„paranoiei” sau „percepției extrasenzoriale”.
— Bridge! Incredibil!
— Barry! Nu ai nevoie de altceva decât de iubire.
După ce citi cu voce tare versul de pe tricoul lui Barry, Bridget începu să
râdă.
— Asta e absolut incredibil, spuse Barry, trecându-și degetele prin părul lung și negru. Știi, în dimineața asta m-am gândit la tine.
Barry se gândea la Bridget în fiecare dimineață, dar faptul că astăzi nu doar se gândise la ea, ci și dăduse peste ea la aeroport tot i se părea o dovadă a controlului său asupra minții.
— Mergem la Arles, la Festivalul de Jazz Progresiv, spuse Barry. Hei, nu vrei să vii cu noi? O să fie absolut fantastic. Cântă Bux Millerman.
— Uau, șopti Bridget.
— Ascultă, spuse Barry, îți dau numărul lui Etienne. Eu acolo o să stau și poate ne putem întâlni, gen.
— Da, spuse Bridget, super.
Barry scoase o foiță Rizla imensă de rulat țigări și mâzgăli pe ea un număr.
VP - 42
— Să n-o fumezi, adăugă el hâtru, altfel nu mai putem lua legătura.
Bridget îi dădu numărul familiei Melrose, pentru că știa că el n-o să-l folosească, iar chestia asta cu întâlnirea nu avea să se întâmple.
— De cât timp ești aici? întrebă ea.
— De vreo zece zile și singurul sfat pe care pot să ți-l dau e să nu bei rozeul. Vinul ăla e plin de căcaturi chimice și mahmureala e mai rea decât după ce bagi la greu sulfat.
Vocea lui Nicholas explodă lângă ei.
— Ce dracu’ crezi că faci? întrebă el, uitându-se urât la Bridget. Să știi că
întinzi coarda cam mult când dispari așa în mijlocul unui aeroport, fără să
spui nimic. De un sfert de oră târăsc valizele astea nenorocite după mine ca să te caut.
— Ar trebui să iei un cărucior, spuse Barry.
Nicholas privi drept înainte, ca și cum nimeni n-ar fi spus nimic.
— Dacă mai faci asta, te… Ah, uite-o pe Eleanor!
— Nicholas, îmi pare foarte rău. Ne-am blocat în roata mare de la un parc de distracții și, în loc să ne dea drumul, ne-au pus să ne mai dăm o dată. Îți poți imagina așa ceva?
— Ăsta e exact stilul tău, Eleanor, întotdeauna ajungi să te distrezi mai mult decât te așteptai.
— Ei, acum am ajuns.
Eleanor îi salută pe Nicholas și pe Bridget cu un gest circular și plat al mâinii, ca și cum ar fi lustruit un geam.
— Iar ea e Anne Moore.
— Bună, spuse Anne.
— Îmi pare bine, spuse Nicholas, prezentând-o pe Bridget.
Eleanor îi conduse spre parcare, iar Bridget trimise o bezea peste umăr, în direcția lui Barry.
— Ciao, spuse Barry, împungând cu degetul cuvintele pline de încredere de pe tricoul lui. Nu uita.
— Cine e tânărul cu aspect fascinant cu care vorbea prietena ta? întrebă
Eleanor.
— A, cineva cu care-am călătorit în avion, spuse Nicholas.
Era iritat că dăduse peste Barry la aeroport și, pentru o clipă, se gândi că
poate Bridget aranjase această întâlnire. Era o idee absurdă, dar el nu se putea dezbăra de ea și, de îndată ce se instalară în mașină, îi șuieră:
— Ce discutai cu tipul ăla?
— Barry nu e un tip, spuse Bridget, asta îmi place la el, dar dacă chiar vrei să știi, mi-a spus „Nu bea rozeul, e plin de căcaturi chimice și mahmureala e mai rea decât după ce bagi la greu amfetamină”.
