1174 Vezi „Préface” de Héctor Bianciotti la Jorge Luis Borges, Neuf essais sur Dante, Gallimard: Paris, 1987, p. 18.
Epilog
Moartea lui Borges, la ora 7.47 a.m. a fost anunţată presei în aceeaşi dimineaţă. La cererea celor doi medici elveţieni care îl trataseră în ultimele luni ale vieţii, doctorul Jean-François Balavoine şi doctorul Patrick Ambrosetti, Conseil Administratif al oraşului Geneva a decis să-i acorde lui Borges onoarea de a fi înmormântat în Cimetière de Plainpalais, un loc rezervat marilor personalităţii, unde se află şi rămăşiţele pământeşti ale lui Jean Calvin.
María a decis că ar fi mai potrivit ca înmormântarea să fie precedată de o ceremonie religioasă, şi nu de una laică şi, în semn de respect pentru mama şi bunica lui Borges, a aranjat ca slujba interconfesională să fie condusă împreună de preoţii, unul catolic, celălalt protestant, care îl vizitaseră pe Borges cu puţin înainte de moarte. Înmormântarea a avut loc miercuri, 18 iunie, după slujba ţinută la Cathédrale de Saint Pierre, protestantă, la care au asistat aproximativ o sută de prieteni şi cunoştinţe, ca şi un număr mare de demnitari argentinieni şi elveţieni. Pastorul Montmollin a citit primele rânduri din Sfânta Evanghelie după Ioan – „La început a fost cuvântul…” – şi a ţinut o cuvântare în care a remarcat că
„Borges a fost un om care a căutat fără încetare cuvântul potrivit, termenul care să includă totul, sensul ultim al lucrurilor”, dar omul nu poate nicicând atinge acel cuvânt de unul singur; el este pierdut într-un labirint. După cum propovăduia Sfântul Ioan, „nu omul e cel ce descoperă cuvântul, ci cuvântul e cel ce vine la el”1175. Pe de altă
parte preotul catolic, părintele Pierre Jacquet, a dezvăluit celor veniţi că, atunci când l-a văzut pe Borges înainte de moarte, a descoperit
„un om plin de dragoste, care a primit de la Biserică iertarea 1175 Interviu cu pastorul Edouard de Montmollin în Gasparini, p. 109
păcatelor”1176.
La înmormântare a fost prezentă şi o delegaţie argentiniană
oficială, alcătuită din ministrul Culturii, ambasadorul Argentinei în Elveţia şi membri ai organizaţiilor internaţionale cu sediul în Geneva. Preşedintele Argentinei, Raúl Alfonsín, a declarat doliu naţional în semn de respect pentru moartea marelui scriitor argentinian. Dar Borges nu a scăpat de controversele politice nici în moarte. Deşi se anunţase că un reprezentant al Partidului Peronist se va alătura delegaţiei argentiniene pentru a participa la funeralii, acesta nu a mai apărut. Un purtător de cuvânt al partidului a informat presa că gestul nu se datora bine-cunoscutei ostilităţi a lui Borges faţă de peronism, ci „mai multor declaraţii pe care le făcuse despre ţară”1177. Două zile mai târziu, pe 20 iunie, o întrunire a Concejo Deliberante, Consiliul Municipal al oraşului Buenos Aires, a degenerat în scandal când membrii peronişti au condiţionat sprijinul unei moţiuni de condoleanţe pentru moartea lui Borges. Liderul grupului peronist a declarat că partidul din care făcea parte se limita
„să-l elogieze pe Borges ca scriitor, dar nu şi ca argentinian, fiindcă
optase să moară în străinătate”1178. Această declaraţie a provocat o reacţie furioasă din partea altor membri ai consiliului. Un consilier radical a spus că declaraţia peronistă este „aproape fascistă”. În disputa aprinsă care a urmat, un alt consilier peronist a fost şi mai direct – Borges făcuse mai multe remarci „inacceptabile” despre Eva Perón.
O altă controversă a izbucnit în jurul presupusei reveniri a lui Borges în sânul Bisericii Catolice. Faptul că părintele Pierre Jacquet 1176 Articol de Sara Gallardo în La Nación, 19 iunie 1986.
1177 Articol în La Nación, 21 iunie 1986.
1178 Ibid.
se referise în cuvântul lui la vizita făcută muribundului şi la primirea de către Borges a „iertării păcatelor” de către Biserică a creat tot felul de supoziţii în Argentina, persoane din interiorul Bisericii Catolice susţinând că scriitorul celebru pentru agnosticismul lui se convertise pe patul de moarte. Pentru a clarifica această problemă, Monseniorul Daniel José Keegan, rectorul Catedralei din Buenos Aires, i-a scris părintelui Jacquet din Geneva, care a răspuns pe 9 august cu o relatare a vizitei făcute lui Borges1179. Această vizită avusese loc „la cererea familiei”; Borges era deja foarte slăbit şi era imposibil să
porţi o conversaţie cu el, deşi impresia lui Jacquet era că Borges
„înţelegea ce spun”; mai mult decât atât, simţea că muribundul dorea „să-şi însuşească rugăciunile şi taina împăcării”, dar adăuga:
„Nu cred că este posibil ca după acea întâlnire să interpretez în vreun fel atitudinea lui Borges faţă de Biserica Catolică”. Funeraliile avuseseră loc în catedrala protestantă, spunea Jacquet, fiindcă
„Borges se pare că fusese întotdeauna un om cu vederi liberale în privinţa graniţelor confesionale” şi, întrucât Consiliul Municipal al oraşului Geneva decisese să-i confere această onoare, era normal să
fie înmormântat în cimitirul oficial, ceea ce s-a şi întâmplat, scriitorul dormindu-şi somnul de veci nu departe de mormântul lui Jean Calvin.
În momentul morţii lui Borges, Argentina era o ţară sfâşiată de controverse ideologice. Borges însuşi fusese prins în tot felul de dispute şi conflicte politice de-a lungul vieţii; din acest punct de vedere era amintit şi blamat, mai ales ca un implacabil duşman al lui Perón, după cum demonstrase disputa din cadrul Concejo 1179 Evocarea acestui episod se bazează în primul rând pe un articol de Jorge Mackey care a apărut în La Nación, 8 iulie 2003, dar şi pe un articol mai vechi intitulat „Reconcilierea lui Borges cu Biserica”, La Nación, 14 septembrie 1986.
Deliberante. Dar, în ultimii ani ai vieţii, scriitorul suferise o schimbare de atitudine profundă. Ajunsese să creadă că spada care îi afectase atât de mult viaţa personală afectase şi istoria naţiunii şi că, aşa cum încercase să învingă conflictele interioare provocate de spadă, şi patria trebuia să încerce să depăşească sciziunile care ameninţau mereu să o distrugă. Elveţia, ţara cantoanelor, a atâtor rase şi graiuri, era cea care îi putea oferi Argentinei un exemplu de concordie, o meritorie „confederaţie” a raţiunii şi bunei-credinţe.
Mormântul lui Borges din Cimetière de Plainpalais din Geneva demonstrează repudierea spadei. Mormântul este marcat de o piatră
cioplită grosolan, pe care sunt trecute numele, JORGE LUIS
BORGES, anul naşterii şi al morţii, 1899–1986. Pe partea din faţă a pietrei este gravată o imagine de pe un scut găsit într-un cimitir anglo-saxon din Sutton Hoo şi reprodus pe coperta unei culegeri de poeme anglo-saxone, pe care Borges i-a dăruit-o Maríei Kodama după ce terminaseră de tradus împreună Bătălia de la Maldon, unul dintre textele lui preferate1180. Imaginea înfăţişează şapte războinici, dintre care trei îşi ridică spadele, care sunt frânte. Sub această
imagine este un citat din Bătălia de la Maldon: „ …and ne forhtedon ná”,
„…şi nu te teme” (versul 21).
Pe spatele pietrei se află imaginea unei corăbii lungi, vikinge.
Deasupra ei scrie: „Hann tekr sverthit Gram ok leggr I methal theira bert”, un citat din Saga Völsunga islandeză, o aluzie la eroul Sigurd care îşi pune spada, Gram, între el şi fosta lui iubită, Brynhild, când se întind unul lângă altul. Acesta este textul pe care Borges îl alesese ca epigraf pentru Ulrica, povestea inspirată de scurta lui întâlnire cu María Kodama în Islanda, în 1971: întâlnirea din York dintre un profesor în vârstă, Javier Otárola, şi Ulrica, o tânără norvegiană. Sub 1180 Interviu cu María Kodama, Edinburgh, 25 octombrie 1999.
imaginea corabiei lungi este o altă trimitere la această povestire: „ De Ulrica a Javier Otárola” (De la Ulrica lui Javier Otárola). Această
inscripţie aminteşte de darul pe care Ulrica i l-a oferit lui Otárola în finalul povestirii – tânăra l-a însoţit la Thorgate („strada Thor” sau
„calle Tronador”) şi, în camera de sus a unui han pe ai cărui pereţi de un „roşu foarte adânc” „se înlănţuiau fructe şi păsări”, dragostea s-a revărsat în întuneric şi „între noi doi nu era nicio spadă”clxix.
ÎN SEMN DE MULŢUMIRE
Ca la orice altă carte, scrierea acestei biografii a fost o expediţie de cercetare. De aceea aş dori să mulţumesc celor care mi-au înlesnit această expediţie.
Aş dori să mulţumesc personalului mai multor instituţii care mi-a pus la dispoziţie documente, cărţi şi materiale vitale cercetărilor mele. În Buenos Aires: Biblioteca Nacional, Biblioteca del Congreso, La Nación, La Prensa, Clarín, Fundación Internacional Jorge Luis Borges, Fundación Antorchas, Fundación San Telmo. În Marea Britanie: Edinburgh University Library, University of London Library, Taylor Institution Library din Oxford. În Statele Unite: Stanford University Library, Harvard University Archives, Pusey Library din Cambridge, Massachusetts, Widener Library de pe lângă
Harvard University, Special Collections Department din cadrul Alderman Library de pe lângă University of Virginia. De asemenea, sunt recunoscător atât Fundaţiei Leverhulme pentru acordarea unei burse de cercetare (1995–1996), Academiei Britanice pentru un premiu de cercetare (1997) şi două burse de călătorie, cât şi Universităţii din Edinburgh pentru acordarea unui concediu şi a unei burse de călătorie.
Mai multe persoane m-au ajutat să demarez proiectul. Astfel, m-am folosit din plin de vastele cunoştinţe ale lui John King despre cultura argentiniană şi, mai ales, despre cei din anturajul lui Borges.
Aş dori să-i mulţumesc pentru contactele personale pe care mi le-a înlesnit şi pentru încurajările lui constante. Îi sunt recunoscător lui Jason Wilson care mi-a înlesnit şi el contacte productive şi m-a ajutat să mă familiarizez cu Argentina. Elsie Rivero Haedo a fost mereu ospitalieră, deschizându-mi multe uşi în Buenos Aires. Isabel Quesada mi-a împrumutat apartamentul la momentul potrivit.
Ezequiel de Olaso a fost un ghid demn de încredere şi un companion plin de virtuţi intelectuale, dar din păcate s-a stins înainte de a avea şansa să discutăm cartea. María Gabriela Mizraje m-a învăţat mult mai multe lucruri despre suburbiile şi străzile lăturalnice din oraşul natal al lui Borges decât aş fi putut descoperi de unul singur.
