groaznică pentru toți. Tot ce simți, simți intens, și simți cam orice.
— Vrei ceva de băut sau vrei să mergem direct la masă? întrebă George.
— Haideți să mâncăm, spuse Tom.
Cei patru bărbați se ridicară în picioare. Patrick observă că cele două
cocktailuri Bullshot îl făcuseră să se simtă mai substanțial. De asemenea, detecta zvâcnetul constant și lucid al amfetaminei. Poate că își putea permite o mică doză înainte de prânz.
— Unde e toaleta, George?
— A, după ușa aia din colț, spuse George. Noi o să fim în salon, pe scări în sus la dreapta.
— Ne vedem acolo.
Patrick se desprinse de grup și o luă spre ușa indicată de George. De cealaltă parte a ei descoperi o încăpere mare și răcoroasă cu marmură albă
și neagră, accesorii strălucitoare din crom și uși de mahon. Într-un capăt al șirului de chiuvete era un teanc de prosoape scrobite de bumbac verde în VP - 83
colțul cărora era brodat „Clubul Key”, iar lângă ele un coș mare de răchită
pentru prosoapele folosite.
Patrick luă un prosop, cu eficiență și discreție subite, umplu un pahar cu apă și se furișă în una dintre cabinele de mahon.
Nu avea timp de pierdut, așa că puse paharul jos, lăsă prosopul să cadă și își scoase sacoul dintr-o singură mișcare.
Se așeză pe colacul vasului de toaletă și puse cu grijă seringa pe prosopul din poală. Își suflecă mâneca strâns în jurul bicepsului, ca să funcționeze ca garou improvizat, și, în timp ce încleșta și descleșta frenetic pumnul, scoase capacul seringii cu degetul mare al celeilalte mâini.
Venele lui începeau să fie foarte timide, dar o înțepătură norocoasă în biceps, imediat sub mâneca suflecată, produse spectacolul agreabil al unui nor roșu ca o ciupercă care se desfășură în tubul seringii.
Patrick apăsă cu putere pistonul și își lăsă în jos cămașa cât de repede putu, ca să permită soluției să îi parcurgă nestingherită fluxul sangvin.
Șterse firicelul de sânge de pe braț și spălă seringa, îndreptând jetul de apă roz tot spre prosop.
Euforia era dezamăgitoare. Chiar dacă îi tremurau mâinile și îi bubuia inima, ratase acea senzație minunată de leșin, acel moment sfâșietor, la fel de comprimat precum autobiografia unui om care se îneacă, dar la fel de evaziv și intim precum mirosul unei flori.
Care naiba mai era rostul să-și injecteze cocaină dacă nu obținea o euforie adevărată? Era inadmisibil. Indignat și totuși neliniștit din cauza consecințelor, Patrick scoase a doua seringă, se așeză din nou pe vasul de toaletă și își suflecă mâneca. Ce era ciudat era că euforia părea să se intensifice, ca și cum ar fi fost zăgăzuită de mâneca cămășii și durase neobișnuit de mult ca să-i ajungă la creier. Oricum, Patrick se hotărâse deja să ia o a doua doză și, cu un amestec de groază și însuflețire care îți relaxează măruntaiele, încercă să plaseze acul exact în același loc ca înainte.
În timp ce își desfăcea mâneca, își dădu seama că făcuse o greșeală gravă.
Era prea mult. Doar mult prea mult era de ajuns. Dar asta era mai mult decât suficient.
Prea copleșit ca s-o mai spele, reuși doar să pună la loc capacul seringii noi și prețioase și să o lase să cadă pe podea. Se prăbuși lângă peretele din spate al cabinei, cu capul atârnat într-o parte, icnind și tresărind ca un atlet care tocmai a trecut linia de sosire după ce a pierdut cursa. Noua transpirație care îi apăruse pe toată suprafața pielii îl ustura și prin fața ochilor strâns închiși îi trecu o succesiune rapidă de scene: o albină care se izbea amețită de pistilurile pline de polen ale unei flori, fisurile tot mai întinse ale unui dig care se dezintegra, o lamă lungă care tăia fâșii de carne VP - 84
din trupul unei balene moarte, un butoi cu ochi scoși care se vărsau vâscos între cilindrii unei prese de vin.
Patrick se forță să deschidă ochii. Viața lui interioară era categoric în declin și ar fi fost mai prudent să se ducă la etaj și să facă față efectelor derutante ale altor oameni, decât să se scufunde și mai mult în această baltă
de imagistică discretă și violentă.
Halucinațiile auditive pe care le avea în timp ce mergea bâjbâind pe lângă
perete spre șirul de chiuvete nu erau încă organizate în cuvinte, ci constau din benzi răsucite de sunete și o senzație stranie de spațiu, ca o respirație amplificată.
Se șterse pe față și goli restul de apă însângerată în chiuvetă. Își aduse aminte de a doua seringă și încercă rapid s-o curețe, urmărind în oglindă
imaginea ușii, în caz că venea cineva. Mâinile îi tremurau atât de tare, încât îi era greu să țină acul sub robinet.
Cu siguranță, trecuse o groază de timp de când îi părăsise pe ceilalți.
Probabil că ei comandau deja. Gâfâind, cu o urgență nebună, Patrick îndesă
seringa udă în buzunarul de la piept, parcurse grăbit barul și holul și urcă
scările principale.
În salon îi văzu pe George, Tom și Ballantine, care încă citeau meniul. Cât îi făcuse să aștepte, amânându-și politicos prânzul? Patrick avansă stângaci spre masă, în timp ce benzile curbate și răsucite de sunet îndoiau spațiul din jurul lui.
George ridică privirea.
— Uuu… Uuu… Uuu… întrebă el.
— Ton-ton-ton, spuse Ballantine ca un elicopter.
— Eș, sugeră Tom. Eș.
Ce dracu’ voiau să-i spună? Patrick se așeză și se șterse pe față cu șervetul rozaliu.
