rapide l-ar fi făcut pe David să tresare de durere, dar în slujba unei astfel de cauze bune reuși să-și recapete agilitatea tinerească. Trase în jos pantalonii și chiloții lui Patrick și ridică papucul surprinzător de sus pentru un bărbat care avea probleme cu umărul drept.
Prima lovitură fu uimitor de dureroasă. Patrick încercă să adopte atitudinea de nefericire stoică pe care o admirau dentiștii. Încercă să fie curajos, dar, în timp ce era bătut, deși înțelese în sfârșit că tatăl lui voia să-i facă cât mai mult rău posibil, refuză să creadă asta.
Cu cât se zbătea mai mult, cu atât mai tare era lovit. Tânjind să se miște, dar temându-se să se miște, era sfâșiat de această violență
incomprehensibila. Oroarea se apropia de el și îi strivea trupul asemenea fălcilor unui câine. După bătaie, tatăl lui îl lăsă să cadă pe pat, ca pe un obiect neînsuflețit.
Dar nici acum nu putea pleca. Tatăl lui îl țintuia de pat, apăsându-l cu palma pe omoplatul drept. Patrick roti neliniștit capul, dar nu văzu decât albastrul halatului tatălui său.
— Ce faci? întrebă el.
Dar tatăl lui nu răspunse, iar el era prea înfricoșat ca să repete întrebarea.
Mâna tatălui său îl apăsa în jos și Patrick, cu fața turtită în cutele cuverturii, abia putea să respire. Se holba la galeria pentru draperie și la partea de sus a ferestrei deschise. Nu putea să înțeleagă ce formă de pedeapsă primea acum, dar știa că tatăl lui trebuia să fie foarte furios pe el ca să-i facă atât de rău.
Nu suporta senzația de neajutorare care se revărsa asupra lui. Nu suporta această nedreptate. Nu știa cine era acest bărbat, nu putea fi tatăl lui cel care îl zdrobea așa.
De pe galerie, dacă s-ar fi putut urca acolo, Patrick ar fi putut să privească
întreaga scenă așa cum tatăl lui îl privea pe el. Pentru o clipă, Patrick simți că era acolo, sus, privind cu detașare pedeapsa pe care un bărbat străin o aplica unui băiețel. Patrick se concentră cât de mult putu asupra galeriei și de data asta ținu mai mult. Stătea pe ea cu brațele încrucișate, sprijinindu-se de perete cu spatele.
Apoi reveni pe pat, simțind un fel de gol și purtând povara de a nu ști ce se întâmpla. Auzea șuieratul tatălui său și tăblia patului care se izbea de perete. Văzu cum de după draperia cu păsări verzi iese un gecko care rămâne nemișcat în colțul peretelui de lângă fereastra deschisă. Patrick se lansă spre el. Strângând din pumni și concentrându-se până când concentrarea lui deveni ca un cablu telefonic întins între ei, Patrick dispăru în trupul șopârlei.
Geckoul înțelese, pentru că exact în clipa aceea zvâcni pe după colțul ferestrei și ieși pe peretele exterior. Vedea sub el distanța până la terasă și VP - 51
frunzele de viță canadiană roșii, verzi și galbene, iar de acolo, pe lângă
perete, se putea agăța cu ventuzele picioarelor de streașină acoperișului, ca capul în jos. Se repezi pe țiglele vechi acoperite de licheni cenușii și portocalii, apoi în șanțul dintre țigle, până sus, pe coama acoperișului.
Coborî rapid pe cealaltă pantă, departe, unde nimeni n-ar mai fi putut să-l găsească vreodată, pentru că n-ar fi știut unde să-l caute și n-ar fi știut că era ghemuit în trupul unei șopârle.
— Stai aici, spuse David, ridicându-se în picioare și potrivindu-și pijamalele alb cu galben.
Patrick nici n-ar fi putut să facă altceva. Recunoscu, mai întâi surd, apoi din ce în ce mai viu, umilința pe care o implica poziția lui. Cu fața lipită de pat, pantalonii strânși în jurul genunchilor și o umezeală stranie și îngrijorătoare la baza șirei spinării, care îl făcu să creadă că sângerează. Că
tatăl lui îl înjunghiase, cumva, în spate.
Tatăl lui se duse la baie și se întoarse. Șterse cu un mănunchi de hârtie igienică balta de mâzgă din ce în ce mai rece care începuse să se prelingă
printre fesele lui Patrick.
— Acum poți să te ridici, spuse el.
De fapt, Patrick nu putea să se ridice. Amintirea acestei acțiuni voluntare era prea îndepărtată și complicată. Nerăbdător, tatăl lui îi trase pantalonii în sus și îl ridică de pe pat. Patrick rămase lângă pat, în timp ce tatăl lui îl prindea de umeri, aparent ca să-i îndrepte poziția corpului, dar făcându-l pe Patrick să creadă că tatăl lui avea să-l împingă și să-l strângă de umeri până
când îl întorcea pe dos, iar plămânii și inima îi săreau din piept.
În loc de asta, David se aplecă și spuse:
— Să nu-i spui mamei tale sau altcuiva ce s-a întâmplat astăzi, altfel o să
fii pedepsit foarte sever. Înțelegi?
Patrick încuviință din cap.
— Ți-e foame?
Patrick scutură din cap.
— Ei, eu mor de foame, spuse David pe un ton de conversație. Ar trebui să
mănânci mai mult, știi. Să prinzi putere.
— Acum pot să plec?
— Bine, dacă nu vrei să mănânci de prânz, poți pleca.
David era iar iritat.
Patrick coborî pe alee și, în timp ce se holba spre vârful sandalelor roase, își văzu creștetul capului ca și cum ar fi fost la trei sau patru metri deasupra lui și simți o curiozitate inconfortabilă față de băiatul pe care îl privea. Nu era ceva foarte personal, ca accidentul pe care îl văzuseră anul trecut pe drum, iar mama lui îi spusese să nu se uite.
VP - 52
Revenit pe pământ, Patrick se simți complet înfrânt. Nu exista nicio scânteiere a vreunei mantii mov. Niciun soldat special. Niciun gecko. Nimic, încercă să se înalțe din nou în aer, așa cum fac păsările marine atunci când un val se sparge de stânca pe care stau. Dar își pierduse puterea de a se mișca și rămase acolo, înecându-se.
VP - 53
8.
