— Atunci ne întâlnim la Clubul Key. Îl știi?
— Nu.
— Cred că o să ți se pară amuzant, în felul lui. Intri înăuntru, după
zgomotul și poluarea din New York, și dintr-odată ești ca într-o casă
englezească de țară de un anumit tip. Dumnezeu știe cărei familii îi aparțin –
presupun că au fost împrumutate de unii membri –, dar pereții sunt plini de tablouri și efectul e chiar fermecător. Există toate obiectele pe care te-ai putea aștepta să le găsești, cum ar fi pastă de anșoa și, oricât ar părea de straniu, unele lucruri care zilele astea sunt foarte greu de găsit în Anglia, cum ar fi un Bullshot5 bun. Eu și tatăl tău eram de acord că n-am mai băut un cocktail atât de bun de ani de zile.
— Pare de vis.
5 Variantă a cocktailului Bloody Mary, folosind, în loc de suc de roșii, supă de vită sau consommé.
VP - 73
— L-am invitat și pe Ballantine Morgan. Nu știu dacă l-ai cunoscut. Mă
tem că nu sunt sigur dacă nu cumva e groaznic de plicticos, dar Sarah l-a îndrăgit foarte mult și ne-am obișnuit atât de mult să apară peste tot, încât l-am invitat la prânz. În mod straniu, cândva am cunoscut pe cineva care se numea Morgan Ballantine, un om absolut fermecător; trebuie să fie înrudiți într-un fel sau altul, dar n-am reușit niciodată să-i dau de cap.
Tonul lui George devenise nostalgic.
— Poate aflăm azi, spuse Patrick.
— Ei, nu sunt sigur că pot să-l întreb din nou pe Ballantine. Am senzația că l-am mai întrebat, dar mi-e foarte greu să fiu sigur, pentru că e atât de greu să-i asculți răspunsurile.
— La cât să ne întâlnim?
— Cam pe la unu fără un sfert, la bar.
— Perfect.
— Ei, la revedere, dragul meu.
— La revedere. Ne vedem la unu fără un sfert.
Vocea lui Patrick se stinse.
Patrick dădu iar drumul la apă și se duse în dormitor ca să-și pună un pahar de whisky. O baie fără ceva de băut era ca – era ca o baie fără ceva de băut. Mai era nevoie să detaliezi sau să compari cu ceva?
O voce de la televizor vorbea cu însuflețire despre un set complet de cuțite renumite, însoțite de un wok incredibil, un set minunat de boluri pentru salată, o carte de rețete care îți lasă gura apă și, ca și cum asta nu ar fi fost de ajuns, un aparat pentru tăierea legumelor în diverse forme. Privirea lui Patrick deveni absentă în timp ce se uita cum morcovii sunt feliați, tocați, rași și tăiați în cubulețe.
Mormanul de așchii de gheață cu care sosise sucul lui de portocale se dovedi a fi complet topit și Patrick, brusc iritat, lovi cu piciorul căruciorul cu micul dejun, făcându-l să se izbească de perete. Era copleșit de disperare la perspectiva de a nu avea gheață pentru băutură. Ce rost avea să mergi mai departe? Totul era greșit, totul era al naibii de aiurea. Se așeză pe marginea patului, neajutorat și înfrânt, cu sticla de whisky atârnându-i în mână. Își închipuise un pahar cu whisky și gheață, stând aburit pe o parte a căzii, și își pusese întreaga speranță în el, dar acum, când descoperise că acest plan fusese compromis, între el și falimentul total nu mai rămăsese nimic. Bău o gură direct din sticlă, apoi o așeză pe noptieră. Whisky-ul îi înțepă gâtul și îl făcu să se cutremure.
Ceasul arăta unsprezece și douăzeci. Trebuia să se pună în mișcare și să
se pregătească pentru treburile zilei. Acum venise vremea pentru VP - 74
amfetamină și alcool. Trebuia să lase cocaina în urmă, altfel și-ar fi petrecut tot prânzul injectându-se la toaletă, ca de obicei.
Se ridică de pe pat și lovi brusc abajurul, făcând veioza să se prăbușească
pe covor. Cu sticla de whisky în mână, se întoarse în baie și descoperi că apa se revărsa încet peste marginea căzii, inundând podeaua. Refuzând să se panicheze sau să se arate surprins, Patrick închise încet apa și plimbă în jur cu piciorul covorașul din baie, împrăștiind apa în colțurile în care încă nu ajunsese. Se dezbrăcă, udându-și pantalonii, și își aruncă hainele prin ușa deschisă.
Baia era absurd de fierbinte și Patrick trebui să scoată dopul și să dea drumul la apa rece ca să poată intra. După ce se așeză înăuntru i se păru prea rece. Întinse mâna după sticla de whisky pe care o pusese pe podea, lângă cadă, și, dintr-un motiv pe care nu l-ar fi putut identifica, turnă
whisky-ul din aer, sorbindu-l în timp ce acesta împroșca și i se vărsa pe față.
În curând sticla se goli și Patrick o băgă sub apă, privind cum îi ies bulele pe gură. Apoi o plimbă pe fundul căzii, ca pe un submarin care pândește vase inamice.
Când se uită în jos, își zări brațele și, fără să vrea, trase adânc aer în piept.
Printre vânătăile galbene estompate și firicelele roz ale cicatricelor vechi, o serie nouă de răni violete se adunau în jurul venelor principale și în alte câteva locuri de pe braț. În mijlocul acestei pânze nesănătoase era umflătura neagră produsă de injecția ratată din seara precedentă. Gândul că acesta era brațul lui îl asaltă subit pe Patrick și îl făcu să-i vină să plângă. Închise ochii și își scufundă fața sub apă, expirând violent pe nas. Nu suporta să se gândească la asta.
Când ieși de sub apă, scuturând capul dintr-o parte în alta, Patrick fu surprins să audă telefonul sunând iar.
Ieși din baie și luă telefonul de lângă vasul de toaletă. Telefoanele astea din baie chiar erau utile – poate că era China, care îl invita la cină, rugându-l să se răzgândească.
— Da? spuse el tărăgănat.
— Hei, Patrick? spuse de la celălalt capăt al firului o voce inconfundabilă.
— Marianne! Ce drăguț din partea ta să mă suni.
— Îmi pare foarte rău pentru tatăl tău, spuse Marianne.
Vocea ei era ezitantă, dar plină de siguranță, șoptită, dar răgușită. Părea să nu fie proiectată din trupul ei asupra lumii, ci să tragă lumea în interiorul trupului ei; nu atât vorbea, cât înghițea articulat. Toți cei care o ascultau erau obligați să-și imagineze gâtul ei lung și catifelat și S-ul elegant al trupului, exagerat de curba extraordinară a șirei spinării, care îi făcea sânii să iasă și mai mult în față, iar fundul în spate.
