Patrick observă că Ballantine purta cravată neagră de mătase și se întrebă dacă ținea doliu dintr-un anumit motiv.
— Mi-a părut foarte rău să aud despre tatăl tău, spuse Ballantine. Nu l-am cunoscut personal, dar din ce îmi spune George pare că a fost un mare gentleman englez.
„Dumnezeule mare”, se gândi Patrick.
— Ce i-ai spus? îl întrebă el mustrător pe George.
— Doar că tatăl tău a fost un om excepțional.
— Da, mă bucur să pot spune că a fost excepțional, zise Patrick. N-am mai întâlnit un om ca el.
— Refuza să facă compromisuri, adăugă George tărăgănat. Cum spunea?
„Doar ce-i mai bun, altfel mai bine nimic”.
VP - 79
— Așa am crezut și eu întotdeauna, rosti prostește Ballantine.
— Vrei ceva de băut? întrebă George.
— Aș bea unul dintre Bullshoturile alea despre care mi-ai vorbit cu atâta pasiune azi-dimineață.
— Cu pasiune, râse tare Ballantine.
— Ei, există unele lucruri care îți stârnesc pasiunea, zâmbi George, privind spre barman și ridicând scurt degetul arătător. O să mă simt singur fără tatăl tău. În mod straniu, aici ar fi trebuit să luăm prânzul în ziua în care a murit. Ultima oară când ne-am întâlnit ne-am dus într-un loc absolut extraordinar, care are un anumit aranjament – nu-mi vine să cred că e reciproc – cu Clubul Travellers din Paris. Portretele erau de cel puțin patru ori mai mari decât mărimea naturală – am râs mult pe seama asta –, tatăl tău era în mare formă, chiar dacă, bineînțeles, exista întotdeauna în el și o urmă
de dezamăgire. Cred că s-a simțit foarte bine în această ultimă vizită. Nu trebuie să uiți niciodată, Patrick, că era foarte mândru de tine. Sunt sigur că
știi asta. Foarte mândru.
Lui Patrick i se făcu greață.
Ballantine părea plictisit, așa cum sunt oamenii atunci când se discută
despre cineva necunoscut. Avea o dorință foarte naturală de a vorbi despre sine, dar simți că se cuvenea o mică pauză.
— Da, îi spuse George chelnerului. Am vrea două două Bullshoturi și…
Se aplecă întrebător spre Ballantine.
— Eu mai vreau un martini, spuse acesta.
Urmă o scurtă tăcere.
— Foarte mulți câini de vânătoare credincioși, remarcă Patrick greoi, privind în jurul încăperii.
— Presupun că mulți membri sunt buni trăgători, spuse George.
Ballantine e unul dintre cei mai buni trăgători din lume.
— Ei, ei, ei, protestă Ballantine, am fost cel mai bun trăgător din lume.
Întinse mâna ca să oprească revărsarea de laudă de sine, dar reuși la fel de puțin ca regele Canute în fața încă unei mari forțe a naturii.
— Ce nu am pierdut însă, nu se putu el abține să sublinieze, e o colecție de arme care e probabil cea mai bună din lume.
Chelnerul se întoarse cu băuturile.
— Vrei să-mi aduci cartea intitulată Colecția de arme Morgan? îl întrebă
Ballantine.
— Da, domnule Morgan, spuse chelnerul cu o voce care sugera că mai avusese de-a face cu această solicitare.
VP - 80
Patrick gustă din cocktail și nu se putu abține să nu zâmbească. Bău jumătate din el dintr-o înghițitură, îl puse jos, îl luă din nou și îi spuse lui George înainte de a bea restul:
— Ai avut dreptate în privința asta.
— Mai vrei unul? întrebă George.
— Cred că da, e atât de delicios.
Chelnerul se întoarse la masă, cu un volum alb imens. Pe prima copertă se vedea de la distanță o fotografie cu două pistoale încrustate cu argint.
— Poftiți, domnule Morgan, spuse chelnerul.
