— Nu a fost un sacrificiu, a fost o plăcere, răspunse Anne pe un ton nevinovat. Ceea ce îmi amintește, am avut și plăcerea de a-ți aduce înapoi Viețile celor doisprezece cezari. Vreau să spun că a fost o plăcere s-o citesc, iar acum tu ai plăcerea de a o primi înapoi.
— Atât de multă plăcere într-o singură zi, spuse David, lăsând unul din papucii lui galbeni să i se legene pe picior.
— Exact, spuse Anne. E prea mult.
— Și eu am avut o zi încântătoare, spuse David, probabil că în aer plutește magia.
Nicholas întrezări o ocazie de a se alătura conversației fără să-l provoace pe David.
— Și cum ți s-a părut Viețile celor doisprezece cezari? o întrebă el pe Anne.
— Ar fi fost un juriu minunat împreună, spuse Anne, dacă îți plac procesele rapide.
Anne întoarse degetul mare spre podea.
David scoase un „Ha” brusc, prin care arătă că era amuzat.
— Ar fi trebuit să facă cu rândul, spuse el, îndreptându-și și el degetele mari în jos.
— Absolut, spuse Anne. Imaginează-ți ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi încercat să aleagă un prim-jurat.
— Și gândește-te la Durerea de Degete Imperială, spuse David, răsucindu-și în sus și în jos degetele mari îndurerate, cu o plăcere copilărească.
Acest filon fantezist vesel fu întrerupt de întoarcerea lui Bridget. După ce vorbise cu Barry la telefon, Bridget fumase încă un cui mic, iar culorile din jurul ei deveniseră foarte vii.
— Îmi plac la nebunie papucii ăia galbeni perverși, i se adresă ea pe un ton vioi lui David.
Nicholas tresări.
VP - 80
— Chiar îți plac? întrebă David, fixând-o cu bunăvoință. Sunt încântat.
David știa intuitiv că Bridget s-ar fi simțit stânjenită să discute despre convorbirea ei telefonică, dar acum nu avea timp s-o interogheze, fiindcă
Yvette intră să anunțe cina. Nu contează, se gândi el, pot să mă ocup de ea mai târziu. În demersul cunoașterii nu avea niciun rost să omori iepurele înainte de a afla dacă ochii lui sunt alergici la șampon sau dacă pielea lui e inflamată de rimel. Era ridicol să „tragi un fluture pe roată”. Instrumentul potrivit pentru un fluture era acul. Stimulat de aceste gânduri consolatoare, David se ridică de pe scaun și spuse expansiv: „Să mergem la cină”.
Tulburate de un curent dinspre ușa deschisă, lumânările din sufragerie pâlpâiau și dădeau viață lambriurilor pictate de pe pereți. O procesiune de țărani recunoscători, foarte apreciată de David, mai avansă puțin pe drumul șerpuit care ducea la porțile castelului, doar pentru a reveni la loc atunci când flăcările se mutară în partea cealaltă. Roțile unei căruțe împotmolite în șanțul unui drum păreau să scârțâie la nesfârșit și, pentru o clipă, mușchii măgarului care o trăgea se umflară, noi și întunecați.
Yvette pusese pe masă două holuri cu rouille pentru supa de pește, iar în capetele mesei era câte o sticlă verde aburită de Blanc de Blanes.
Pe drumul de la salon la sufragerie, Nicholas făcu o ultimă încercare de a smulge puțin entuziasm pentru suferinda lui anecdotă. Acum ea avea loc în reședința prințului și prințesei de Quelque Chose.
— Vâââj! strigă el către Anne, cu un gest care imita explozia. Tapițeriile de secol XV au fost cuprinse de flăcări, iar hôtel particulier-ul lor A ARS DIN
TEMELII. Recepția a trebuit contramandată. A urmat un scandal național și toate sticluțele de Plantes Marines au fost interzise în întreaga lume.
— De parcă nu le-ar fi fost deja suficient de greu că numele lor de familie era Quelque Chose, spuse Anne.
— Și acum nu se mai găsesc nicăieri, strigă Nicholas, epuizat din cauza eforturilor lui.
— Mi se pare o decizie corectă. Adică, cine ar vrea ca hotelul lui privat să
ardă din temelii? Eu nu!
Toți așteptau să li se arate locurile, privind întrebător spre Eleanor. Chiar dacă nu părea să existe urmă de îndoială, femeile stând lângă David, bărbații lângă ea și cuplurile amestecate, Eleanor avea convingerea oribilă că o să
facă o greșeală și o să dezlănțuie furia lui David. Rămase așa, agitată, și spuse:
— Anne… vrei să… nu, tu stai acolo… nu, îmi pare rău…
— Slavă Domnului că suntem doar șase, îi spuse David lui Nicholas într-o șoaptă sonoră.
VP - 81
— Există șanse să rezolve problema înainte ca supa să se răcească, spuse Nicholas afectat, zâmbindu-i obedient.
„Dumnezeule, cât urăsc cinele de adulți”, se gândi Bridget în timp ce Yvette aducea supa aburindă.
— Spune-mi, draga mea, ce impresie ți-a făcut împăratul Galba? o întrebă
David pe Anne, aplecându-se curtenitor spre ea ca să sublinieze faptul că
Bridget îl lăsa rece.
Era direcția pe care Anne sperase că nu o va urma conversația. „Cine?” se gândi ea, dar spuse:
— Ah, ce personaj! Dar ce m-a interesat cu adevărat a fost personajul lui Caligula. De ce crezi că era atât de obsedat de surorile lui?
