Era un preț absurd, dar Patrick nu se tocmea niciodată la preț. Îi aruncă în poală două pungulițe. Dacă marfa era cât de cât bună, putea să mai ia. În clipa asta trebuia să se injecteze. Îl rugă pe Chilly să-i dea o lingură și un filtru de țigară. Dat fiind că lumina din cameră scăzuse, Chilly îi oferi baia, o încăpere în care nu exista cadă, ci doar o urmă neagră pe podea, acolo unde cândva ar fi putut să fie una. Un bec dezgolit arunca o lumină galbenă slabă
pe chiuveta nebunesc de crăpată și pe closetul vechi fără colac.
Patrick lăsă să curgă puțină apă în lingură și o puse în spatele chiuvetei.
Rupse cele trei pungulițe rămase, întrebându-se ce fel de marfa era. Nimeni n-ar fi putut susține că Chilly arăta prea bine după un regim cu heroina Lorettei, dar cel puțin nu era mort. Dacă domnul și doamna Chilly aveau de gând să și-o injecteze, nu exista niciun motiv pentru care el să nu facă la fel.
Îi auzea cum șușoteau alături. Chilly spunea ceva despre „durere” și, în mod evident, încerca să obțină de la soția lui cealaltă punguliță. Patrick goli cele trei pachete în lingură și încălzi soluția, ținând flacăra brichetei dedesubt, sub partea deja înnegrită a lingurii. De îndată ce soluția începu să facă bule, întrerupse căldura și puse din nou jos lichidul aburind. Smulse din filtrul de țigară o fâșie subțire, îl aruncă în lingură, scoase acul seringii și aspiră
lichidul prin filtru.
Corpul seringii era atât de gros că soluția abia urcă jumătate de centimetru.
Lăsă să-i cadă paltonul și sacoul pe podea, își suflecă mâneca și încercă să
distingă venele în lumina slabă care împrumuta o strălucire hepatică
fiecărui obiect care nu era deja negru. Din fericire, urmele de ac formau fire maro și vineții, ca și cum venele lui ar fi fost urmele unui praf de pușcă ars de-a lungul brațului său.
Patrick își suflecă mâneca cămășii, strângând-o bine în jurul bicepsului, și își flexă de câteva ori antebrațul, strângând și descleștând pumnul în același timp. Avea vene bune și, în ciuda unei anumite timidități produse de modul sălbatic în care le trata, Patrick era într-o situație mai bună decât mulți oameni a căror căutare cotidiană a unei vene ajungea uneori la o oră de tatonări.
Luă seringa și îi sprijini vârful de cea mai largă porțiune a urmelor de ac, puțin lângă cicatrice. Cu un ac atât de lung, exista întotdeauna pericolul să îi VP - 42
treacă prin venă complet și să intre în mușchiul din partea cealaltă, o experiență dureroasă, așa că Patrick abordă brațul într-un unghi destul de înclinat. În acest moment crucial, seringa îi alunecă din mână și ateriză pe o porțiune umedă a podelei de lângă veceu. Lui Patrick nu-i venea să creadă ce se întâmplase. Se simțea amețit de groază și dezamăgire. Exista o conspirație împotriva posibilității ca el să se distreze astăzi. Se aplecă, disperat de dorință, și luă instrumentul de pe porțiunea udă. Acul nu era îndoit. Slavă
Domnului pentru asta. Totul era în regulă. Șterse rapid seringa de pantaloni.
Deja inima îi bătea rapid, iar Patrick simțea acea însuflețire viscerală, o combinație de groază și dorință, care preceda întotdeauna o doză. Înfipse sub piele vârful dureros de tocit al acului și i se păru că vede, minune a minunilor, o globulă de sânge roșu în corpul seringii. Nevrând să irosească
timpul cu un instrument atât de greoi, puse degetul mare pe piston și apăsă
până jos.
Simți o umflătură violentă și alarmantă a brațului și recunoscu imediat faptul că acul alunecase afară din venă, iar el injectase soluția sub piele.
— Căcat! strigă el.
Chilly veni cu pași târșâiți.
— Ce se întâmplă, omule?
— Am ratat, spuse Patrick printre dinții încleștați, ridicând spre umăr mâna brațului rănit.
— Ah, omule, spuse Chilly răgușit și înțelegător.
— Aș putea să-ți sugerez să investești într-un bec mai puternic? spuse Patrick pompos, ținându-și brațul ca și cum ar fi fost rupt.
— Ar fi trebuit să folosești lanterna, spuse Chilly scărpinându-se.
— A, mulțumesc că-mi spui acum, se răsti Patrick.
— Vrei să ne întoarcem să mai luăm? întrebă Chilly.
— Nu, spuse Patrick scurt, îmbrăcându-și sacoul. Plec.
Când ajunse în stradă, Patrick se întrebă de ce nu acceptase oferta lui Chilly. „Temperamentul ăsta”, murmură el sarcastic. Se simțea obosit, dar prea frustrat ca să doarmă. Era unsprezece și jumătate; poate că Pierre se trezise până acum. Mai bine se întorcea la hotel.
Opri un taxi.
— Locuiești pe-aici? întrebă șoferul.
— Nu, încercam doar să cumpăr, oftă Patrick, aruncând pungulițele cu praf de curățat și barbiturice pe geam.
— Vrei să cumperi?
— Exact, oftă Patrick.
— Căăăcat, știu eu un loc mai bun ca ăsta.
— Serios? întrebă Patrick, numai urechi.
VP - 43
— Da, în South Bronx.
— Păi, să mergem.
— Bine, râse șoferul.
