndurile… Nici de la părinţi n-ai fi putut avea asemenea sumă. Dar Jirka a dus-o întotdeauna bine; cheltuia mult şi mă mir cum de-a economisit atîţia bani. Oricum, tu l-ai furat.
— Lasă balivernele!
— Tu să laşi balivernele!… S-ar putea ca Jirka să-ţi ceară banii. Nu cred să-i convină că vrei să-ţi plăteşti cu ei cursul de infirmiere şi doreşti să-ţi cumperi o maşinuţă. Într-un fel, e treaba ta, şi descurcă-te cu el cum crezi. Dar trebuie să recunoşti că ţi i-aş putea confisca imediat.
— Ha! Ha! Ha!
— Uşurel! spuse iarăşi Čadek, cu amabilitate, dar pregătit să-i respingă atacul, dacă fata s-ar repezi la el.
Poate că n-am s-o fac, totuşi. Banii provin din furturi; vad însă că nici nu-ţi trece prin cap să-i dai înapoi lui Jirka şi, uite, chiar eu îţi interzic să-i restitui.
— Hm!? mormăi Fróny, învîrtindu-se prin odaie ca să-şi ascundă neliniştea şi nedumerirea.
— Ştii, Fróny, sînt un om bun din fire. Te sfătuiesc să
păstrezi secretul depunerilor, dîndu-ţi carnetele în păstrare la o instituţie bancară. Taxa nu este mare şi ta păzeşte de pericol: s-ar putea ca Jirka să te strîngă de gît într-o zi pentru banii ăştia. Eu ţi-i las, numai vezi, foloseşte-i cumpătat; şi va mai trebui să-mi promiţi ceva, în schimb.
— Numai să nu-mi dai vreun ordin prea greu de executat.
— Ce, te simţi sub ameninţarea ordinelor zdrobitoare?
