— O să aranjez astfel, domnule.
— Și pregătiți-mi nota de plată, bine?
— Da, domnule. Să trimit un hamal să vă ia bagajele?
— Cam peste un sfert de oră, mulțumesc.
Totul era sub control. Termină să se îmbrace, își puse bandajul pentru ochi și se așeză în fotoliu, așteptându-l pe cel care avea să-i ia bagajele. Oare să-i lase un bilet lui Rachel? „Cred că nu o să uit niciodată noaptea pe care am petrecut-o împreună” sau „Sper să ne întâlnim din nou în curând”.
Uneori tăcerea era mai elocventă.
Se auzi un ciocănit ușor la ușă. Hamalul avea în jur de șaizeci de ani, era scund, chel și purta cea mai simplă uniformă gri a hotelului.
— E un singur bagaj.
— Sigur, domnule, spuse el cu accent irlandez.
Porniră pe coridor, Patrick puțin cocoșat, ca să-și protejeze ficatul, și înclinat într-o parte din cauza durerii de spate.
VP - 122
— Viața nu e doar o pungă cu căcat, rosti el pe un ton de conversație, ci una care curge. Nu poți să nu te pătezi, nu ți se pare?
— Cred că asta e părerea multor oameni, răspunse celălalt pe un ton vioi și agreabil. Apoi se opri și puse jos valiza lui Patrick. Și vor fi râuri de sânge, intonă el. Iar cei răi vor fi înecați. Nici locurile înalte nu vor fi cruțate.
— Asta e una din profețiile tale? întrebă Patrick suav.
— E în Biblie, spuse hamalul. Iar podurile vor fi măturate.
Hamalul arătă spre tavan în timp ce promitea asta, apoi făcu un gest ca și cum ar fi plesnit o muscă invizibilă.
— Iar oamenii vor spune că asupra lor a venit sfârșitul lumii.
— Și vor avea dreptate, spuse Patrick, dar eu chiar trebuie să plec.
— Așa e, spuse hamalul, încă însuflețit. Vă aștept la recepție.
Hamalul o zbughi spre liftul de serviciu. Oricât ai fi încercat să duci o viață
la limită, se gândi Patrick în timp ce lua celălalt lift, nu avea niciun rost să
concurezi cu cei care credeau ce vedeau la televizor.
Nota de plată de două mii o sută cincizeci și trei de dolari era mai mare chiar și decât se așteptase Patrick. În sinea lui, ea îi făcu plăcere. Erodarea capitalului era o altă modalitate de irosire a substanței lui, de a deveni pe cât de subțire și găunos se simțea, de a ușura povara unei averi mari și nemeritate și de a se sinucide simbolic în timp ce șovăia să o facă efectiv. De asemenea, nutrea și fantezia opusă că atunci când avea să rămână fără un sfanț, avea să descopere un țel înflăcărat născut din nevoia de a face bani. În plus față de nota de plată de la hotel probabil că mai cheltuise încă două mii sau două mii și cinci sute pe taxiuri, droguri și restaurante, plus șase mii pentru biletele de avion. Asta ducea totalul la peste zece mii de dolari, iar apoi aveau să urmeze cheltuielile funerare. Se simțea ca un câștigător de la un concurs de televiziune. Ar fi fost foarte neplăcut dacă ar fi fost opt mii cinci sute sau nouă mii. Zece mii în două zile. Nimeni nu putea să spună că
nu știa să se distreze.
Patrick își aruncă cardul American Express pe tejghea, fără să se deranjeze să verifice nota.
— A, apropo, căscă el, o să semnez chitanța, dar ai putea să lași totalul deschis? O prietenă de-a mea e încă în cameră. S-ar putea să vrea micul dejun; de fapt, sunt sigur că o să vrea. Poate să comande orice dorește, adăugă cu munificiență.
— Biine, spuse recepționerul ezitant, întrebându-se dacă să ridice problema unui număr mai mare de ocupanți ai camerei. O să plece până la amiază, nu-i așa?
— Presupun că da, lucrează, înțelegi, spuse Patrick ca și cum asta ar fi fost ceva excepțional.
VP - 123
Semnă chitanța pentru cardul de credit.
— O să vă trimitem o copie a totalului la adresa dumneavoastră de acasă.
— A, eu nu mi-aș mai bate capul cu asta, spuse Patrick căscând din nou.
Observă că hamalul stătea în apropiere, cu valiza lui. Bună, zâmbi Patrick.
Râuri de sânge, hm?
Hamalul îl privi servil, fără să înțeleagă. Poate că își imaginase toată
chestia. Ar fi fost o idee bună să doarmă puțin.
— Sper că v-a făcut plăcere sejurul la noi, spuse recepționerul, întinzându-i o copie a notei de plată într-un plic.
— Nu doar că mi-a făcut plăcere, rosti Patrick cu cel mai fermecător zâmbet al lui, mi-a plăcut la nebunie. Refuză plicul cu o ușoară încruntare. O, Doamne, exclamă el dintr-odată, am uitat ceva în cameră. Se întoarse spre hamal. Pe televizor e o cutie de lemn; ai putea să te duci să mi-o aduci, te rog? Iar punga de hârtie maro ar fi foarte utilă și ea.
Cum putuse să uite cutia? Nu era nevoie să sune la Viena să ceară o interpretare. Ce s-ar fi făcut cei din estuarul mohorât din Cornwall unde tatăl lui ceruse să-i fie împrăștiată cenușa? Patrick ar fi trebuit să mituiască
un crematoriu din zonă ca să-i dea niște rămășițe de care nu mai aveau nevoie.
