— Păi, știi cum se spune, rânji David, viciile sunt plăcute, dar nu mai bune ca incestul.
— Dar care… întrebă Anne, prefăcându-se fascinată, care e psihologia unei astfel de situații? Era un fel de narcisism? Ceva care semăna cel mai bine cu autoseducerea?
— Cred că mai degrabă convingerea că numai un membru al familiei lui ar fi putut să sufere la fel de mult ca el. Știi, desigur, că Tiberius le-a ucis aproape toate rudele, astfel că el și Drusilla erau singurii supraviețuitori ai acelei terori. Doar ea putea să-l înțeleagă.
Când David se opri ca să mai bea niște vin, Anne își reluă rolul de elevă
zeloasă.
— Aș mai vrea să știu și de ce Caligula a crezut că torturarea soției lui avea să-i dezvăluie motivul pentru care el îi era atât de devotat?
— Explicația oficială a fost descoperirea vrăjitoriei, dar probabil că era suspicios față de o afecțiune separată de amenințarea morții.
— Și, la scară mai mare, avea aceeași suspiciune față de poporul roman, spuse Anne. Nu-i așa?
— Nu neapărat, spuse David.
Părea că știe unele lucruri pe care nu avea să le divulge niciodată. Deci, acestea erau beneficiile unei educații clasice, se gândi Anne, care îi auzise adesea pe David și Victor discutând despre ele.
Victor își mânca supa în tăcere, foarte rapid, în timp ce Nicholas îi povestea despre parastasul lui Jonathan Croyden. Eleanor își abandonase supa și își aprinsese o țigară; dexedrina suplimentară îi tăiase pofta de mâncare. Bridget visa ferm cu ochii deschiși.
— Mă tem că eu nu sunt de acord cu parastasele, spuse Victor țuguindu-și pentru o clipă buzele, ca să asezoneze lipsa de sinceritate a ceea ce urma să
spună, sunt doar niște pretexte pentru petrecere.
VP - 82
— Problema cu ele, îl corectă David, e că sunt pretexte pentru petreceri atât de proaste. Presupun că vorbeați despre Croyden.
— Exact, încuviință Victor. Se spune că vorbea mai bine decât scria. Fără
îndoială, exista loc de mai bine.
David își dezgoli dinții, pentru a aproba această mică răutate.
— Ți-a spus Nicholas că prietenul tău Vijay a fost și el acolo?
— Nu, spuse Victor.
— Ah, zise David întorcându-se persuasiv spre Anne, iar tu nu ne-ai spus niciodată de ce a plecat Vijay atât de subit.
Anne refuzase de mai multe ori să răspundă la această întrebare, și lui David îi plăcea s-o tachineze, deschizând acest subiect de fiecare dată când se întâlneau.
— Nu? spuse Anne, făcându-i jocul.
— Era cumva incontinent? întrebă David.
— Nu, spuse Anne.
— Sau, mai rău, era ușuratic?
— În niciun caz.
— Era doar el însuși, sugeră Nicholas.
— Poate că asta ar fi fost de ajuns, spuse Anne, dar a fost mai mult decât atât.
— Dorința de a transmite informații e ca foamea, iar ceea ce o stârnește e uneori curiozitatea, alteori indiferența celorlalți, rosti Victor pompos.
— Bine, bine, spuse Anne.
Voia să-l scutească pe Victor de tăcerea care probabil că ar fi urmat după
declarația lui și continuă cu reținere:
— Vouă, niște oameni sofisticați, nu o să vi se pară mare lucru, dar, când i-am dus o cămașă curată în cameră, am găsit o grămadă de reviste groaznice. Nu doar pornografie, mult, mult mai rău. Bineînțeles că nu aveam de gând să-i cer să plece. E treaba lui ce citește, dar când s-a întors, a fost atât de grosolan din cauză că intrasem în camera lui, când eu mă dusesem acolo doar ca să-i duc cămașa aia amărâtă, încât mi-am cam pierdut cumpătul.
— Bravo ție, spuse Eleanor timid.
— Ce fel de reviste, mai exact? întrebă Nicholas, lăsându-se pe spate și încrucișându-și picioarele.
— Ce bine era dacă le-ai fi confiscat, chicoti Bridget.
— Ah, absolut groaznice, spuse Anne. Crucificări. Tot felul de chestii cu animale.
— Doamne, ce amuzant, spuse Nicholas. Stima mea pentru Vijay crește.
VP - 83
