298).
pecetluite parcă cu vorbe de foc390.
Întrucât Norah părea a fi din nou abandonată, Borges s-a hotărât să facă o mişcare temerară. Într-o scrisoare datată 28 martie, Mila îi spune lui Sergio că Ivan i-a propus să se mărite cu el şi că nu acceptă
un refuz: este pregătit să aştepte până când se va vindeca de durerea pricinuită de absenţa lui Sergio. Din când în când, Mila este tentată
să accepte propunerea lui Ivan, dar adevărul este că nu poate să
renunţe la dragostea pentru Sergio, considerând că singurul obstacol în calea fericirii lor ar fi ezitarea acestuia de a o părăsi pe soţia sa, chiar dacă spune că o iubeşte pe Mila. Tânăra îi reproşează lui Sergio că ţine prea mult cont de convenţii şi că preferă să rămână legat prin lege de o femeie pe care susţine că nu o iubeşte. Cât despre ea, Mila ar fi gata să renunţe la dragostea mamei ei şi să meargă la Sergio ca să găsească fericirea pe care i-ar putea-o oferi el.
Din nou Mila nu primeşte niciun răspuns la scrisoare. Pe 2 mai, tânăra se plânge că a trecut o lună întreagă fără să primească un cuvânt de la Sergio şi mărturiseşte că este tentată să plece la Londra oricum, deşi se teme să nu aibă parte de o dezamăgire şi mai mare decât aici, în Buenos Aires. Presiunea la care e supusă o face să se simtă epuizată. Deşi doreşte să fie cu Sergio, cedează totuşi stăruinţelor lui Ivan, care o imploră să nu plece din Buenos Aires, să
mai aştepte câteva săptămâni.
Pe 8 mai, Mila îi dă lui Sergio un ultimatum: trebuie să-i răspundă
la scrisori în decurs de 30 de zile, altfel se va căsători cu Ivan şi nu-i va mai scrie niciodată. Patru zile mai târziu, Mila scrie că ochii lui Ivan se umplu de bucurie pe măsură ce zilele trec fără ca ea să
primească răspuns de la Sergio. Dar, cu numai două zile înainte de 390 Vezi „Cómo Dios le alcanzó una soledad”, Martín Fierro, 15 iulie-15 august 1927, p. 366.
termenul limită, Mila îi scrie disperată lui Sergio, cerşindu-i o scrisoare şi asigurându-l din nou că este dispusă să treacă peste orice fel de obstacol numai ca să fie cu el. Este atât de deznădăjduită încât îi vine să sară pe fereastră ca să-şi găsească sfârşitul în hăul întunecat al nopţii.
Pe 12 iunie, termenul de expirare a ultimatumului, soseşte mult aşteptata scrisoare de la Sergio – dar numai ca să o anunţe pe Mila că
soţia lui este gravidă. Mila simte că a suferit o înfrângere dublă: soţia lui Sergio şi-a păstrat bărbatul şi îi va face şi un copil. Drept rezultat, Mila se hotărăşte să se mărite cu Ivan pentru ca măcar să-şi îndeplinească una dintre cele mai mari dorinţe ale ei, aceea de a avea şi ea un copil. Îi scrie lui Sergio să nu mai aştepte niciun semn de la ea, dar, din nou, este prea slabă şi, pe 15 iulie, chiar în ajunul nunţii ei, se confesează într-o altă scrisoare către Sergio că o nelinişteşte perspectiva căsătoriei cu un bărbat pentru care nu simte aceeaşi pasiune pe care o simte pentru el. Chiar şi aşa, Mila nu vrea să-şi încalce promisiunea faţă de Ivan, deoarece ştie că această căsătorie îl va face fericit, anularea ei condamnându-i pe amândoi la singurătate. Tânăra se roagă să aibă un copil şi îşi face griji în privinţa amăgirii sentimentale pe care nunta ei o atrage după sine.
Desigur, romanul Voz de la vida nu trebuie considerat o cronică
fidelă a celor întâmplate în realitate între Norah, Girondo şi Borges.
Nu am putut afla, de pildă, dacă Girondo a fost căsătorit cu adevărat sau dacă femeia respectivă a rămas gravidă cu el. Acest amănunt a fost probabil o invenţie a autoarei pentru a arăta cât de ataşat era Girondo de amanta lui din Paris, ceea ce ar fi explicat refuzul de a lua legătura cu ea, în ciuda atâtor rugăminţi. Cât despre Borges, am toate motivele să cred că i-a cerut mâna lui Norah, dar este mult mai greu să-mi fac o părere despre reacţia ei. Aş zice că a acceptat cererea în principiu, dar l-a rugat să aştepte până îi va mai trece durerea
pricinuită de pierderea lui Girondo, ca să-şi poată controla emoţiile.
Aş îndrăzni să spun că Norah şi Borges s-au logodit neoficial în jurul datei de 16 iulie 1927, care este şi data nunţii Milei şi a lui Ivan în Voz de la vida. Girondo lipsea deja de vreo patru luni şi trata rugăminţile lui Norah cu cea mai mare indiferenţă. Borges trebuie să
fi sperat că Norah va uita toată această aventură dureroasă cu Girondo şi va rămâne cu el. Dar din nou n-a fost să fie, căci, pe la mijlocul lunii august, Girondo pare să fi luat legătura cu Norah pe neaşteptate – Mila primeşte o scrisoare de la Sergio în care acesta îi spune că cealaltă femeie a murit şi că el încă o mai iubeşte pe Mila.
Moartea „soţiei” lui Sergio în roman arată poate că Girondo şi-a dat seama că nu o poate uita pe tânăra pe care a abandonat-o în Buenos Aires. Încercase să-i reziste mai multe luni ca să-i rămână credincios celeilalte femei, dar trebuie să fi fost mult mai îndrăgostit de Norah decât crezuse şi poate că şi gelozia pe care o simţise la vestea că
Norah se logodise cu Borges îl făcuse să-şi recunoască forţa sentimentelor faţă de ea.
Neaşteptata declaraţie de dragoste a lui Girondo a tulburat-o din nou pe Norah: acceptându-l pe Borges, încercase să-l uite pe Girondo. Pe 19 august – la doar o lună după căsătoria cu Ivan – Mila îi răspunde lui Sergio dând glas suferinţei pricinuite de gândul că
este legată de Ivan când ştie că Sergio s-a eliberat de orice obligaţie conjugală. Dar, într-o altă scrisoare, din 4 septembrie, Mila îi spune lui Sergio că se simte obligată faţă de soţul ei, de aceea trebuie să
înceteze să-i mai scrie şi să şi-o scoată din minte. Şi totuşi, ştiind că
Girondo era gata să renunţe la cealaltă femeie pentru ea, lui Norah i s-a părut imposibil să se resemneze la o relaţie cu Borges. În Voz de la vida, căsătoria Milei cu Ivan este urmată de o perioadă lungă, de vreo nouă luni, după care, pe 27 mai, Mila îi scrie din nou lui Sergio cât de mult o chinuie gândul că el o aşteaptă, amintirea vocii lui şi
perspectiva de a descoperi fericirea în braţele lui. Blândeţea soţului o irită, este de nesuportat. Cu ceva timp în urmă o implorase să-i împărtăşească sentimentele, dar ea nu a putut să facă acest lucru, la care el a răspuns violent, mormăind numele lui Sergio din ce în ce mai ameninţător. Apoi a revenit la amabilitatea lui obişnuită, care o deranja atât de mult. Într-un final, Mila se hotărăşte să-şi părăsească
soţul şi să meargă la Sergio. Singura voce care ar putea-o reţine ar fi cea a unui copil, dar de această fericire nu i-a fost dat să aibă parte.
Este temătoare şi neliniştită, dar şi nerăbdătoare să cunoască din nou dragostea alături de Sergio. În ultima ei scrisoare, datată 10 iunie, Mila scrie că Ivan i-a primit decizia nu cu surprindere, ci cu durere.
Va pleca în ziua următoare ca să fie alături de Sergio şi cu greu îşi stăpâneşte bucuria când se gândeşte că, în sfârşit, îşi va împlini dragostea la care a visat atâta vreme în singurătatea ei scăldată în lacrimi.
Datele de pe scrisorile din Voz de la vida corespund în mare măsură cronologiei relaţiei lui Norah cu Girondo şi cu Borges, dar intervalul de nouă luni dintre scrisoarea din 4 septembrie şi cea din 27 mai este evident simbolic, indicând faptul că Norah ajunsese la concluzia că nu-şi va găsi împlinirea alături de Borges. Şi totuşi, dacă
deznodământul romanului – hotărârea Milei de a-l părăsi pe Ivan şi de a i se alătura lui Sergio în Londra – se poate să fi reflectat dorinţa lui Norah, realitatea a fost alta. Norah trebuie să fi pus capăt relaţiei cu Borges cel târziu la mijlocul lunii septembrie, dat fiind că Voz de la vida a fost publicat pe 12 octombrie, dar nu a plecat la Paris ca să-l caute pe Girondo. S-ar putea ca Girondo să nu-şi fi părăsit amanta sau poate că Norah simţea că nu este sigură de intenţiile lui. Oricum, Norah avea doar 21 de ani, nu era înstărită şi trebuie să-i fi venit greu să-şi părăsească mama văduvă pentru a merge într-un oraş
necunoscut, în cealaltă parte a lumii, fără un suport financiar stabil.
Norah încă nu ştia ce să facă. Lunile lungi de suferinţă de după
prima ei despărţire de Girondo o făcuseră să-şi piardă somnul şi să
fie mereu agitată, motiv pentru care a început să-i cadă părul: „Am suferit atât de mult, că mi-a căzut părul, îşi va aminti ea. O vreme a trebuit să port bonetă ca să-mi acopăr capul. Până la urmă însă
mi-au crescut la loc nişte bucle minunate”391. Chinul ei era accentuat de faptul că nu avea cui să se confeseze – îi lipsea mult Ruthy, sora de care fusese cea mai apropiată, care se măritase chiar în anul acela şi plecase la Oslo cu soţul ei norvegian. „A fost cea mai nenorocită
perioadă din viaţa mea”, mărturisea ea392. În cele din urmă, s-a hotărât să plece în Norvegia ca să stea un an cu Ruthy, care aştepta primul copil. Pe 15 noiembrie, Martín Fierro anunţa o petrecere de rămas-bun în cinstea lui Norah, care nu peste mult timp avea să
plece în Europa şi al cărei roman tocmai fusese publicat393. Spre sfârşitul lunii noiembrie sau la începutul lunii decembrie, Norah a părăsit Buenos Aires-ul pe un cargou cu destinaţia Oslo.
Respingerea lui Borges de către Norah Lange a marcat unul dintre marile momente de cotitură din viaţa lui. O primă reacţie la această
