E greu de spus cât a stat familia Borges în Majorca, poate o lună şi ceva. La începutul lui martie a sosit în Madrid, unde Borges a început să-şi promoveze volumul Fervor de Buenos Aires, trimiţând exemplare unora dintre cei mai importanţi scriitori şi critici din Spania281. De asemenea, s-a întâlnit cu Brandán Caraffa, care venise în capitala Spaniei în ianuarie, şi cei doi tineri argentinieni au început să se familiarizeze cu scena literară. Borges va descoperi curând că în cei doi ani trecuţi de la ultima lui vizită la Madrid, Rafael Cansinos-Asséns fusese eclipsat de Ramón Gómez de la Serna. Borges şi-a exprimat consternarea într-un articol trimis revistei Inicial, în care îşi informa cititorii din Buenos Aires că
greguería distrusese „psalmul”, iar tinerii poeţi care rostiseră
odinioară „lamentaţii austere” şi „savuraseră imagini pasionale” în
„umbra luminoasă” a lui Cansinos, „astăzi încercau glume răsuflate” în Café Pombo, unde îşi ţinea şedinţele Ramón282. Chiar şi aşa, nu avea nimic împotrivă să meargă împreună cu Brandán Caraffa la Café Pombo şi nici să-i ofere lui Ramón un exemplar din Fervor de Buenos Aires, pe care scriitorul spaniol îl va prezenta favorabil în Revista de Occidente a lui Ortega y Gasset. Borges însă a fost dezgustat de ceea ce a găsit la Café Pombo, după cum va consemna în memoriile lui zeci de ani mai târziu:
Am fost acolo o singură dată şi nu mi-a plăcut ce-am văzut. Aveau un bufon 280 Scrisoare către Guillermo de Torre, iunie 1924; GDT 27
281 Vezi Carlos García, El joven Borges, poeta, pp. 24–32.
282 „La traducción de un incidente”, Inicial 5, mai 1924, şi Inquisiciones, pp. 18–19
care purta o brăţară de care atârna un inel. Ceilalţi dădeau mâna cu el şi inelul zăngănea, iar Gómez de la Serna întreba invariabil: „Unde-i şarpele cu clopoţei?”
Ceea ce trebuia să fie hazliu. La un moment dat, s-a întors spre mine mândru şi a remarcat: „În Buenos Aires n-ai văzut niciodată aşa ceva, nu?” Am recunoscut, slavă Domnului, că n-am văzut283.
Înfrângerea lui Cansinos era o înfrângere şi pentru credinţa expresionistă a lui Borges în emoţie ca esenţă a poeziei, dar banalitatea cercului lui Ramón, considera el, făcea parte dintr-o tendinţă mai generală în poezia europeană pe care o trecuse în revistă pentru antologia lui: poezia engleză era dominată de imagini vizuale „jalnice”; în Franţa, Cocteau îi luase locul lui Mauriac; chiar şi în Germania „suferinţa stagna în cuvinte preţios de goale şi în simulacre ale Bibliei”; în timp ce spaniolii, „contrazicând istoria”, adoptau tot şi „îl considerau foarte bun”284.
Mai mult decât atât, această neglijare generală a emoţiei în Europa l-a împins pe Borges spre un naţionalism cultural embrionar – tot ce se pierduse în Lumea Veche trebuia păstrat şi cultivat în Lumea Nouă. Tinerii poeţi ai Argentinei, scria el, trebuie să accepte
„măreţul şi generosul dar” al clasicilor europeni şi să încerce să
creeze o realitate poetică în propriul idiom, în cântece care să
exprime esenţa sufletului lor şi a pământului natal: „Cred că
poemele noastre ar trebui să aibă mireasma patriei, ca o chitară care te face să guşti singurătatea şi câmpia nemăsurată şi un apus de soare dincolo de lanul de trifoi”285.
Dezamăgirea produsă de declinul lui Cansinos a fost însă
compensată de o descoperire făcută spre sfârşitul şederii lui în 283 „An autobiographical Essay”, p. 139
284 „La traducción de un incidente”, Inquisiciones, pp. 20–21
285 Ibid., pp. 21–22
Madrid. Cu ajutorul prietenului său Guillermo de Torre, Borges a dat de opera unui tânăr poet pe nume Federico García Lorca, care bulversase întreaga avangardă spaniolă de la sosirea în capitală, din Granada natală, cu câţiva ani în urmă. Este aproape sigur că cei doi s-au întâlnit, foarte probabil la una dintre lecturile în public ale lui Lorca în Residencia de Estudiantes, colegiul în stil Oxbridge din cadrul universităţii. Borges a rămas profund impresionat de opera lui Lorca, fără doar şi poate fiindcă în ea găsea un model al genului de scriere pe care nu de mult şi-l imaginase ca fiind potrivit pentru tinerii poeţi ai Argentinei, poemele lui Lorca evocând spiritul Andaluziei lui natale prin combinarea formelor şi motivelor poeziei populare spaniole cu tehnici de avangardă.
Interesul lui Borges faţă de Lorca a rămas neschimbat chiar şi după ce a părăsit capitala Spaniei, în aprilie. În cursul celor două
săptămâni pe care familia le-a petrecut în Portugalia înainte de a se întoarce în Argentina, Borges a citit romanceros şi cancioneros –
culegeri de balade şi cântece tradiţionale spaniole – din care se inspirase Lorca în mare măsură. Borges chiar va încerca să scrie o suită de „soleares”, poeme scurte în stil cante jondo, urmând exemplul lui Lorca şi al altor poeţi andaluzieni ai vremii286. În iunie îi scria din Lisabona lui Guillermo de Torre, care voia să-l viziteze, întrebându-l dacă Lorca va veni cu el în Portugalia287. (Se pare că nu a făcut-o.) Lorca va continua să-l fascineze pe Borges şi după
întoarcerea acestuia în Buenos Aires, unde va publica două dintre 286 Vezi seria lui de „Soleares” în prima ediţie a celui de-al doilea volum al său, Luna de enfrente, Proa: Buenos Aires, 1925. Au fost omise în ediţiile ulterioare, dar sunt retipărite în Textos recobrados, 1919–1929, pp. 225–226.
287 Scrisoare către Guillermo de Torre, iunie 1924; GDT 37
poemele spaniolului într-o revistă pe care o va edita acolo288.
Succesul poeziei lui Lorca îşi avea originea în forţa extraordinară
a personalităţii lui creatoare; problema lui Borges era tocmai fragilitatea eului său poetic, predispoziţia lui spre îndoiala de sine.
Concepción îi inspirase dorinţa de a se revolta împotriva obsesiei familiei faţă de trecutul ei glorios, de a înăbuşi glasul strămoşilor şi de a se lega de lumina, freamătul şi vitalitatea străzilor unui Buenos Aires modern, dar această pornire rebelă fusese reprimată de mama lui, dat fiind că îi acceptase decizia de a se întoarce în Europa. În consecinţă, atitudinea lui Borges faţă de Argentina era subminată de sentimentul nevredniciei şi al autoreproşului, după cum reiese din Câmpiile (Los llanos), un poem scris în Spania, poate cât a stat în Madrid, din martie până în aprilie289.
În Câmpiile, Borges evoca viaţa în pampas în primele zile ale republicii moderne, mai precis „imperiul nomad” ridicat de barbarul caudillo Facundo Quiroga, când „vigoarea nemăsurată” era nelipsită în „bătălii rapide”, „în şarje de cavalerie”, în „tot ce garanta victoria”, în „jaful neînfrânat” şi, nu în ultimul rând, „în steaua fierbinte desenată de un bărbat şi o femeie în timp ce se-mpreună”.
Toată această energie dispăruse însă, „la fel cum dispare intensitatea unui sărut fără a îmbogăţi buzele care l-au acceptat”. Poemul se încheie cu versurile deprimante: „E trist ca amintirea să reţină totul/
288 Acestea au fost „Romance de la luna de los gitanos”, redenumită mai târziu
„Romance de la luna luna”, şi „Soneto”, Proa 11, iunie 1925.
289 „Los llanos” a fost publicat mai întâi în Nosotros 18, iunie 1924, şi ulterior în Luna de enfrente, dar omis în OC începând cu 1974. În următoarele note, citatele din poeme din Luna de enfrente vor fi din prima ediţie a volumului (1925). Acolo unde mi s-a părut relevant, voi consemna şi numărul paginii poemului din Luna de enfrente cum apare el în Obras completas, deşi trebuie subliniat că această culegere a fost revizuită masiv de Borges.
Şi mai ales atunci când este vorba de-un păcat”.
Veneraţia cu care poetul priveşte trecutul este invers proporţională cu respectul de sine, ca şi cum „păcatul” comis prin abandonarea tinerei pe care o iubea era o dovadă a inferiorităţii lui morale faţă de strămoşi. Cea de a doua vizită a lui Borges în Europa adusese în prim-plan problema nerezolvată a relaţiei lui cu Argentina – scriitorul era clar prins între trecut şi prezent, între pampas şi oraş, între mamă şi Concepción, şi dacă simţul identităţii naţionale era atât de confuz şi instabil, cum putea el să spere că va exprima spiritul patriei aşa cum făcuse Lorca pentru Andaluzia?
În timp ce se pregătea să se întoarcă la Buenos Aires, Borges ştia că despărţirea de ultraiştii spanioli era inevitabilă. Intenţia lui era să
dezvolte o versiune criollo a mişcării Ultra, pornind de la sentimentalismul lui Cansinos-Asséns şi de la expresioniştii germani pentru a crea ceva care, deşi nou, va fi neîndoios argentinian. Cu toate acestea, era conştient că succesul acestui proiect depindea de măsura în care va putea clarifica ideea identităţii criollo, lucru care la rândul lui depindea de o rezolvare a conflictului dintre loialitatea faţă de mama lui şi loialitatea faţă de Concepción.
În absenţa lui Borges, avangarda din Buenos Aires şi-a mai pierdut din avânt şi nu există nicio îndoială că s-ar fi stins până la întoarcerea lui, dacă Fervor de Buenos Aires nu ar fi atras atenţia unui poet argentinian bogat pe nume Oliverio Girondo, care locuia la Paris şi avea legături cu câteva dintre cele mai importante personalităţi ale avangardei europene. Girondo era prieten cu Jules Superville şi cu chilianul Vicente Huidobro; prin acesta din urmă
ajunsese să-l cunoască pe Pierre Reverdy şi să intre în contact cu Picasso şi Apollinaire. În timpul unei şederi la Roma, Girondo îi întâlnise pe Marinetti şi alţi futurişti, iar în 1918–1919, în timp ce
