cu ospitalitatea lui, cu înțelegerea tacită că acesta avea să fie măturat de o avalanșă de invective dacă i-ar fi tratat cu familiaritatea de la o petrecere găzduită de oameni care chiar contau.
Uneori, marile festivaluri ale celor privilegiați erau cele care îți confirmau sentimentul de a fi deasupra, alteori, lingușirile și invidia celorlalți. Uneori, această sarcină importantă era îndeplinită prin seducerea unei fete drăguțe, alteori, ea depindea de butonii tăi șic.
— Toate drumurile duc la Roma, murmură Nicholas complezent, dar Bridget nu manifestă nicio curiozitate să afle de ce.
Conform predicției ei, în salon nu îi aștepta nimeni. Cu draperiile trase și luminată doar de cercurile de lumină de culoarea urinei de sub abajururile galben-închis, încăperea părea deopotrivă obscură și opulentă. „Ca atât de mulți din prietenii pe care îi ai”, reflectă Nicholas.
— Ah, Extraits de Plantes Marines, spuse el, adulmecând zgomotos esența care ardea, știi, acum nu se mai găsește.
Bridget nu răspunse.
Nicholas se duse la bufetul negru și luă o sticlă de votcă rusească dintr-o frapieră argintie plină de cuburi de gheață. Turnă lichidul rece și vâscos întrun păhărel.
— Înainte se vindea împreună cu inele din aramă care uneori se supra-încălzeau și aruncau esență aprinsă pe becuri. Într-o seară, Monsieur et Madame de Quelque Chose se schimbau pentru cină, când becul din VP - 76
sufrageria lor a explodat, abajurul s-a aprins și flăcările au cuprins perdelele.
După asta a încetat să se mai vândă.
Bridget nu manifestă nicio surpriză sau interes. Telefonul sună încet undeva departe. Lui Eleanor îi displăceau atât de mult zgomotele telefonului, încât era unul singur în toată casa, pe un mic birou de sub scările din spate.
— Vrei să-ți pun ceva de băut? întrebă Nicholas, dând peste cap votca într-o manieră pe care o considera autentic rusească.
— Doar o Cola, spuse Bridget.
Nu îi plăcea deloc alcoolul, era o euforie atât de grosieră. Cel puțin așa spunea Barry. Nicholas deschise o sticlă de Cola și lui își mai turnă niște votcă, de data asta într-un pahar înalt plin cu gheață.
Se auzi țăcănitul unor tocuri cui pe lespezi, și Eleanor intră sfioasă
înăuntru, într-o rochie lungă purpurie.
— Te caută cineva la telefon, spuse ea zâmbindu-i lui Bridget, al cărei nume reușise cumva să-l uite de la telefon până în salon.
— Ah, uau! se miră Bridget. Pe mine?
Se ridică în picioare, evitând să se uite la Nicholas. Eleanor îi descrise traseul până la telefon și, în cele din urmă, Bridget ajunse la biroul de sub scările din spate.
— Alo, spuse ea, alo?
Nu răspunse nimeni.
Când se întoarse în salon, Nicholas spunea:
— Ei bine, într-o seară, marchizul și marchiza de Quelque Chose erau la etaj, unde se schimbau pentru o mare petrecere pe care o dădeau, când un abajur s-a aprins, și salonul lor a fost complet distrus.
— Ce minunat, spuse Eleanor, fără să aibă cea mai vagă idee despre ce vorbea Nicholas.
Își revenea de pe urma unuia dintre acele episoade de vid în care n-ar fi putut să spună ce se întâmpla în jurul ei, știa doar că trecuse un timp de când fusese conștientă ultima oară.
— Ai reușit să vorbești? îi spuse ea lui Bridget.
— Nu. E foarte ciudat, nu era nimeni. Probabil a rămas fără bani.
Telefonul sună iar, de data asta mai tare, prin toate ușile lăsate deschise de Bridget, care se întoarse energic înapoi.
— Imaginează-ți cum e să vrei să vorbești cu cineva la telefon, spuse Eleanor. Mie mi-e groază de asta.
— Tinerețea, rosti îngăduitor Nicholas.
— În tinerețe, mi-era și mai groază, dacă asta e posibil.
VP - 77
Eleanor își turnă niște whisky. Se simțea în egală măsură epuizată și agitată. Era senzația pe care o cunoștea cel mai bine dintre toate. Se duse la locul ei obișnuit, un taburet scund din colțul neluminat din spatele paravanului. În copilărie, când paravanul aparținuse mamei ei, Eleanor se ghemuia adesea sub crengile pline cu maimuțe, prefăcându-se că era invizibilă.
Nicholas, care se așezase ezitant pe marginea scaunului ducelui, se ridică
iar, neliniștit.
— Ăsta e locul preferat al lui David, nu-i așa?
— Presupun că, dacă deja stai pe el, n-o să se așeze, spuse Eleanor.
— Nu sunt foarte sigur de asta, spuse Nicholas. Știi cât de mult ține ca totul să fie așa cum vrea el.
— Mie-mi spui! răspunse Eleanor sec.
Nicholas se mută pe o canapea din apropiere și mai sorbi o gură de votcă
