Habar n-aveam ce voia să zică prin insubordonare, dar nici n-am avut ocazia să-l întreb, pentru că a continuat imediat. CIA se deosebea de alte agenții civile, a zis, chiar dacă în statutul ei se pretindea că nu ar fi așa. Iar într-o agenție care se ocupa cu chestiuni atât de importante nu exista nimic mai presus de ierarhie.
Ridicând din reflex un deget, am subliniat faptul că, înainte de a trimite e-mailurile, am încercat să merg pe linie ierarhică, însă am eșuat. Exact asta nu ar fi trebuit să spun în fața persoanei ierarhic superioare, care stătea
în spatele biroului.
Directorul scolii nu a comentat nimic – ba se uita în jos, ba arunca o privire pe geam.
— Ascultă, Ed! mi-a spus șeful lui. Nu am venit aici să fac anchetă. Relaxează-te! Recunosc că ești un tânăr talentat, să știi că ne-am interesat la toți instructorii tăi și toți ne-au zis că ești talentat și ager la minte. Ba chiar te-ai oferit să pleci în zona de război. Apreciem o asemenea atitudine. Avem nevoie de tine, dar trebuie să
știm dacă ne putem baza pe tine. Trebuie să înțelegi că
facem cu toții parte dintr-un sistem. Uneori trebuie să
acceptăm anumite lucruri care nu ne fac plăcere, pentru că misiunea este întotdeauna pe primul loc și nu ne-o putem duce la bun sfârșit dacă membrii echipei încep să
pună la îndoială deciziile superiorilor.
S-a întrerupt, de parcă ar fi avut un nod în gât și nu putea să-l înghită. Apoi a continuat:
— Și ce-ți spun eu acum nu e nicăieri mai adevărat decât în deșert. Acolo se petrec o mulțime de lucruri discutabile și nu sunt deloc convins că, în faza asta, tu ai ști să le faci fată.
Aha, deci aceasta era răzbunarea lor! Și, deși ce se întâmpla acum era împotriva propriilor sale interese, directorul școlii zâmbea, privind spre parcare. Nimeni în afară de mine – serios, chiar nimeni! – nu alesese postul din SRD și, de fapt, nici vreun alt post într-o zonă
de conflict, nici măcar ca a doua sau a treia opțiune. Toți colegii mei preferaseră locurile de pe circuitul turistic european, baze din burguri cu mori de vânt și multe biciclete pe ulițe, unde foarte rar se auzeau explozii.
Și, în mod pervers, mi-au oferit unul dintre posturile astea. Mi-au dat Geneva. M-au pedepsit dându-mi ceva ce nu cerusem niciodată, ceva ce toți ceilalți își doreau.
De parcă mi-ar fi citit gândurile, directorul mi-a spus:
— Nu-i o pedeapsă, Ed, ci o oportunitate, zău așa.
Cineva cu experiența ta profesională s-ar irosi în zona de război. Ție îți trebuie o bază mai mare, care se ocupă
de cele mai noi proiecte. Doar așa vei avea mereu ceva de făcut și îți vei dezvolta competențele.
Colegii care mă felicitaseră înainte aveau să mă
invidieze acum și să-și spună că fusesem cumpărat cu un post de lux, deoarece conducerea dorea să scape de alte reclamații. Reacția mea a fost contrară: m-am gândit că directorul școlii avea un informator în clasă, care îi spusese ce fel de post speram eu să evit.
Șeful cel mare s-a ridicat de pe scaun și mi-a zâmbit, dându-mi de înțeles că întâlnirea luase sfârșit:
— În regulă, rămâne stabilit! Înainte să plec, vreau să
mă asigur că ne-am înțeles: nu o să mai am parte de altă
„acrobație” semnată Ed Snowden, da?
15.
Geneva
Cea mai mare parte din acțiunea romanului Frankenstein, scris în 1818 de Mary Shelley, se desfășoară în Geneva, un oraș însuflețit, curat, ordonat, unde totul se întâmplă cu precizie de ceasornic și care acum era casa mea. Aidoma multor americani, și eu văzusem diferitele ecranizări ale romanului și toate desenele animate inspirate din el, dar nu citisem cartea.
În zilele de dinaintea plecării, căutasem ceva de citit despre Geneva și, în aproape toate listele de cărți găsite online, Frankenstein era trecut înaintea ghidurilor turistice și a cărților de istorie. De fapt, mi se pare că
singurele PDF-uri pe care le-am descărcat ca să am ce citi în avion au fost romanul lui Mary Shelley și Convenția de la Geneva. Însă nu l-am terminat decât pe primul. Am citit noaptea, în timpul acelei luni nesfârșite când am fost singur, înainte ca Lindsay să se mute la mine. Stăteam întins pe o saltea goală din livingul apartamentului ridicol de elegant, ridicol de mare – dar încă nemobilat –, pe care mi-l plătea ambasada.
Apartamentul se afla pe Quai du Seujet, în districtul Saint-Jean Falaises. De la o fereastră se vedea Ronul, de la cealaltă, munții Jura.
Din păcate, cartea nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor
mele. Frankenstein este un roman epistolar, ca un șir de e-mailuri prea lungi și prea elaborate, în care scenele de nebunie și crimele sângeroase alternează cu pasaje moralizatoare despre cum inovațiile tehnologice vor întrece toate limitele moralei, ale eticii și ale legii, având ca rezultat crearea unui monstru incontrolabil.
În IC, se vorbește adesea despre „efectul Frankestein”, deși termenul militar este „recul”: adică
situații în care se întâmplă ca tocmai acele decizii politice luate pentru promovarea intereselor americane să ajungă să le facă un rău ireparabil. Printre cele mai remarcabile exemple ale „efectului Frankenstein”, enumerate ulterior de civili, de membri ai guvernului, de militari, ba chiar și de persoane din IC, se numără
proiectul american de finanțare și instruire a mujahedinilor pentru lupta împotriva sovieticilor, proiect care a avut drept rezultat militarizarea organizației lui Osama bin Laden și apariția al-Qaida.
Alt exemplu este îndepărtarea din armata irakiană a membrilor Partidului Baath, loiali lui Saddam Hussein, fapt care a dus la nașterea Statului Islamic. Însă, pentru scurta mea carieră, exemplul cel mai semnificativ al
„efectului Frankestein” a fost efortul clandestin al guvernului american de restructurare a comunicațiilor globale. La Geneva, în același decor unde creatura lui Mary Shelley a luat-o razna, America se ocupa de
crearea unei rețele care, în final, ajungea să aibă o viață
și o misiune proprii și care avea să distrugă viețile creatorilor ei – printre care și a mea.
Biroul CIA de la ambasada americană din Geneva era unul dintre cele mai importante laboratoare de pe continentul european, unde se desfășura de zeci de ani acest experiment. Capitala rafinată și străveche a banilor se afla în punctul unde se intersectau rețelele de fibre optice internaționale cu cele ale UE și chiar pe traseul celor mai importanți sateliți de comunicații.