— Îmi pare rău, n-am știut.
— Nu te acuz de nimic. Nu trebuie să fii atât de prudentă.
— Nu sunt prudentă, râse Debbie. Eram doar îngrijorată din cauza ta. E
ridicol. Am vrut doar să spun că am fost îngrijorată toată noaptea pentru că
nu știam cum ești.
— Ridicol, presupun.
— Ah, te rog, hai să nu ne certăm. N-am spus că tu ești ridicol. Am vrut să
spun că e ridicol să ne certăm.
— Ei bine, eu mă certam, și dacă e ridicol să ne certăm atunci și eu sunt ridicol. Mi-am încheiat pledoaria.
— Ce pledoarie? Tu crezi tot timpul că te atac. Nu suntem la tribunal. Nu sunt adversarul sau dușmanul tău.
Tăcere. Lui Patrick îi bubuia capul din cauza efortului de a nu o contrazice.
— Și ce-ai făcut aseară? o întrebă el în cele din urmă.
— Păi, o bună bucată de vreme am încercat să dau de tine, apoi m-am dus la cina aia de la Gregory și Rebecca.
— Suferința… are loc în timp ce altcineva mănâncă4. Cine a spus asta?
— Ar putea fi aproape oricine, râse Debbie.
— Mi-a trecut pur și simplu prin minte.
— Mm. Ar trebui să mai redactezi unele din lucrurile care îți trec pur și simplu prin cap.
— Ei, nu mai contează seara trecută, ce faci mâine seară?
— Am fost invitați la chestia de la China, dar presupun că nu vrei să
mănânci și să suferi în același timp.
Debbie râse de propria glumă, așa cum obișnuia, în timp ce Patrick își urmă regula nemiloasă de a nu râde niciodată la ceea ce spunea ea, iar în acest caz nu simți nici cea mai mică urmă de răutate.
— Ce remarcă strălucită, spuse el sec. Eu nu vin, dar nimic nu m-ar putea convinge să te împiedic pe tine să mergi.
— Nu fi ridicol, o să contramandez.
— Se pare că ar fi bine să nu încetez să fiu ridicol, altfel n-o să mă mai recunoști. Voiam să vin să te văd direct de la aeroport, dar o să vin când te întorci de la China. La douăsprezece sau la unu.
— Ei bine, dar dacă vrei, contramandez.
— Nu, nu, nici nu mă gândesc la așa ceva.
4 Aluzie la poemul lui W.H. Auden (1907-1973), Musée des Beaux Arts (About suffering they were never wrong,/The Old Masters: how well they understood/Its human position; how it takes place/While someone else is eating or opening a window or just walking dully along.) VP - 68
— Mai bine nu mă duc, altfel o să folosești asta împotriva mea.
— Nu suntem la tribunal, repetă Patrick batjocoritor. Nu sunt adversarul sau inamicul tău.
Tăcere. Debbie așteptă până când putu să o ia de la capăt, încercând să
ignore solicitările imposibil de contradictorii ale lui Patrick.
— Ești la Hotel Pierre? întrebă ea vioaie.
— Dacă nu știi la ce hotel sunt, cum puteai să mă suni?
— Presupun că ești la Hotel Pierre, dar nu puteam fi sigură, pentru că tu n-ai considerat de cuviință să-mi spui, oftă Debbie. E frumoasă camera?
— Cred că ți-ar plăcea. În baie sunt o grămadă de pliculețe cu cosmeticale și un telefon lângă vasul de toaletă, ca nu cumva să pierzi vreun apel important – o invitație la cină la China, de exemplu.
— De ce ești atât de groaznic?
— Așa sunt?
— O să contramandez cina.
— Nu, nu, te rog, nu face asta. Era doar o glumă. Simt că înnebunesc în momentul ăsta.
— Tu tot timpul simți că înnebunești, râse Debbie.
