făcea un tur al Spaniei, se împrietenise cu Ramón Gómez de la Serna, Cansinos-Asséns şi ultraişti precum Isaac del Vando Villar.
(Participase chiar şi la primul festival Ultra, care avusese loc în Sevilla, în mai 1919, cu doar câteva săptămâni înainte de sosirea lui Borges şi a familiei lui în acel oraş.) Prima lui carte, Veinte poemas para ser leídos en el tranvía (20 de poezii de citit în tramvai), publicată în Franţa în 1922, se inspira din mai multe surse – accentul pe metaforă
venea de la Huidobro şi greguerías ai lui Gómez de la Serna, imaginile urbane erau împrumutate de la futurişti prin intermediul ultraismului, iar aluziile sexuale violente trădau intenţia clar dadaistă de a şoca.
Volumul lui Borges a sporit speranţele lui Girondo de a introduce ideile avangardei europene în ceea ce considera el a fi insula izolată
a scenei literare argentiniene. A luat legătura cu Ricardo Güiraldes, un scriitor de aceeaşi condiţie socială, care locuia tot la Paris, dar petrecea mult timp la estancia lui din provincia Buenos Aires. Acesta rămăsese profund dezamăgit de critica literară tradiţională după ce culegerea lui de poeme, El cencerro de cristal (Clopoţelul de cristal), în care folosea mai multe tehnici de avangardă, fusese ignorată sau luată în râs de critici. Girondo a încercat să-şi convingă prietenul că
nu era totul pierdut şi, ca să-şi susţină punctul de vedere, a scos un exemplar din Fervor de Buenos Aires şi i l-a pus în faţă lui Güiraldes290.
Girondo a luat legătura şi cu Brandán Caraffa la Inicial, singura revistă literară care dovedea o oarecare cunoaştere a tendinţelor revoluţionare din Europa, dar al cărei viitor nu era deloc sigur din cauza unor divergenţe între membrii redacţiei. Încercând să
290 Vezi scrisoare către Borges şi Brandán Caraffa, august 1925, în Ricardo Güiraldes, Obras completas, Emecé: Buenos Aires, 1962, p. 780, şi Carlos García, El joven Borges, poeta, p. 86, nota 20.
găsească şi alte soluţii, Girondo a dat de Martín Fierro, o revistă a artelor destul de convenţională, fondată doar cu o lună înainte şi condusă de poetul Évar Méndez. Méndez a fost convins repede să
susţină cauza avangardei şi astfel, în numărul din 20 martie al revistei Martín Fierro, a apărut o selecţie de poezii din volumul Veinte poemas al lui Girondo, însoţită de o prezentare entuziastă a autorului291. Apoi, în numărul din 15 mai, Girondo a publicat un manifest în care tuna şi fulgera împotriva „impermeabilităţii hipopotamice a onorabilului public” şi a „solemnităţii funebre a istoricului şi a profesorului care mumifică tot ce ating” şi apela la sprijinul cititorilor capabili să perceapă că „ne confruntăm cu o nouă
sensibilitate şi un nou mod de a înţelege” care necesita „noi metode şi forme de expresie”292.
Manifestul lui Girondo a provocat senzaţie printre tinerii scriitori din Buenos Aires şi rămâne un document fundamental în istoria literară a Argentinei, dar chemarea la revoltă împotriva tradiţiei a atras dispreţul criticilor literari ai vremii. „Noua Generaţie”, cum foarte curând s-au autointitulat tinerii scriitori, era etichetată drept los neo-sensibles – „neosensibilii” – din cauza presupusei existenţe a unei „noi sensibilităţi” pe care aceştia simţeau nevoia să o exprime.
Această ostilitate l-a făcut pe Girondo să-şi unească forţele cu Güiraldes şi Méndez pentru a pune bazele unui Frente Único, un
„singur front” al tinerei generaţii împotriva tradiţionaliştilor. Mai mult de atât, cei trei s-au hotărât să înfiinţeze o editură care să
răspândească operele avangardei argentiniene şi, probabil ca o 291 Vezi Martín Fierro, 20 martie 1924, pp. 12–13. Referirile de pe această pagină, ca şi de pe următoarea, sunt la ediţia în facsimil, Revista Martín Fierro, 1924–1927.
Edición facsimilar, Fondo Nacional de las Artes: Buenos Aires, 1995.
292 Martín Fierro, 15 mai 1924, pp. 25–26
recunoaştere a rolului de deschizător de drumuri al lui Borges, prin aducerea Ultrei la Buenos Aires, au numit-o „Sociedad Editorial Proa”, după mica revistă fondată de Borges în lunile de dinaintea plecării în Europa. În sfârşit, în iulie Girondo a pornit spre Europa, dar, călător neobosit, a preferat să ocolească prin câteva ţări latinoamericane în ceea ce Martín Fierro a numit o „misiune intelectuală” ca să stabilească legături cu grupurile de avangardă din străinătate. În următoarele nouă luni va vizita Chile, Peru, Mexic, Cuba şi New York, înainte de a se întoarce acasă, la Paris293.
Familia Borges a revenit în Buenos Aires pe 19 iulie şi s-a cazat la Garden Hotel până a găsit un apartament de închiriat. La scurt timp Borges s-a confruntat cu o catastrofă – tatăl lui Concepción îi poruncise fetei să pună capăt legăturii cu el, considerându-l pe Borges o partidă nepotrivită, în parte fiindcă bănuia că Doña Leonor nu o voia pe Concepción din cauza statutului ei social inferior294.
Borges a fost cuprins de disperare, după cum se poate intui şi din poemul lui Întoarcere la Buenos Aires (La vuelta a Buenos Aires), unde se plângea că „săruturile sunt străine cărnii mele şi numai vântul îmi îmbrăţişează trupul, / Umbra mea nu mai ştie ce e dragostea”295. A rugat-o pe Norah Lange să servească drept mesager şi, în cele din urmă, a reluat relaţia cu Concepción – dar în secret. I-a scris lui Guillermo de Torre că, deşi se certase cu familia lui Concepción, se vedea mereu cu fata296. Întâlnirile lor aveau loc în casa Lange, la 293 Martín Fierro, 25 iulie 1924, p. 47
294 Interviu cu fiica lui Concepción Guerrero, Mercedes Gini de Mills, Edinburgh, 1 aprilie 1996
295 A apărut în prima ediţie a volumului Luna de enfrente, dar a fost omis în ediţiile ulterioare.
296 Scrisoare către Guillermo de Torre, 11 august 1924; GDT 39
câţiva paşi de locuinţa lui Concepción pe calle Pampas, şi astfel vila de pe calle Tronador a redevenit un loc al fericirii tainice unde Borges se simţea susţinut în dragostea iubitei lui.
Pe lângă problema cu Concepción, Borges trebuia să facă faţă altei dezamăgiri la întoarcerea în Buenos Aires. Din întâmplare, sosise în aceeaşi lună în care Oliverio Girondo plecase în „misiunea lui intelectuală” spre alte grupuri avangardiste. Cei doi nu s-au întâlnit, dar Borges va afla curând efectele activităţii lui Girondo în lipsa lui.
Cu numai un an înainte fusese liderul incontestabil al ultraiştilor argentinieni ca să afle acum că acest embrion de avangardă ajunsese o Nouă Generaţie, asociată cu Martín Fierro, şi avea şi propria editură, care îşi însuşise numele revistei lui, Proa. Practic, Borges fusese detronat de Oliverio Girondo şi, mai rău, rivalul lui ducea avangarda într-o direcţie opusă celei în care îşi propunea Borges să
meargă – Girondo lansase o chemare energică la revoltă şi înnoire, şi stabilea relaţii internaţionale pentru avangarda argentiniană chiar în momentul în care Borges îşi reevalua ataşamentul la avangardă şi propunea întreruperea legăturilor cu Madridul pentru a dezvolta o versiune pur argentiniană a Ultrei. Pe scurt, Borges a descoperit că
disputa dintre Gómez de la Serna şi Cansinos-Asséns traversase Atlanticul, iar războiul dintre greguería şi „psalm” va trebui purtat chiar în Buenos Aires.
Borges nu a trebuit să aştepte mult ca să înceapă contraofensiva.
Chiar înainte de a se muta din Garden Hotel, Brandán Caraffa i-a propus să readucă la viaţă revista Proa. Caraffa fusese în legătură cu Ricardo Güiraldes şi un alt tânăr scriitor, Pablo Rojas Paz, ambii certaţi cu Évar Méndez de la Martín Fierro şi interesaţi de o nouă
aventură. Prima Proa fusese doar o foaie de hârtie împăturită în trei –
intenţia celor patru tineri scriitori era mai mult decât ambiţioasă: o publicaţie lunară de aproximativ 70 de pagini, tipărită pe hârtie de
calitate şi legată sub formă de carte.
Primul număr al noii Proa a apărut la trei săptămâni după ce familia Borges s-a mutat, la mijlocul lunii august, din Garden Hotel într-un apartament închiriat, şi ca semn clar al atitudinii lui Borges, de proprietar al revistei, adresa menţionată chiar sub titlu era cea a noii lui locuinţe, avenida Quintana nr. 222. Proa a avut un început promiţător: Borges îi va spune lui Guillermo de Torre, câteva luni mai târziu, că avea în jur de 200 de abonaţi, primea donaţii generoase de la doamne din înalta societate cu înclinaţii vag literare şi încasa 260 de pesos din publicitate pentru fiecare număr 297 .
Contribuţia lui la primul număr a fost aleasă cu grijă: a tradus un eseu de Herwarth Walden, editorul revistei expresioniste germane Der Sturm; a făcut o evaluare critică a evoluţiei mişcării Ultra în Argentina sub forma unei recenzii la o nouă carte semnată de tovarăşul lui ultraist de odinioară, Eduardo González Lanuza, a cărui preferinţă pentru metaforă o privea acum cu scepticism; şi, în fine, a publicat trei noi poeme sub titlul comun Psalmi, semn al influenţei constante a lui Cansinos-Asséns asupra operei lui.
Apariţia revistei Proa ameninţa să scindeze avangarda din Buenos Aires, căci noua publicaţie se născuse într-o opoziţie clară cu Martín Fierro – nu numai că poetica lui Borges era în conflict cu cea a lui Girondo; Güiraldes şi Rojas Paz veniseră la Proa tocmai fiindcă se certaseră cu Évar Méndez. Mai mult de atât, Borges a omis să-i trimită lui Méndez un exemplar din Proa, o lipsă de politeţe care a fost taxată imediat în Martín Fierro 298 . Dar controversa care avea toate şansele să învrăjbească cele două facţiuni era cea iscată de intenţia lui Girondo, Méndez şi Güiraldes de a-şi numi editura „Proa”, nume 297 Scrisoare către Guillermo de Torre, 26 octombrie 1924; GDT 40
298 Martín Fierro, august-septembrie 1924, p. 63
pentru care Borges şi González Lanuza deţineau copyright-ul.
Evident că Editorial Proa nu putea porni până când nu se rezolva această chestiune spinoasă.
Disensiunile care apăreau în cadrul Noii Generaţii erau un motiv de îngrijorare pentru Ricardo Güiraldes care se temea că vor slăbi mişcarea modernistă din Argentina. Îngrijorarea lui s-a dovedit justificată fiindcă, în octombrie, expoziţia unui pictor de inspiraţie cubistă, Emilio Pettoruti, deschisă la Galeria Whitcomb, a iscat un adevărat scandal – opera lui a fost luată în răspăr şi criticată de presă, iar adversarii artei noi chiar au demonstrat în faţa galeriei.
