— Ei bine, întâmplarea face că tatăl meu a murit, ceea ce mă face să simt că înnebunesc și mai tare.
— Știu, dragul meu, îmi pare rău.
— Plus că am luat o cantitate enormă de cocaină.
— Crezi c-a fost o idee bună?
— Bineînțeles că n-a fost o idee bună, scânci Patrick indignat.
— Crezi că moartea tatălui tău o să te facă să-i semeni mai puțin? oftă
Debbie din nou.
— Acum o să trebuiască să muncesc cât pentru doi.
— Dumnezeule, ești sigur că n-ai prefera să lași totul baltă?
— Bineînțeles că aș prefera să las totul baltă, se răsti Patrick, dar asta nu e o variantă.
— Păi, fiecare trebuie să-și poarte crucea.
— Serios? Care e crucea ta?
— Tu, râse Debbie.
— Păi, fii atentă, că s-ar putea să ți-o fure cineva.
— Va trebui să se lupte cu mine pentru asta, rosti Debbie afectuos.
— Drăguț, gânguri Patrick, potrivindu-și telefonul între umăr și ureche și așezându-se pe marginea patului.
— Ah, dragul meu, de ce ne certăm noi mereu? întrebă Debbie.
— Pentru că ne iubim atât de mult, spuse Patrick la întâmplare.
VP - 69
Deschise pachețelul de heroină de pe noptieră, înmuie degetul mic în pulbere, îl băgă în nară și inhală încet.
— Din partea altcuiva, asta ar părea o explicație stranie.
— Păi, sper că nu primești explicația asta din partea altcuiva, spuse Patrick nevinovat, înmuind degetul și inhalând de alte câteva ori.
— Nimeni altcineva n-ar îndrăzni să mi-o ofere, dacă s-ar comporta ca tine, râse Debbie.
— Chestia e că am atât de mare nevoie de tine, șopti Patrick, lăsându-se la loc pe perne. E înspăimântător, dacă ești dependent de independență, ca mine.
— A, de asta ești tu dependent, nu-i așa?
— Da. Toate celelalte sunt iluzii.
— Și eu sunt o iluzie?
— Nu! De asta ne certăm atât de mult. Înțelegi?
Lui Patrick i se părea că sună bine.
— Pentru că eu sunt un obstacol real pentru independența ta?
— Pentru dorința mea nesăbuită și prostească de independență, o corectă
Patrick galant.
— Ei, ce e sigur e că știi cum să faci un compliment unei fete, râse Debbie.
— Aș vrea să fii aici, spuse Patrick răgușit, înmuind iar degetul în pulberea albă.
— Și eu, cred că te simți groaznic. De ce nu te duci s-o vezi pe Marianne?
Ea o să aibă grijă de tine.
— Ce idee bună. O sun mai târziu.
— Ar trebui să închid acum, oftă Debbie. Trebuie să mă intervieveze nu știu ce revistă prostească.
— Pentru ce?
— A, e vorba despre oameni care merg la multe petreceri. Nici nu știu de ce am acceptat.
