— Pot să vin la tine?
— Bine. În cât timp?
— Douăzeci de minute.
— OK.
Patrick ridică pumnul triumfător și ieși în fugă din cameră.
VP - 46
6.
— Pierre!
— Ça va? spuse Pierre.
Se ridică din fotoliul de birou din piele. Pielea galbenă și uscată a feței lui era întinsă mai bine ca oricând peste nasul subțire, pomeții înalți și maxilarul proeminent. Dădu mâna cu Patrick, fixându-l cu ochii ca niște felinare.
Atmosfera fetidă a apartamentului îl izbi pe Patrick ca mirosul unei iubite îndelung absente. Petele cănilor de cafea răsturnate continuau să tatueze covorul de culoarea terciului de ovăz în aceleași locuri ca înainte, iar imaginile familiare cu capete retezate care pluteau deasupra pieselor jocului de puzzle, afectuos executate de Pierre cu o peniță subțire, îl făcură pe Patrick să zâmbească.
— Ce ușurare să te văd din nou! exclamă el. Nici nu pot să-ți spun ce coșmar e să cumperi de pe stradă.
— Cumperi de pe stradă! se răsti Pierre dezaprobator. Ești nebun de-a binelea!
— Dar tu dormeai.
— Ai injectat apă de la robinet?
— Da, recunoscu Patrick vinovat.
— Ești nebun, repetă Pierre uitându-se urât la el. Vino aici, îți arăt.
Se duse în bucătăria lui îngustă și soioasă. Deschise ușa unui frigider mare de modă veche și scoase un vas mare cu apă.
— Asta e apă de la robinet, spuse Pierre rău prevestitor, ridicând vasul. O
las o lună și uite…
Pierre arătă spre sedimentul maro difuz de pe fundul vasului.
— Rugina, spuse el, te ucide, fir-ar a dracu’! Am un prieten care se injectează cu apă de la robinet și rugina îi intră în fluxul sangvin și în inimă…
Pierre reteză aerul cu mâna și spuse: Tac: se oprește.
— Groaznic, murmură Patrick, întrebându-se când o să treacă la afaceri.
— Apa vine din munți, explică Pierre, așezându-se pe scaunul lui rotativ și trăgând apă dintr-un pahar într-o seringă dezirabil de subțire, dar țevile sunt pline de rugină.
— Am avut noroc că n-am murit, rosti Patrick fără convingere. De acum înainte n-o să mai folosesc altceva decât apă minerală, îți promit.
VP - 47
— Primăria, spuse Pierre tenebros, ține banii pentru țevi noi. Ea îl ucide pe prietenul meu. Ce vrei?
Pierre deschise un pachet și puse, cu colțul unei lame de ras, niște pulbere albă într-o lingură.
— Ăă… un gram de heroină, spuse Patrick nonșalant, și șapte grame de cocaină.
— Heroina e șase sute. La cocaină îți fac reducere: o sută gramul, în loc de o sută douăzeci. Total: o mie trei sute de dolari.
Patrick scoase din buzunar plicul portocaliu, în timp ce Pierre turna altă
pulbere albă în lingură și amesteca, încruntat ca un copil care se preface că
prepară ciment.
Erau nouă sau zece? Patrick începu să numere din nou. Când ajunse la treisprezece, aranjă bancnotele ca pe un pachet de cărți și le aruncă pe capătul oglinzii dinspre Pierre, unde ele se răsfirară extravagant. Pierre își legă un garou în jurul bicepsului și îl strânse cu dinții. Patrick era încântat să
vadă că încă mai putea să folosească conul vulcanic din scobitura brațului.
Pupilele lui Pierre se dilatară pentru o clipă și apoi se contractară iar, ca gura unei actinii care se hrănește.
— Bine, spuse el răgușit, încercând să lase impresia că nu se întâmplase nimic, dar părând pleoștit de plăcere, o să-ți dau ce vrei.
Umplu din nou seringa și îi injectă conținutul într-un al doilea pahar cu apă rozalie. Patrick își șterse mâinile lipicioase de pantaloni. Doar nevoia de a mai încheia încă o negociere dificilă îi înfrâna nerăbdarea care îi făcea inima să explodeze.
— Ai o seringă în plus? întrebă el.
