— Serios? se miră Anne. Păi, ar fi trebuit să vezi expresia de pe fața sărmanului porc.
Victor era puțin jenat.
— Etica obscură a relațiilor noastre cu regatul animal, chicoti el.
— Le omoram când avem chef, spuse David concis, nu e nimic obscur.
— Etica nu e studiul a ceea ce facem, dragul meu David, ci a ceea ce ar trebui să facem, explică Victor.
— De asta e o mare pierdere de timp, bătrâne, replică Nicholas voios.
— De ce crezi că e ceva superior să fii amoral? îl întrebă Anne.
— Nu e vorba de superior, răspunse Nicholas, întorcându-și spre Anne nările cavernoase, ci vine din dorința de a nu fi plicticos sau pedant.
— Tot ce ține de Nicholas e superior, spuse David. Chiar dacă el ar fi plicticos sau pedant, sunt sigur că ar fi unul superior.
— Mulțumesc, David, spuse Nicholas cu o complezență hotărâtă.
— Doar în engleză, spuse Victor, cineva poate să fie „plicticos”, bunăoară
un avocat sau un cofetar, să faci din plictiseală o profesie – în alte limbi o persoană e pur și simplu plictisitoare, o stare de fapt temporară. Presupun că întrebarea e dacă asta indică o mai mare intoleranță față de oamenii plictisitori sau o intensitate deosebită a plicticoșeniei în rândul englezilor.
„E din cauză că sunteți așa o adunătură de boșorogi bășinoși plictisitori”, se gândi Bridget.
Yvette luă farfuriile de supă și închise ușa în urma ei. Lumânările pâlpâiră, și țăranii pictați reveniră din nou la viață pentru o clipă.
— Ceea ce trebuie să urmărești, spuse David, este ennui.
— Bineînțeles, zise Anne, asta nu e doar termenul francez pentru vechiul nostru prieten, plictiseala. E plictiseală plus bani sau plictiseală plus aroganță. E „totul mi se pare plictisitor”, prin urmare, sunt fascinant. Dar oamenii nu par să-și dea seama că nu poți să ai o imagine a lumii fără să faci parte din ea.
Urmă un moment de tăcere, în timp ce Yvette se întorcea cu un platou mare cu friptură de vițel și legume.
— Draga mea, îi spuse David lui Eleanor, ce memorie minunată ai, ca să
poți reproduce cina pe care le-ai oferit-o lui Anne și Victor ultima oară când au fost aici.
— O, Doamne, ce groaznic! spuse Eleanor. Îmi pare foarte rău!
— Apropo de etica animalelor, rosti Nicholas, înțeleg că anul trecut Gerald Frogmore a împușcat mai multe păsări decât oricine altcineva din Anglia. Nu e deloc rău pentru un individ în scaun cu rotile.
— Poate că nu-i place să vadă că ceva se mișcă liber, spuse Anne.
Simți imediat însuflețirea de a-și dori să nu fi făcut totuși observația asta.
VP - 84
— Doar nu ești împotriva sporturilor sângeroase? întrebă Nicholas, cu completarea nerostită „pe lângă toate celelalte”.
— Cum aș putea fi? întrebă Anne. Asta e o prejudecată a clasei de mijloc bazată pe invidie. Am înțeles bine?
— Păi, eu n-aveam de gând să spun asta, zise Nicholas, dar tu ai formulat-o mult mai bine decât aș putea eu spera vreodată…
— Disprețuiești oamenii proveniți din clasele de mijloc? întrebă Anne.
— Nu disprețuiesc oamenii proveniți din clasele de mijloc, dimpotrivă, cu cât avansează mai mult, cu atât mai bine, spuse Nicholas, făcând să
sclipească un buton. Oamenii din clasele de mijloc sunt cei care mă dezgustă.
— Pot oamenii din clasa de mijloc să provină din clasa de mijloc, în accepțiunea ta?
— A, da, rosti Nicholas generos, Victor e un exemplu remarcabil.
Victor zâmbi, ca să arate că se distra.
— Pentru fete e mai ușor, bineînțeles, continuă Nicholas. Căsătoria e o mare binecuvântare, le ridică pe femei din medii jalnice într-o lume mai largă. Nicholas aruncă o privire spre Bridget. Tot ce poate spera un tip, în afara cazului în care e genul de excentric care își petrece timpul scriind cărți poștale celor care ar putea avea nevoie de un ajutor, e să facă ce trebuie. Și să fie absolut fermecător și bine informat.
Nicholas îi zâmbi reconfortant lui Victor.
— Nicholas, desigur, e expert în asta, interveni David, dat fiind că el personal a ridicat mai multe femei din mocirlă.
— Cu mari cheltuieli, aprobă Nicholas.
— Costul de a fi târât în mocirlă a fost încă și mai mare, nu ești de acord, Nicholas? spuse David, amintindu-i acestuia de umilința lui politică. În ambele cazuri, pare că în mocirlă te simți ca acasă.
— Ce naiba, șefu’! spuse Nicholas cu vocea lui cockney comică. Cân’ te duci pă apa Sâmbetei cum m-am dus io, mocirla pare un paradis.
Lui Eleanor încă i se părea inexplicabil faptul că cele mai frumoase maniere englezești conțineau o proporție atât de ridicată de grosolănie fățișă și belicozitate de gladiator. Știa că David abuzează de acest drept, dar știa și că a interveni în manifestările de cruzime era atât de „plictisitor”.
