Știa că îl câștigase pe David și nu voia să piardă acest privilegiu acordându-i atenție lui Eleanor. Se ridică în picioare, își goli paharul cu vin și îl urmă pe David în salon.
Eleanor rămase încremenită pe scaun, nevenindu-i să creadă ce noroc avea să rămână complet singură. Se repezi cu gândul la o tandră reconciliere cu Patrick, dar rămase, prăbușită, în fața rămășițelor cinei. Ușa se deschise, și Eleanor tresări. Era doar Yvette.
— Oh, pardon, Madame, je ne savais pas que vous étiez toujours là.
— Non, non, je vais justement partir, spuse Eleanor pe un ton de scuză.
Trecu prin bucătărie și urcă pe scările din spate, ca să-i evite pe Nicholas și pe David, apoi străbătu întreg coridorul ca să vadă dacă Patrick încă o mai aștepta pe scări. Patrick nu era acolo. În loc să fie recunoscătoare că acesta se dusese deja la culcare, Eleanor se simți și mai vinovată că mai devreme nu venise să-l aline.
Deschise încet ușa camerei lui, torturată de tânguitul balamalelor. Patrick dormea în patul lui. Ca să nu-l deranjeze, Eleanor ieși din cameră în vârful picioarelor.
Patrick era treaz, cu inima bubuind. Știa că era mama lui, dar venise prea târziu. Nu avea s-o mai cheme din nou. Când încă o mai aștepta pe scări, și ușa de la hol se deschisese, Patrick rămăsese să vadă dacă era mama lui și să
se ascundă în cazul în care era tatăl lui. Dar era doar femeia aceea care îl mințise. Toți îi rosteau numele, dar nu știau cine era el. Într-o bună zi, avea să joace fotbal cu capetele dușmanilor lui.
∵
Cine dracu’ se credea? Cum îndrăznea să-i bage un cuțit pe sub rochie?
Bridget își imagină cum îl strângea de gât pe David, care stătea în sufragerie pe scaunul lui, cum îl apăsa cu degetele pe trahee. Apoi își imagină, derutant, că îi căzuse în poală, în timp ce îl strângea de gât, și că simțea că el avea o erecție imensă.
— Scârbos, spuse ea cu voce tare, absolut scârbos.
Cel puțin David era intens, intens la modul scârbos, dar intens. Spre deosebire de Nicholas, care se dovedise a fi un lingușitor absolut, cu adevărat jalnic. Iar ceilalți erau atât de plictisitori. Cum mai putea să rămână
măcar o secundă în casa asta?
Bridget își dorea un cui, ca să-și calmeze indignarea. Deschise valiza și scoase o pungă de plastic din vârful cizmelor ei de cowboy. În pungă era VP - 94
niște iarbă verde-închis din care ea scosese deja semințele și tulpinile și un pachet de foițe Rizla portocalii. Se așeză la un birou gotic amuzant, plasat între cele două ferestre rotunde ale dormitorului. Sub cea mai înaltă arcadă
a lui erau teancuri de hârtie de scris cu antet, iar sub arcadele mai mici de o parte și de alta erau plicuri. Pe blatul deschis al biroului era un bloc de scris din piele neagră, cu o sugativă mare. Bridget rulă pe ea un cui mic, apoi mătură atent în pungă frunzele rămase.
Stinse lumina, ca să creeze o atmosferă mai ceremonială și mai intimă, se așeză pe pervazul curbat și aprinse cuiul. Luna se înălțase deasupra norilor rari și arunca umbre întunecate pe terasă. Bridget aspiră, recunoscătoare, un colac gros de fum și îl ținu în plămâni, observând că licărirea mată a frunzelor smochinului le făcea să pară sculptate din cositor vechi. În timp ce sufla încet fumul prin găurile mici ale plasei pentru țânțari, auzi ușa de sub fereastra ei deschizându-se.
— De ce sunt atât de răspândite sacourile sport? îl auzi pe Nicholas întrebând.
— Pentru că sunt purtate de oameni groaznici ca el, răspunse David.
Dumnezeule, nu se mai săturau să se plângă de alți oameni? se gândi Bridget. Sau, cel puțin, de oameni pe care ea nu-i cunoștea. Sau poate că-l cunoștea? Bridget își aminti, într-o mică străfulgerare de rușine și paranoia, că tatăl ei purta sacouri sport. Poate că încercau s-o umilească. Își ținu respirația și rămase perfect nemișcată. Acum îi vedea pe amândoi cum își fumează trabucurile. Începură să se plimbe pe terasă, iar conversația lor se estompă în timp ce se îndreptau spre celălalt capăt al ei. Bridget mai trase un fum din cui; aproape se stinsese, dar ea îl aprinse iar. Probabil că
nemernicii vorbeau despre ea, dar poate că ea credea asta din cauză că era luată. Ei, era adevărat că era luată și că și credea asta. Bridget zâmbi. Și-ar fi dorit să fi avut pe cineva cu care să se prostească. Își linse degetul și stinse latura cuiului care ardea prea repede. Cei doi se întorceau acum și ea auzi iar ce spuneau.
— Presupun că va trebui să răspund la asta, zise Nicholas, cu remarca lui Croyden – care, întâmplător, n-a fost citată la parastas – când a fost surprins ieșind dintr-un veceu public notoriu din Hackney. Vocea lui Nicholas crescu cu o octavă. „Am urmat frumusețea oriunde m-a condus, chiar și în cele mai nefrumoase locuri”.
— Nu e o politică rea, spuse Davjd, chiar dacă e formulată puțin cam homo.
VP - 95
12.
Anne era bine dispusă când ajunseră acasă. Se trânti pe canapeaua cafenie, își aruncă pantofii din picioare și își aprinse o țigară.
— Toți știu că ai o minte sclipitoare, îi spuse ea lui Victor, dar ce mă
interesează pe mine e trupul tău ceva mai puțin cunoscut.
Victor râse, puțin nervos, și traversă încăperea ca să-și toarne un pahar cu whisky.
— Reputația nu e totul, spuse el.
— Vino aici, îi ordonă Anne încet.
— Ceva de băut? întrebă el.
Anne scutură din cap. Se uită cum Victor își pune în pahar câteva cuburi de gheața.
Victor se duse la canapea și se așeză lângă ea, zâmbind blajin.
Când ea se aplecă să-l sărute, el pescui un cub de gheață din pahar și, cu o rapiditate neașteptată, îl strecură sub partea din față a rochiei ei.
— O, Doamne, icni Anne, încercând să-și păstreze calmul, e încântător de răcoros și revigorant. Și umed.
Victor își băgă mâna sub rochia ei și recuperă abil cubul, îl băgă în gură și îl supse, după care îl lăsă să alunece din gură înapoi în pahar.
— M-am gândit că vrei să fii răcorită, spuse el, punându-și ferm mâinile pe genunchii ei.
— O, Doamne, toarse Anne tărăgănând sudist cuvintele, în ciuda aparențelor, văd că ești un om cu un apetit puternic.
