— Patrick, spuse Patrick.
— Paddy! Bineînțeles. Nu mi-era familiar bandajul de la ochi. Ce-ai pățit?
Ți-a învinețit ochiul o femeie?
Earl râse tare, lovindu-l pe Patrick în coaste.
— Doar o mică inflamație, spuse Patrick. Nu văd bine cu ochiul ăla.
— Păcat, zise Earl. Oricum, ce faci aici? Când ți-am spus în avion că îmi diversific afacerile, sunt sigur că n-ai fi ghicit niciodată că eram pe cale să
cumpăr cea mai bună firmă de pompe funebre din New York.
— N-am ghicit asta, mărturisi Patrick. Și presupun că nici tu n-ai ghicit că
veneam să iau rămășițele tatălui meu de la cea mai bună firmă de pompe funebre din New York.
— La naiba, spuse Earl, îmi pare rău. Sunt sigur că a fost un om pe cinste.
— A fost perfect, în felul lui, spuse Patrick.
— Condoleanțele mele, zise Earl cu acea solemnitate abruptă pe care Patrick o recunoscu din discuția despre perspectivele în volei ale domnișoarei Hammer.
Recepționerul se întoarse cu o cutie simplă de lemn de aproximativ treizeci și cinci de centimetri lungime și douăzeci de centimetri înălțime.
— E mult mai compactă decât un sicriu, nu crezi? comentă Patrick.
— Asta nu se poate nega, răspunse Earl.
— Ai o pungă? îl întrebă Patrick pe recepționer.
— O pungă?
— Da, o pungă de cumpărături, o pungă de hârtie maro, ceva de genul ăsta.
— Mă duc să mă uit, domnule.
VP - 92
— Paddy, spuse Earl, ca și cum s-ar fi gândit puțin la această chestiune, vreau să primești o reducere de zece la sută.
— Mulțumesc, zise Patrick sincer încântat.
— Cu plăcere, spuse Earl.
Recepționerul se întoarse cu o pungă de hârtie maro deja puțin mototolită, iar Patrick își imagină că trebuise să-și golească cumpărăturile în grabă, ca să nu dea greș în fața angajatorului său.
— Perfect, spuse Patrick.
— Pungile astea costă? întrebă Earl. Apoi, înainte ca recepționerul să
apuce să răspundă, adăugă: Pentru că asta e din partea mea.
— Earl, nici nu știu ce să spun.
— Nu contează, spuse Earl. Acum am o întâlnire, dar aș fi onorat dacă ai vrea să bei ceva cu mine mai târziu.
— Pot să-l aduc și pe tata? întrebă Patrick ridicând punga.
— Absolut, spuse Earl râzând.
— Serios vorbind, mă tem că nu pot. În seara asta iau cina în oraș și mâine trebuie să mă întorc în Anglia.
— Păcat.
— Ei, îmi pare foarte rău, spuse Patrick cu un zâmbet slab în timp ce se îndrepta repede spre ușă.
— La revedere, prieten vechi, spuse Earl, făcându-i larg cu mâna.
— La revedere, spuse Patrick.
Își ridică gulerul paltonului, apoi se aventură pe strada aglomerată.
∵
În holul vernisat în negru, în fața ușilor care se deschideau ale liftului, o mască africană se holba de pe o măsuță cu blat de marmură. Cușca aurită a unei oglinzi Chippendale îi oferi lui Patrick ultima ocazie de a se uita cu groază la fața lui, care arăta fabulos de rău, înainte de a se întoarce spre doamna Banks, emaciata mamă a lui Marianne, care stătea ca un vampir în semiîntunericul elegant.
Doamna Banks desfăcu brațele, astfel încât rochia ei neagră de mătase se întinse de la încheieturile mâinilor până la genunchi ca aripile unui liliac, înclină ușor capul într-o parte și exclamă cu o compasiune chinuită:
