Nesigură de sentimentele lui Sergio pentru ea, Mila este curtată de un vechi prieten, Ivan. Naraţiunea consemnează vicisitudinile acestei situaţii, în care Mila este evident Norah, Sergio este Girondo, iar celălalt bărbat, Ivan, poate fi identificat cu Borges. După câte am aflat din alte surse, datele scrisorilor trimise de Mila sunt foarte apropiate de cele reale, iar în descrierea întâmplărilor autoarea a intervenit foarte puţin. De pildă, prima scrisoare a Milei este datată 6

noiembrie, exact ziua petrecerii organizate în cinstea lui Güiraldes în Parcul Palermo, la care Norah l-a părăsit pe Borges pentru Girondo; Mila este însoţită la un bal de Ivan, la fel cum Borges a însoţit-o pe Norah la petrecere; balul este organizat într-un loc numit „Sala Prinţului George”, ceea ce este o aluzie voalată la „Georgie”, adică la Borges; întâlnirea Milei cu Sergio este descrisă ca o coup de foudre, la fel cum descrie Norah impactul lui Girondo asupra ei; la sfârşitul serii, când Ivan vine să-şi ia rămas-bun de la Mila, ni se spune că

ochii lui nu se puteau abţine să nu reflecte durerea pe care o simţea, ceea ce e foarte posibil să fi fost şi reacţia lui Borges la neaşteptata întorsătură a lucrurilor la petrecerea din Palermo; în final, după

câteva săptămâni, Sergio o părăseşte pe Mila şi pleacă la Londra –

387 Vezi J.L.B. [ sic], „ Voz de la vida. Norah Lange. «Proa» 1927”, Sintesis 10, martie 1928. Retipărită în Textos recobrados, 1919–1929, p. 335.

Girondo a plecat la Paris388.

Desigur, ce altceva putea îndepărta Girondo din cale pentru a o cuceri pe Norah Lange decât curtea prelungită la care o supusese miopul şi bâlbâitul Jorge Luis Borges? Dar, după cum reiese limpede din Voz de la vida, Borges a încercat din toate puterile să o recâştige.

Strategia pe care a adoptat-o a fost de a se da drept amic cu Girondo pentru ca, treptat, să-i spună lui Norah tot adevărul. Pe 18

decembrie, Mila scrie că Ivan a informat-o că este improbabil ca Sergio să se întoarcă la Buenos Aires, ceea ce o face să se întrebe dacă

Sergio o iubeşte cu adevărat. Pe 23 decembrie, Mila se plânge că

Sergio nu i-a răspuns la scrisoare şi adaugă că Ivan o întâmpină

aproape în fiecare zi când iese de la lucru. Pe 3 ianuarie, observă că

nu a ştiut până acum cât de devotat îi este Ivan. Patru zile mai târziu, scrie că Ivan a dus-o la o cafenea de pe calle Corrientes şi, în timp ce stăteau la masă, şi-a pus mâna peste mâna ei şi a lăsat-o acolo mult timp, înainte să-i spună că Sergio a înşelat-o – motivul plecării lui din Buenos Aires era că avea o prietenă la Londra. Mila rămâne mută de uimire, apoi îi scrie lui Sergio că nu şi-l poate închipui în braţele altei femei. Trăieşte cu ea? O iubeşte? Se va mai întoarce vreodată la Buenos Aires? Mila nu va primi niciun răspuns de la Sergio, fiind lăsată pradă unei pasiuni fără speranţă.

Borges trebuie să fi calculat că, în timp, Norah va uita de Girondo şi că atunci va putea să reia relaţia cu ea. Dar n-a fost să fie: tatăl lui Girondo a murit subit în ianuarie 1927 şi Oliverio s-a întors la Buenos Aires pe la mijlocul lui februarie. Potrivit unui articol din Martín Fierro: „Moartea regretabilă a tatălui său, care l-a surprins în Europa, l-a făcut să-şi schimbe planurile de a rămâne acolo mai mult timp. Acum se dedică afacerilor şi studiului, renunţând pentru 388 Norah Lange, Voz de la vida, Editorial Proa: Buenos Aires, 1927, pp. 26–29

moment la activităţile artistice”389.

Girondo a rămas în Buenos Aires vreo două luni, dar fără a dori să reînvie legătura cu Norah. În Voz de la vida, acest lucru reiese din scrisoarea primită de la Sergio, pe 18 februarie, în care acesta îi oferă

Milei prietenia lui. Furioasă, Mila îi răspunde în aceeaşi zi că nu se mulţumeşte cu prietenia după ce s-a îndrăgostit atât de tare de el; nu va renunţa la sentimentele ei, furia fiindu-i alimentată de însăşi intensitatea pasiunii pentru el. Dar, o lună mai târziu, după cum se observă din scrisoarea Milei din 18 martie, Sergio îi mărturiseşte că

are o soţie la Londra pe care nu o iubeşte, dar nu o poate părăsi. (Se pare că Girondo nu era căsătorit, dar avea o amantă la Paris.) Mila se simte rănită şi jignită la gândul că Sergio s-a jucat cu sentimentele ei, dar îşi reafirmă pasiunea neînfrânată şi se declară gata să meargă la el.

Continuând să ţină sub observaţie conflictul ce se desfăşura între Norah şi Girondo, Borges şi-a urmărit mai departe scopul. Într-un post-scriptum la scrisoarea ei din 18 martie, Mila îl informează pe Sergio că Ivan vine să o vadă aproape în fiecare zi; este impresionată

de loialitatea lui şi uneori simte o oarecare afecţiune pentru el, dar îl asigură pe Sergio că numai pe el îl vrea. Girondo însă a rămas impasibil la rugăminţile stăruitoare ale lui Norah şi, spre sfârşitul lunii martie, a plecat la Paris din nou. Această a doua despărţire a fost devastatoare pentru Norah, dat fiind că nu ştia dacă îl va mai vedea vreodată pe bărbatul de care era atât de îndrăgostită. Şi-a vărsat amarul într-un poem – înnebunită de absenţa celui iubit, incapabilă să-i uite vocea, cu buzele arse de amintirea sărutului lui, 389 Martín Fierro, 28 martie 1927, p. 322. În numărul din 20 ianuarie 1927, Martín Fierro anunţa că tatăl lui Girondo „tocmai murise”, dar nu specifica şi data (vezi p.

298).

pecetluite parcă cu vorbe de foc390.

Întrucât Norah părea a fi din nou abandonată, Borges s-a hotărât să facă o mişcare temerară. Într-o scrisoare datată 28 martie, Mila îi spune lui Sergio că Ivan i-a propus să se mărite cu el şi că nu acceptă

un refuz: este pregătit să aştepte până când se va vindeca de durerea pricinuită de absenţa lui Sergio. Din când în când, Mila este tentată

să accepte propunerea lui Ivan, dar adevărul este că nu poate să

renunţe la dragostea pentru Sergio, considerând că singurul obstacol în calea fericirii lor ar fi ezitarea acestuia de a o părăsi pe soţia sa, chiar dacă spune că o iubeşte pe Mila. Tânăra îi reproşează lui Sergio că ţine prea mult cont de convenţii şi că preferă să rămână legat prin lege de o femeie pe care susţine că nu o iubeşte. Cât despre ea, Mila ar fi gata să renunţe la dragostea mamei ei şi să meargă la Sergio ca să găsească fericirea pe care i-ar putea-o oferi el.

Din nou Mila nu primeşte niciun răspuns la scrisoare. Pe 2 mai, tânăra se plânge că a trecut o lună întreagă fără să primească un cuvânt de la Sergio şi mărturiseşte că este tentată să plece la Londra oricum, deşi se teme să nu aibă parte de o dezamăgire şi mai mare decât aici, în Buenos Aires. Presiunea la care e supusă o face să se simtă epuizată. Deşi doreşte să fie cu Sergio, cedează totuşi stăruinţelor lui Ivan, care o imploră să nu plece din Buenos Aires, să

mai aştepte câteva săptămâni.

Pe 8 mai, Mila îi dă lui Sergio un ultimatum: trebuie să-i răspundă

la scrisori în decurs de 30 de zile, altfel se va căsători cu Ivan şi nu-i va mai scrie niciodată. Patru zile mai târziu, Mila scrie că ochii lui Ivan se umplu de bucurie pe măsură ce zilele trec fără ca ea să

primească răspuns de la Sergio. Dar, cu numai două zile înainte de 390 Vezi „Cómo Dios le alcanzó una soledad”, Martín Fierro, 15 iulie-15 august 1927, p. 366.

termenul limită, Mila îi scrie disperată lui Sergio, cerşindu-i o scrisoare şi asigurându-l din nou că este dispusă să treacă peste orice fel de obstacol numai ca să fie cu el. Este atât de deznădăjduită încât îi vine să sară pe fereastră ca să-şi găsească sfârşitul în hăul întunecat al nopţii.

Pe 12 iunie, termenul de expirare a ultimatumului, soseşte mult aşteptata scrisoare de la Sergio – dar numai ca să o anunţe pe Mila că

soţia lui este gravidă. Mila simte că a suferit o înfrângere dublă: soţia lui Sergio şi-a păstrat bărbatul şi îi va face şi un copil. Drept rezultat, Mila se hotărăşte să se mărite cu Ivan pentru ca măcar să-şi îndeplinească una dintre cele mai mari dorinţe ale ei, aceea de a avea şi ea un copil. Îi scrie lui Sergio să nu mai aştepte niciun semn de la ea, dar, din nou, este prea slabă şi, pe 15 iulie, chiar în ajunul nunţii ei, se confesează într-o altă scrisoare către Sergio că o nelinişteşte perspectiva căsătoriei cu un bărbat pentru care nu simte aceeaşi pasiune pe care o simte pentru el. Chiar şi aşa, Mila nu vrea să-şi încalce promisiunea faţă de Ivan, deoarece ştie că această căsătorie îl va face fericit, anularea ei condamnându-i pe amândoi la singurătate. Tânăra se roagă să aibă un copil şi îşi face griji în privinţa amăgirii sentimentale pe care nunta ei o atrage după sine.

Desigur, romanul Voz de la vida nu trebuie considerat o cronică

fidelă a celor întâmplate în realitate între Norah, Girondo şi Borges.

Nu am putut afla, de pildă, dacă Girondo a fost căsătorit cu adevărat sau dacă femeia respectivă a rămas gravidă cu el. Acest amănunt a fost probabil o invenţie a autoarei pentru a arăta cât de ataşat era Girondo de amanta lui din Paris, ceea ce ar fi explicat refuzul de a lua legătura cu ea, în ciuda atâtor rugăminţi. Cât despre Borges, am toate motivele să cred că i-a cerut mâna lui Norah, dar este mult mai greu să-mi fac o părere despre reacţia ei. Aş zice că a acceptat cererea în principiu, dar l-a rugat să aştepte până îi va mai trece durerea

pricinuită de pierderea lui Girondo, ca să-şi poată controla emoţiile.

Aş îndrăzni să spun că Norah şi Borges s-au logodit neoficial în jurul datei de 16 iulie 1927, care este şi data nunţii Milei şi a lui Ivan în Voz de la vida. Girondo lipsea deja de vreo patru luni şi trata rugăminţile lui Norah cu cea mai mare indiferenţă. Borges trebuie să

fi sperat că Norah va uita toată această aventură dureroasă cu Girondo şi va rămâne cu el. Dar din nou n-a fost să fie, căci, pe la mijlocul lunii august, Girondo pare să fi luat legătura cu Norah pe neaşteptate – Mila primeşte o scrisoare de la Sergio în care acesta îi spune că cealaltă femeie a murit şi că el încă o mai iubeşte pe Mila.

Moartea „soţiei” lui Sergio în roman arată poate că Girondo şi-a dat seama că nu o poate uita pe tânăra pe care a abandonat-o în Buenos Aires. Încercase să-i reziste mai multe luni ca să-i rămână credincios celeilalte femei, dar trebuie să fi fost mult mai îndrăgostit de Norah decât crezuse şi poate că şi gelozia pe care o simţise la vestea că

Norah se logodise cu Borges îl făcuse să-şi recunoască forţa sentimentelor faţă de ea.

Neaşteptata declaraţie de dragoste a lui Girondo a tulburat-o din nou pe Norah: acceptându-l pe Borges, încercase să-l uite pe Girondo. Pe 19 august – la doar o lună după căsătoria cu Ivan – Mila îi răspunde lui Sergio dând glas suferinţei pricinuite de gândul că

este legată de Ivan când ştie că Sergio s-a eliberat de orice obligaţie conjugală. Dar, într-o altă scrisoare, din 4 septembrie, Mila îi spune lui Sergio că se simte obligată faţă de soţul ei, de aceea trebuie să

înceteze să-i mai scrie şi să şi-o scoată din minte. Şi totuşi, ştiind că

Girondo era gata să renunţe la cealaltă femeie pentru ea, lui Norah i s-a părut imposibil să se resemneze la o relaţie cu Borges. În Voz de la vida, căsătoria Milei cu Ivan este urmată de o perioadă lungă, de vreo nouă luni, după care, pe 27 mai, Mila îi scrie din nou lui Sergio cât de mult o chinuie gândul că el o aşteaptă, amintirea vocii lui şi

perspectiva de a descoperi fericirea în braţele lui. Blândeţea soţului o irită, este de nesuportat. Cu ceva timp în urmă o implorase să-i împărtăşească sentimentele, dar ea nu a putut să facă acest lucru, la care el a răspuns violent, mormăind numele lui Sergio din ce în ce mai ameninţător. Apoi a revenit la amabilitatea lui obişnuită, care o deranja atât de mult. Într-un final, Mila se hotărăşte să-şi părăsească

soţul şi să meargă la Sergio. Singura voce care ar putea-o reţine ar fi cea a unui copil, dar de această fericire nu i-a fost dat să aibă parte.

Este temătoare şi neliniştită, dar şi nerăbdătoare să cunoască din nou dragostea alături de Sergio. În ultima ei scrisoare, datată 10 iunie, Mila scrie că Ivan i-a primit decizia nu cu surprindere, ci cu durere.

Va pleca în ziua următoare ca să fie alături de Sergio şi cu greu îşi stăpâneşte bucuria când se gândeşte că, în sfârşit, îşi va împlini dragostea la care a visat atâta vreme în singurătatea ei scăldată în lacrimi.