stăpânire pe Eleanor, care simțea cum sângele i se năpustește prin venele de sub pielea amorțită, ca niște bile de rulmenți. Își simțea capul la fel de greu ca un sac cu monede și închise ochii încet, încet, perfect controlat.
— Hei, spuse Anne, trezește-te!
— Sunt trează, spuse Eleanor morocănos, trecând apoi la un ton mai senin. Sunt trează.
Ochii ei rămaseră închiși.
— Te rog, lasă-mă pe mine să conduc. Anne era pregătită să-și apere punctul de vedere.
— Sigur, acceptă Eleanor, deschizând ochii, care dintr-odată părură
foarte albaștri pe fondul nuanței rozalii a vaselor de sânge sparte. Am încredere în tine.
Eleanor dormi cam jumătate de oră, în timp ce Anne conducea pe drumurile șerpuitoare de la Signes la Marsilia.
Când se trezi, din nou lucidă, Eleanor spuse:
— Dumnezeule, tocana aia a fost extraordinar de sățioasă, după prânz m-am simțit puțin îngreunată.
Euforia dexedrinei revenise; asemenea temei din Walkiria, nu putea fi reprimată prea mult timp, chiar dacă lua o formă mai tăcută și mascată
decât înainte.
— Ce e Le Wild Ouest? întrebă Anne. Tot trecem pe lângă imagini cu cowboy cu pălării străpunse de săgeți.
VP - 38
— Ah, trebuie neapărat să mergem, trebuie, spuse Eleanor cu o voce de copil. E un parc de distracții, dar totul e făcut să semene cu Dodge City. Eu n-am intrat niciodată, dar mi-ar plăcea foarte mult să…
— Avem timp? întrebă Anne sceptic.
— A, da, e doar unu și jumătate, uite, iar aeroportul e la doar patruzeci și cinci de minute distanță. Ah, hai să mergem! Doar jumătate de oră. Te rooog?
O nouă reclamă anunța că Le Wild Ouest se află la patru sute de metri.
Deasupra vârfurilor pinilor întunecați se înălțau imitații miniaturale de diligențe confecționate din plastic viu colorat, atârnate de o roată mare oprită.
— Nu-mi vine să cred, spuse Anne. Nu e fantastic? Trebuie să intrăm.
Trecură pe ușile gigantice de saloon ale Le Wild Ouest. De fiecare parte era un cerc de stâlpi albi cu steagurile pleoștite a numeroase națiuni.
— Doamne, ce interesant! exclamă Eleanor.
Îi era greu să se hotărască cu care dintre minunatele alternative să se dea mai întâi. În cele din urmă, alese roata cea mare cu diligențe.
— Vreau una galbenă, spuse ea.
Roata avansa, pe măsură ce fiecare diligență era ocupată. În cele din urmă, diligență lor se înălță deasupra nivelului celor mai înalți pini.
— Uite, mașina noastră! țipă Eleanor.
— Lui Patrick îi place aici? întrebă Arme.
— N-a fost niciodată, spuse Eleanor.
— Ar fi bine să-l duci în curând, altfel o să fie prea mare, zâmbi Anne.
Copiii cresc și nu le mai plac lucrurile de felul ăsta, înțelegi.
Pentru o clipă, Eleanor păru extraordinar de posomorâtă. Roata începu să
se învârtă, producând o mică adiere. Pe panta ascendentă, Eleanor simți cum i se strânge stomacul. În loc să-i ofere o priveliște mai bună asupra parcului de distracții și pădurii înconjurătoare, mișcarea roții o făcu să-i fie rău și să-și privească încrâncenat vârfurile albite ale nodurilor degetelor, dorindu-și ca acea cursă să ia sfârșit.
Anne văzu că dispoziția lui Eleanor se schimbase în rău și că se afla din nou în compania unei femei mai bătrâne, mai bogate și mai bete.
Coborâră din roată și merseră pe o alee cu standuri de tir.
— Hai să plecăm naibii de aici, spuse Eleanor. Oricum, e timpul să-l luăm pe Nicholas.
— Povestește-mi câte ceva despre Nicholas, o îndemnă Anne, care încerca să țină pasul.
— A, o să afli curând.
VP - 39
6.
— Deci, tipa asta, Eleanor, e o adevărată victimă, nu? spuse Bridget.
