— Exact, n-o să mai avem de stat şi la garderobă.
Martie cu dar
Eu încă nu terminasem să-mi ascut creioanele colorate, iar Stelică abia pusese de cafea când ne-am pomenit chemaţi la şef.
— Intraţi, intraţi, băieţi, ne primi el cu un zâmbet larg care nu anunţa nimic bun. Eraţi ocupaţi?
— Noi?! am spus sincer uimit.
— Ne-am apucat de lucrarea aceea cu trustul de la Ghimpaţi, sări Stelică după ce mă călcă zdravăn pe picior.
— Nu-i nimic, aveţi tot timpul, spuse şeful. V-am chemat pentru o problemă delicată şi confidenţială...
I-am aruncat o privire rapidă lui Stelică. Oare ce dorea şeful?
— Da, tovarăşe Apostolache, spuse îndatoritor colegul meu care avea mult mai multă prezenţă de spirit ca mine.
Şeful se ridică de la birou şi l^cându-și mîi- nile ni se adresă ca un profesor cwe vrea să vadă cum sunt pregătiţi elevii:
— Ia să-mi spuneţi voi la ce vă gândiți când vă spun că se apropie data de 1 maitie?
Stelică nu avea nicio încredere în gradul meu de pregătire, aşa că răspunse precipitat:
— Data de 1 martie ne aminteşte că trebuie să predăm bilanţul pe primul trimestru...
— Lasă bilanţul, asta ştie orişicine. Altceva.
Nu vroiam să trec neremarcat. Am spus:
— 1 martie este ziua în care vin delegaţii de la Braşov în schimb de experienţă!
Şeful mă fulgeră scurt, dar spuse doar cu ironie:
— Halal, bărbaţi sunteți voi? Colegi? Atunci să vă spun eu, deşi nu eu trebuia să fiu primul care să mă gândesc.
Iniţiativa asta trebuia să plece de acolo, de la voi — arătă el cu degetul în direcţia parterului. V-aţi abrutizat. Vă tociţi mânecuțele pe dosare şi nici nu vă mai amintiţi că 1 martie e ziua primăverii, ziua mărţişorului.
Ia te uită, chiar uitasem! Mă rog, eu măcar eram căsătorit, dar şi tânărul meu coleg, Stelică? Şi ce dorea şeful nostru?
— Ei bine, ne lămuri el, v-am chemat pentru ca anul acesta de 1 martie să-i facem cadou un mărţişor singurei noastre colege, tovarăşei Paraschiv Victoria, nu? Exact, tovarăşa Vic- toriţa! Ei, ce ziceţi?
Amândoi am zâmbit stânjeniți. Nici prin cap nu ne trecuse!
Aşa credeam. Dar Stelică mă dezminţi:
— Ca să fiu sincer, eu m-am gândit! Vroiam ca de 1
martie să-i ofer tovarăşei Victoriţa un bucheţel de ghiocei şi un pisoi de catifea.
Şeful deschise ochii mari:
— Ghiocei? Pisoi? Şi mai spui că te-ai gândit! Asta-i curată subapreciere. Trebuie să-i facem un dar, aşa mai...
cum să spun? Să ştie că în serviciul în care lucrează
majoritatea sunt bărbaţi, colegi, care sunt alături de ea, cot la cot şi la bine şi la greu!
O clipă păru să cumpănească, apoi adăogă:
— Uite ce spun eu, duceţi-vă în sala de lectură a documentării, acolo tot nu-i nimeni acum, gândiți-vă bine şi veniţi peste o oră cu propuneri concrete. Dar băgaţi de seamă, nu trebuie să afle nimeni şi în nici un caz tovarăşa Victoriţa.
Am făcut stânga-împrejur şi ne-am întors în biroul nostru să ne bem cafeaua. Am întors problema pe toate feţele şi după o oră ne-am dus din nou la şef.
— Am elaborat o propunere...
— Avem chiar mai multe variante.
Şeful ne zâmbi încurajator:
— Bravo, ia să vedem...
I-am expus propunerea noastră care constă în faptul că
Stelică şi cu mine vom pune banii la un loc şi-i vom lua Victariţei, în loc de un bucheţel de ghiocei şi un pisoi de catifea, un ghiveci de flori şi un căţefliuş de pluş.
— Am văzut că nu vă plac pisoii, spuse glumind Stelică.
Dar şeful nu gustă gluma.
