„Între noi va curge sânge”382. O remarcă mai bine ticluită nici că se putea pentru a impresiona o fată de 21 de ani ca Norah, care aştepta cu nerăbdare apariţia bărbatului căruia îi era destinat să se dăruiască. După prânz au dansat împreună şi apoi Girondo a condus-o acasă. Norah se îndrăgostise lulea de acest străin –
„Oliverio era plin de viaţă şi de pasiune. M-am îndrăgostit de el chiar din ziua aceea”383.
Nu că Girondo ar fi fost prea arătos – avea dinţii din faţă ieşiţi în afară, un defect accentuat şi de o bărbie prea mică, pe care mai târziu va încerca să o mascheze lăsându-şi barbă, tenul lui palid contrasta cu ochii căprui neliniştiţi, iar părul, lung pentru acea perioadă, era pieptănat pe spate, descoperind o frunte înaltă şi căzând în bucle pe 382 M.E. de Miguel, Norah Lange, p. 119
383 Beatriz de Nóbile, Palabras con Norah Lange, p. 14
umeri. Un atu deloc de neglijat era şi stilul lui preţios, cosmopolit, căci Girondo era un om de lume – educat în Anglia şi Franţa de profesori particulari, plimbat prin multe ţări şi acum cu domiciliul în Paris. Lui Oliverio îi plăcea să se prezinte ca fiind un rebel împotriva moravurilor puritane ale societăţii argentiniene când, de fapt, era descendentul unei puternice familii de latifundiari de origine bască
şi, în ciuda aerului boem, nu ezita să amintească la tot pasul de înrudirea lui cu familiile Arenale şi Uriburu, două dintre cele mai ilustre dinastii criollo. Şi astfel, cu vocea şi cu gesturile lui dramatice avea acel şarm viril căruia o tânără ca Norah Lange, mai tânără decât el cu 15 ani, i-a fost greu să reziste.
Norah sosise la petrecere cu Borges, dar plecase cu Girondo şi acest simplu fapt avea să-i provoace o mare durere lui Borges.
Pierderea Norei în favoarea altui bărbat ar fi fost oricum un dezastru, dar dintre toţi bărbaţii să o piardă tocmai în favoarea lui Girondo era o umilinţă de nedescris. Antipatia lui faţă de Girondo se datorase unui dezacord ce ţinea de problemele literaturii de avangardă; exista însă şi o mare diferenţă de temperament între ei –
Borges era retras, manierat, timid; Girondo era o forţă a naturii, insidios, energic şi exhibiţionist prin definiţie. Resentimentul de clasă juca şi el un rol important. Deşi de origine aristocrată, Borges venea de fapt din clasa de mijloc urbană, în vreme ce Girondo aparţinea elitei conducătoare, beneficiara revoluţiei economice în pampas, de la care familiile Acevedo şi Borges credeau că li se trage declinul social. (Poate de aceea Girondo apare în povestirile lui Borges ca un aristocrat tiranic sau un megaloman sinistru.) Consecinţele acelei întâlniri întâmplătoare dintre Norah şi Girondo au început să se deruleze cu o viteză alarmantă. Girondo a apărut la reşedinţa Lange sâmbăta următoare, fiind invitat la petrecerea obişnuită de Norah. A fost prezentat Señorei Lange cu
care s-a înţeles atât de bine încât, susţinea el, au sfârşit prin a juca şah sub o masă384. Apariţia lui Girondo la vila de pe calle Tronador a fost, fără îndoială, un hap pe care Borges l-a înghiţit cu greu, fiindcă vila era, cum s-ar spune, domeniul lui, un loc unde era acceptat de un cerc de prieteni credincioşi şi unde îşi putea găsi refugiu din calea acelei singurătăţi interioare solipsiste la care era atât de predispus.
Acum Borges simţea că fusese izgonit din paradis, ca primul Adam izgonit din Eden, un motiv care va apărea des în scrierile lui până
aproape de sfârşitul vieţii.
Norah şi Girondo au început să se vadă aproape în fiecare zi. Aşa cum avea să scrie Norah într-un poem, vocea iubitului ei promitea să-i dezvăluie minunăţiile vieţii şi, pe măsură ce pasiunea ei devenea din ce în ce mai arzătoare, vocea aceea persuasivă o îndemna să facă
un lucru de care se temea prea mult într-o societate ce punea atâta preţ pe onoarea unei femei385. Brusc, Girondo a anunţat că părăseşte Buenos Aires – „Avea deja biletul pentru Europa în buzunar”, va declara Norah în cadrul unui interviu – şi, pe 4 decembrie, la doar o lună de la petrecerea din parcul Palermo, s-a îmbarcat pentru Paris, lăsând-o pe Norah într-o stare de adâncă deznădejde386. Tânăra a început să-i scrie aproape în fiecare zi şi, în timp ce se lupta cu acest gol neaşteptat din viaţa ei, s-a hotărât să-şi transforme scrisorile într-un roman epistolar care s-o ajute să se împace cu soarta.
Voz de la vida (Glasul vieţii), romanul lui Norah Lange, este aproape uitat astăzi şi practic de negăsit în Argentina. A fost publicat în octombrie 1927 şi, aşa cum va remarca Borges într-o cronică, 384 M.E. de Miguel, Norah Lange, p. 120
385 Vezi „Cómo Dios le alcanzó una soledad”, Martín Fierro, 15 iulie-15 august 1927, p. 366.
386 Beatriz de Nóbile, Palabras con Norah Lange, p. 14
„întâietatea pasiunii, singura şi atotputernica realitate a dragostei profunde, asigură substanţa intrigii”387. De fapt, spunea el, nu este deloc un roman, este „partea a treia a unui poem lung, care conţine toate cărţile şi zilele acestei scriitoare”, un poem în care singurul destin care contează este propriul destin, la care acum adaugă tema
„a doi bărbaţi îndrăgostiţi”.
Voz de la vida este alcătuit dintr-o serie de scrisori adresate de o tânără pe nume Mila iubitului ei, Sergio, care a plecat în străinătate.
Nesigură de sentimentele lui Sergio pentru ea, Mila este curtată de un vechi prieten, Ivan. Naraţiunea consemnează vicisitudinile acestei situaţii, în care Mila este evident Norah, Sergio este Girondo, iar celălalt bărbat, Ivan, poate fi identificat cu Borges. După câte am aflat din alte surse, datele scrisorilor trimise de Mila sunt foarte apropiate de cele reale, iar în descrierea întâmplărilor autoarea a intervenit foarte puţin. De pildă, prima scrisoare a Milei este datată 6
noiembrie, exact ziua petrecerii organizate în cinstea lui Güiraldes în Parcul Palermo, la care Norah l-a părăsit pe Borges pentru Girondo; Mila este însoţită la un bal de Ivan, la fel cum Borges a însoţit-o pe Norah la petrecere; balul este organizat într-un loc numit „Sala Prinţului George”, ceea ce este o aluzie voalată la „Georgie”, adică la Borges; întâlnirea Milei cu Sergio este descrisă ca o coup de foudre, la fel cum descrie Norah impactul lui Girondo asupra ei; la sfârşitul serii, când Ivan vine să-şi ia rămas-bun de la Mila, ni se spune că
ochii lui nu se puteau abţine să nu reflecte durerea pe care o simţea, ceea ce e foarte posibil să fi fost şi reacţia lui Borges la neaşteptata întorsătură a lucrurilor la petrecerea din Palermo; în final, după
câteva săptămâni, Sergio o părăseşte pe Mila şi pleacă la Londra –
387 Vezi J.L.B. [ sic], „ Voz de la vida. Norah Lange. «Proa» 1927”, Sintesis 10, martie 1928. Retipărită în Textos recobrados, 1919–1929, p. 335.
Girondo a plecat la Paris388.
Desigur, ce altceva putea îndepărta Girondo din cale pentru a o cuceri pe Norah Lange decât curtea prelungită la care o supusese miopul şi bâlbâitul Jorge Luis Borges? Dar, după cum reiese limpede din Voz de la vida, Borges a încercat din toate puterile să o recâştige.
Strategia pe care a adoptat-o a fost de a se da drept amic cu Girondo pentru ca, treptat, să-i spună lui Norah tot adevărul. Pe 18
decembrie, Mila scrie că Ivan a informat-o că este improbabil ca Sergio să se întoarcă la Buenos Aires, ceea ce o face să se întrebe dacă
Sergio o iubeşte cu adevărat. Pe 23 decembrie, Mila se plânge că
Sergio nu i-a răspuns la scrisoare şi adaugă că Ivan o întâmpină
aproape în fiecare zi când iese de la lucru. Pe 3 ianuarie, observă că
nu a ştiut până acum cât de devotat îi este Ivan. Patru zile mai târziu, scrie că Ivan a dus-o la o cafenea de pe calle Corrientes şi, în timp ce stăteau la masă, şi-a pus mâna peste mâna ei şi a lăsat-o acolo mult timp, înainte să-i spună că Sergio a înşelat-o – motivul plecării lui din Buenos Aires era că avea o prietenă la Londra. Mila rămâne mută de uimire, apoi îi scrie lui Sergio că nu şi-l poate închipui în braţele altei femei. Trăieşte cu ea? O iubeşte? Se va mai întoarce vreodată la Buenos Aires? Mila nu va primi niciun răspuns de la Sergio, fiind lăsată pradă unei pasiuni fără speranţă.
Borges trebuie să fi calculat că, în timp, Norah va uita de Girondo şi că atunci va putea să reia relaţia cu ea. Dar n-a fost să fie: tatăl lui Girondo a murit subit în ianuarie 1927 şi Oliverio s-a întors la Buenos Aires pe la mijlocul lui februarie. Potrivit unui articol din Martín Fierro: „Moartea regretabilă a tatălui său, care l-a surprins în Europa, l-a făcut să-şi schimbe planurile de a rămâne acolo mai mult timp. Acum se dedică afacerilor şi studiului, renunţând pentru 388 Norah Lange, Voz de la vida, Editorial Proa: Buenos Aires, 1927, pp. 26–29
moment la activităţile artistice”389.
Girondo a rămas în Buenos Aires vreo două luni, dar fără a dori să reînvie legătura cu Norah. În Voz de la vida, acest lucru reiese din scrisoarea primită de la Sergio, pe 18 februarie, în care acesta îi oferă
Milei prietenia lui. Furioasă, Mila îi răspunde în aceeaşi zi că nu se mulţumeşte cu prietenia după ce s-a îndrăgostit atât de tare de el; nu va renunţa la sentimentele ei, furia fiindu-i alimentată de însăşi intensitatea pasiunii pentru el. Dar, o lună mai târziu, după cum se observă din scrisoarea Milei din 18 martie, Sergio îi mărturiseşte că
are o soţie la Londra pe care nu o iubeşte, dar nu o poate părăsi. (Se pare că Girondo nu era căsătorit, dar avea o amantă la Paris.) Mila se simte rănită şi jignită la gândul că Sergio s-a jucat cu sentimentele ei, dar îşi reafirmă pasiunea neînfrânată şi se declară gata să meargă la el.
Continuând să ţină sub observaţie conflictul ce se desfăşura între Norah şi Girondo, Borges şi-a urmărit mai departe scopul. Într-un post-scriptum la scrisoarea ei din 18 martie, Mila îl informează pe Sergio că Ivan vine să o vadă aproape în fiecare zi; este impresionată
de loialitatea lui şi uneori simte o oarecare afecţiune pentru el, dar îl asigură pe Sergio că numai pe el îl vrea. Girondo însă a rămas impasibil la rugăminţile stăruitoare ale lui Norah şi, spre sfârşitul lunii martie, a plecat la Paris din nou. Această a doua despărţire a fost devastatoare pentru Norah, dat fiind că nu ştia dacă îl va mai vedea vreodată pe bărbatul de care era atât de îndrăgostită. Şi-a vărsat amarul într-un poem – înnebunită de absenţa celui iubit, incapabilă să-i uite vocea, cu buzele arse de amintirea sărutului lui, 389 Martín Fierro, 28 martie 1927, p. 322. În numărul din 20 ianuarie 1927, Martín Fierro anunţa că tatăl lui Girondo „tocmai murise”, dar nu specifica şi data (vezi p.
