apartamentul de pe calle Maipú, după mutarea mobilei şi a celorlalte obiecte ale lui Borges în apartamentul de pe calle Rodriguez Peña, şi să expedieze mai multe lucruri şi cărţi la Geneva. Borges ţinea neapărat să închirieze un apartament în Oraşul Vechi, unde să se 1153 Interviu cu María Kodama, Edinburgh, 24 octombrie 1999.
poată muta cu María, dar pentru asta avea nevoie de un permis de rezidenţă temporară, drept care, spre sfârşitul lunii martie, a angajat un avocat elveţian, Daniel Meyer, să solicite un permis în numele lui.
Borges îi va spune uneia dintre infirmiere, Florence Bergeron, că
trebuia să-şi pună „hârtiile” în ordine ca să poată cumpăra un apartament şi să locuiască în Geneva, unde nu era „cunoscut” şi se putea bucura de „liniştea adevărată”1154. Aceste dispoziţii legate de dorinţa de a închiria un apartament în Oraşul Vechi din Geneva, de a obţine un permis de rezidenţă, de a se căsători cu María arată că
intenţia lui Borges era de a crea un refugiu final de linişte şi fericire în Elveţia, alături de María Kodama.
Dar, chiar dacă înainte de a părăsi Buenos Aires luase măsuri pentru o posibilă căsătorie cu María şi vânzarea apartamentului de pe calle Maipú, aceste aranjamente s-au lovit de un obstacol pe care Borges, mereu lipsit de simţ practic, nu îl prevăzuse. Când avocatul lui a încercat să efectueze transferul obiectelor dintr-un apartament în altul, unul dintre nepoţii lui Borges, Luis de Torre, şi-a făcut apariţia la apartamentul de pe calle Maipú şi, potrivit relatării lui Vidaurre, s-a opus mutării mai multor lucruri pe motiv că acestea erau deţinute în comun cu mama lui, Norah Borges1155. De Torre i-a permis lui Vidaurre să ia o serie de obiecte care fără doar şi poate îi aparţineau lui Borges – cărţile, bastoanele, diplomele şi decoraţiile, ca şi mobila din dormitor, dar a pretins că apartamentul era şi al mamei lui, Norah, şi că aceasta era îndreptăţită să solicite mobila şi celelalte lucruri care îi aparţinuseră lui Leonor Acevedo sau erau moştenire de familie. Dezacordul asupra moştenirii de familie 1154 Gasparini, p. 101
1155 Relatarea mea se bazează pe un articol despre o conferinţă de presă ţinută de Vidaurre, 14 mai 1986, publicat în Tiempo Argentino, 15 mai 1986, p. 16.
pornea de la argintăria de masă, care îi aparţinuse cândva colonelului Suárez, şi de la un şifonier despre care Borges susţinea că
ar fi fost lăsat de bunica lui, Fanny Haslam, şi de care era ataşat la modul sentimental 1156 . Borges a refuzat să discute problema cu nepotul lui, insistând să comunice direct cu Norah. Apoi Luis de Torre a demarat procedurile de stabilire a drepturilor de proprietate asupra apartamentului şi a obiectelor aflate în litigiu. Acest apel la lege presupunea obţinerea unui inventar oficial al tuturor obiectelor din apartamentul de pe calle Maipú.
Alcătuirea acestui inventar pe 22 aprilie a dus însă la o altă
dispută, de data aceasta cu menajera lui Borges, Fani Uveda. În aceeaşi zi, Vidaurre a anunţat-o că în trei săptămâni va trebui să
părăsească apartamentul. Desigur, în acel moment, Fani nu ştia că
Borges nu mai voia să revină în Buenos Aires şi nici că scriitorul intenţiona să se însoare cu María Kodama, de aceea trebuie să fi fost uimită când Vidaurre i-a spus să-şi caute o altă casă până pe 15 mai şi afectată că Borges, prin avocatul lui, îi oferea o recompensă prea mică pentru anii petrecuţi în slujba familiei Borges. Menajera a fost şi mai deranjată când a aflat că, dat fiind statutul juridic al inventarului obiectelor aflate în litigiu, apartamentul urma să fie încuiat de un lăcătuş, iar ea urma să rămână doar cu cămăruţa ei, la care putea ajunge numai prin intrarea de serviciu.
Borges se afla şi sub presiunea crescândă a jurnaliştilor. Lunga lui absenţă din Buenos Aires dăduse naştere la zvonuri cum că era grav bolnav în Geneva. De câteva ori, María Kodama a încercat să
diminueze această presiune din partea presei asigurându-l pe reprezentantul EFE, agenţia spaniolă de ştiri din Geneva, că
zvonurile erau nefondate şi că Borges pur şi simplu voia să fie lăsat 1156 Vezi interviul lui Vidaurre în La Razón, 15 mai 1986.
în pace ca să-şi poată continua munca.
Pe 26 aprilie, la patru zile după efectuarea inventarului la apartamentul de pe calle Maipú, Vidaurre l-a înştiinţat pe Borges că
certificatul de căsătorie fusese eliberat de autorităţile paraguayene şi că, în consecinţă, el şi María erau acum soţ şi soţie. Evenimentul a fost marcat printr-o mică ceremonie la hotel, la care au asistat directorul general şi soţia lui, şi profesorul francez, Jean Pierre Bernès. În cinstea nou-căsătoriţilor s-a băut şampanie, deşi Borges, din motive medicale, a băut numai un pahar de apă minerală, remarcând că „bulele de aer sunt o metaforă pentru şampanie”1157.
Bernès a citit poemul lui Borges Să ai ziua de ieri, care exprima paradoxul virtualităţii: avem cu atât mai mult ceea ce am pierdut, dar, cum îşi va aminti Bernès, când a ajuns la ultimul vers – „Nu există alte paradisuri decât paradisurile pierdute” – Borges l-a întrerupt spunând că acest ultim vers ar trebui eliminat fiindcă el a găsit în sfârşit paradisul, căsătorindu-se cu María1158.
Cam în jurul datei la care avea loc această modestă ceremonie, starea lui Borges s-a înrăutăţit din nou. Doctorul Balavoine a hotărât că scriitorul avea nevoie de o supraveghere medicală mai strictă şi l-a internat la Clinique d’Arve, unde l-a ţinut aproximativ 12 zile.
Mai curând sau mai târziu, şi-a dat seama Borges, trebuia să anunţe căsătoria lui cu María Kodama, dar acum voia să se bucure de o perioadă de linişte alături de ea, înainte de a fi nevoit să înfrunte furtuna care cu siguranţă, avea să izbucnească la auzul veştii1159.
Întrucât starea lui se ameliora, Borges s-a hotărât să facă un apel direct către presă pentru a-i fi respectată intimitatea şi, în acest sens, 1157 Interviu cu Jean Pierre Bernès de Jorge Urien Berri în La Nación, 20 august 1989.
1158 Ibid.
1159 Vezi Vidaurre în Tiempo Argentino, 15 mai 1986.
pe 6 mai, a trimis o scrisoare agenţiei spaniole de ştiri, EFE, explicând că doreşte să se stabilească în Geneva şi rugând să fie lăsat să-şi continue munca: „Sunt un om liber. M-am hotărât să rămân în Geneva fiindcă vreau să leg Geneva de cele mai fericite zile din viaţa mea”1160. Această hotărâre nu-i afecta „dragostea fundamentală de patrie”, dar acel Buenos Aires pe care îl cunoscuse cândva nu mai exista. Oricum, se simţea „misterios de fericit” în Geneva. „Mi se pare ciudat ca să nu înţeleagă şi să nu respecte cineva această
hotărâre luată de un om care, precum un anumit personaj din Wells, s-a hotărât să devină un om invizibil.”
Este semnificativ că Borges a apelat la termenul „om invizibil”, folosit şi de tatăl lui ca să-şi exprime dorinţa de a trăi anonim în Europa anului 1914, ca să-şi justifice hotărârea de a se stabili în Geneva. Este aproape sigur că scriitorul s-a identificat cu tatăl lui în aceste ultime luni: Jean Pierre Bernès îşi amintea că Borges se referea deseori la tatăl lui în cursul întâlnirilor lor de lucru din Geneva1161.
Iar doctorul Balavoine, medicul curant, ajunsese să creadă că, venind la Geneva, Borges încerca să împlinească o dorinţă ascunsă1162. După
ce Borges a părăsit Clinique d’Arve, Balavoine l-a vizitat în fiecare seară la Hotel L’Arbalète şi s-a angajat în lungi discuţii care începeau de obicei cu o descriere a stării de sănătate a scriitorului şi continuau, cel mai des, cu cartea pe care o citea Borges la momentul respectiv. Scriitorul nu a pomenit cuvântul moarte nici măcar o dată, impresia lui Balavoine fiind că Borges era hotărât să-şi înfrunte sfârşitul cu demnitate şi împăcare de sine. Poate că nu mai voia să se întoarcă la Buenos Aires, chiar dacă încă mai putea face călătoria 1160 Această scrisoare este reprodusă în Gasparini, p. 64.
1161 Interviu cu Jean Pierre Bernès, Oxford, 22 octombrie 1999.
1162 Gasparini, p. 103.
fiindcă, presupunea Balavoine, „e foarte posibil să fi trăit o experienţă importantă în Geneva, probabil un fel de iniţiere în viaţă, poate o revelaţie, o discuţie fundamentală sau o legătură
sentimentală, care l-a făcut să-şi dorească să moară acolo” şi „să
încheie un ciclu care îi cuprindea întreaga viaţă”1163.
Dar din nou planurile lui Borges de a deveni un „om invizibil” în Geneva vor fi răsturnate de evenimente petrecute în Buenos Aires.
Pe 12 mai, vestea căsătoriei lui cu María Kodama a ajuns la un jurnalist. Aflând despre publicarea neautorizată a acestei informaţii, Vidaurre a hotărât că soluţia cea mai bună este să confirme oficial vestea cât mai curând posibil, ca să evite hărţuirea bolnavului din Geneva de către presă. Prin urmare, a invitat jurnalişti de la trei cotidiene principale din Buenos Aires la o întâlnire în seara zilei de 13 mai în biroul unuia dintre avocaţii angajaţi de Vidaurre ca să se ocupe de căsătoria prin procură din Paraguay. La această conferinţă
de presă, Vidaurre a declarat că Borges era „supărat şi furios” că
vestea căsătoriei lui fusese făcută publică fără permisiunea lui, fiindcă sperase să facă el însuşi anunţul. Căsătoria avusese loc, a spus Vidaurre, „în acord cu o veche dorinţă a scriitorului”, iar Borges „cerea acum ca intimitatea să-i fie respectată”1164.
Cu toate acestea, vestea căsătoriei lui Borges cu „secretara lui literară”, o femeie mai tânără decât el cu câteva decenii, a ajuns pe prima pagină a ziarelor din Argentina şi din toată lumea vorbitoare de limbă spaniolă. Se făceau tot felul de speculaţii în privinţa motivelor căsătoriei, se vehiculau tot felul de zvonuri privind disputele din sânul familiei. Şi, în ciuda apelurilor mai vechi ale lui Borges de a-i fi respectată intimitatea, imediat mai mulţi reporteri au 1163 Ibid., pp. 103–104.
