Pastișă, parodie și mâini răsucite ca niște butuci bătrâni de viță-de-vie, se gândi Patrick.
— Da, putea fi foarte impresionant la pian, spuse el cu voce tare.
— Și în conversație, adăugă George.
— Mm… făcu Patrick. Depinde ce consideri impresionant. Din câte am auzit, unor oameni nu le place grosolănia neîntreruptă.
— Cine sunt acești oameni? întrebă Tom, privind în jur cu îngrijorare prefăcută.
— E adevărat, recunoscu George, că de câteva ori a trebuit să-i spun să nu mai fie atât de combativ.
— Și el ce-a făcut? întrebă Ballantine împingându-și bărbia în față, ca să-și scoată gâtul din gulerul strâmt.
— Mi-a spus să mă duc dracu’, răspunse George concis.
— La naiba! zise Ballantine, sesizând o ocazie pentru înțelepciune și diplomație. Știți, oamenii se ceartă pentru cele mai incredibile lucruri. Păi, eu mi-am petrecut un weekend întreg încercând s-o conving pe soția mea să
VP - 87
cinăm la Mortimer în seara în care ne-am întors la New York. „M-am săturat de Mortimer”, spunea întruna, „nu putem să mergem altundeva?”
Bineînțeles că n-a putut să spună unde.
— Bineînțeles că nu, spuse Tom, n-a mai văzut alt restaurant pe dinăuntru de cincisprezece ani.
— M-am săturat de Mortimer, repetă Ballantine indignat.
Sosiră un homar, niște somon afumat, o salată de crabi și un Bullshot.
Patrick duse lacom la buze băutura, dar încremeni când auzi mugetul isteric al unei vaci, zgomotos ca un abator în lichidul tulbure din paharul lui.
— Futu-i, murmură el, luând o înghițitură mare.
Sfidarea lui fu recompensată curând prin fantezia vie că o copită încerca să-și croiască drum prin stomacul lui. Își aminti că, la vârsta de optsprezece ani, îi scrisese tatălui său dintr-un spital de psihiatrie, încercând să-i explice motivele pentru care se afla acolo, iar drept răspuns primise un bilet scurt.
Era scris în italiană, limbă pe care tatăl lui știa că el nu o înțelegea, iar după o anumită documentare se dovedi a fi un citat din Infernul lui Dante: „Voi fii sunteți ai nobilei semințe/și nu născuți spre trai de dobitoc/ci-onoare să
cătați și cunoștințe!”7 Ceea ce la momentul acela i se păruse un răspuns iritant de sublim, acum, când asculta vite urlând și fornăind și simțea, sau i se părea că simte, încă o lovitură în peretele interior al stomacului, îi lăsă
senzația unei noi relevanțe.
În timp ce inima începea iarăși să-i bată mai repede și un nou val de transpirație îi înțepa pielea, Patrick își dădu seama că o să i se facă rău.
— Scuzați-mă, spuse el ridicându-se abrupt.
— Te simți bine, dragul meu? întrebă George.
— Mi-e cam rău.
— Poate ar fi bine să-ți aducem un doctor.
— Eu am cel mai bun doctor din New York, spuse Ballantine. Dacă îi spui numele meu…
Patrick simți cum din stomac îi urcă un val amar de bilă. Înghiți cu încăpățânare și, fără să mai aibă timp să-i mulțumească lui Ballantine pentru amabila lui ofertă, ieși în grabă din salon.
Pe scări reprimă o a doua gură de vomă, mai solidă decât prima. Timpul se scurgea. Valuri succesive de greață îi aruncau cu viteză crescândă în gură
conținutul stomacului. Se simți amețit și vederea i se încețoșă în fața ochilor apoși. Bâjbâi pe coridor, strâmbând cu umărul una din fotografiile cu scene de vânătoare. Când ajunse în sanctuarul răcoros de marmură al toaletei, obrajii lui erau umflați că ai unui trompetist. Un membru al clubului, care se 7 Dante, Divina Comedie, traducere de George Coșbuc, Ed. Polirom, 2000, p. 227.
VP - 88
admira cu acea seriozitate rezervată oglinzilor, descoperi că neplăcerea obișnuită de a fi întrerupt e înlocuită imediat de spaima de a fi prea aproape de un om care, în mod evident, era pe cale să vomite.
Disperat să ajungă la closet, Patrick vomită în chiuveta de lângă el, dând drumul la apă în același timp.
— Dumnezeule, spuse bărbatul, puteai să faci asta la closet.
— Prea departe, spuse Patrick, vomitând a doua oară.
— Dumnezeule, repetă bărbatul, plecând în grabă.
Patrick recunoscu urme ale cinei din seara precedentă și, cu stomacul deja gol, își dădu seama că în curând avea să-i vină acea bilă galbenă și amară pentru care vomitatul are o reputație atât de proastă.
Ca să încurajeze dispariția mai rapidă a vomei, își răsuci degetele în scurgere, sporind volumul apei cu cealaltă mână. Tânjea să ajungă în intimitatea unei cabine înainte să vomite iar. Simți că îi vine rău și că se înfierbântă, așa că abandonă chiuveta necurățată complet și se împletici spre una dintre cabinele de mahon. Abia avu timp să tragă zăvorul de alamă, că se și aplecă deasupra vasului de toaletă, zguduindu-se zadarnic. Incapabil să respire sau să înghită, se trezi că se chinuie să vomite cu și mai mare convingere decât se străduise să evite să vomite cu câteva minute mai devreme.
Exact când era pe punctul de a leșina din cauza lipsei aerului, reuși să
producă o globulă din acea bilă galbenă pe care o anticipase cu atâta groază.
