mormântul 7101, din cimitirul de est, între Marea Piramidă şi Sfinx, este cel al lui Kar. După monseniorul Meguid, un egiptolog britanic - care actualmente locuieşte la Abydos -, numele de Issii se află înscris pe multe altare şi sanctuare subterane. În Piramidele de la
Gizeh de Howard Vyse, în volumul al II-lea, consacrat istoricului arab Al Makir (672 d.Hr.), figurează acest citat:
„Hermes a construit piramida”. Alţi autori atribuie şi ei lui Hermes construirea Marii Piramide.
Ibn Batuta: „Hermes, arhitectul Marii Piramide (destinată să păstreze ştiinţele în perioada potopului)”.
Watwati: „Hermes a construit piramida...”
Makrimi: „Hermes şi soţia lui au domnit în cele două
piramide...”
Sorar: „...piramide construite de Hermes”.
Tratatul piramidelor egiptene de S. al-Suyuti, citat de Al Dimishgri: „Unii afirmă că Hermes a construit piramidele”.
Domnişoara X notează în raportul ei că două „lecturi”
individuale ale lui Cayce fac aluzie la vechea scriere egipteană:
În vremurile acelea, entitatea a convins multepersoane să practice activităţi care păstrau pentru poporceea ce astăzi ar fi numite reţete sau panouri şi desene sauplanuri reprezentând primele invenţii aduse popoarelor dinEgipt [cu siguranţă că nu atlanţii, ci indigenii şi cei care se adunaseră acolo ca să păstreze acele arhive] şi prima încercare a unui limbaj scris. (516-2,24 februarie 1934) Extrasul următor, deja citat, pomeneşte de prima scriere egipteană:
În acele perioade de reconstrucţie, după rechemareapreotului, entitatea s-a alăturat celor care aveau dreptsarcină să clasifice arhivele şi să le scrie din nou, folosind
în parte vechile caractere ale primilor egipteni din acel timp,împreună cu noile forme aduse de atlanţi. Vor fi găsite,îndeosebi, în locul unde se află casa sau mormântularhivelor, după ce va fi deschis. (2537-1,17 iulie 1941) American Journal of Archeology (1952) spune că „în marea mastaba de piatră din Bersen se află un mormânt subsidiar, care poartă inscripţii gravate pe uşi, reprezentând hieroglife insolite şi grupuri de cuvinte neobişnuite”.
În Piramidele de la Gizeh de Vyse (vol. I) se poate citi:
„în camera de sus, deasupra sălii regelui din Marea Piramidă, există nişte hieroglife greu de interpretat”.
„Lecturile” citate mai sus indică faptul că Sfinxul a fost construit în timpuri foarte îndepărtate, poate chiar înainte de 10.000 Î.Hr. Şi mai este vorba de o sală de arhive, care încă nu a fost descoperită, şi care ar fi situată
lângă Sfinx.
Domnişoara X a extras următorul pasaj din lucrarea profesorului Selim Hassan, Săpături la Gizeh, Sfinxul (vol.
VIII). La pagina 113 se află o stelă care reprezintă un inventar:
„Această stelă spune că templul lui Isis (situat lângă
Marea Piramidă) a fost descoperit de Khufu şi reconstruit de el, şi face aluzie şi la reparaţiile făcute Sfinxului, în urma stricăciunilor provocate de trăsnet. Dacă lucrul acesta este adevărat, templul şi Sfinxul ar fi anterioaredomniei lui Khufu (dinastia a IV-a, 2.900
Î.Hr.). Această stelă este dedicată lui „Isis, stăpâna
piramidelor”, ceea ce ar fi inexplicabil dacă ne-am baza pe ipoteza, admisă astăzi de toţi, conform căreia Khufu ar fi fost primul rege care a construit piramide în acea regiune. Unii pretind că stela-inventar este un fals sau o copie. Totuşi, planul reparaţiilor şi dimensiunile date corespund cu semnele de restaurare încă vizibile la Sfinx. În plus, referirile la amplasamentul Casei lui Osiris, faţă de cel al Casei lui Isis şi de al Sfinxului sunt de o precizie perfectă, iar Casa lui Osiris a fost descoperită în locul indicat”.
Domnişoara X a examinat Sfinxul şi a descoperit că
spaţiul dintre cele două labe din faţă a fost umplut cu blocuri enorme de piatră, vizibile acolo unde învelişul dublu de cărămizi s-a sfărâmat. După monseniorul Meguid, care lucra cu profesorul Hassan când a degajat situl de nisip, existau blocuri mari de piatră spre crupă, la baza cozii. Nu au fost examinate, ca, de altfel, nici celelalte blocuri, şi sunt reacoperite de cărămizi.
La est de Sfinx, de cealaltă parte a drumului care duce la Marea Piramidă, se află o mică dună de nisip.
Abde Salam a examinat-o, dar nu a insistat foarte mult spre vest. A descoperit blocuri de piatră înnegrită sau calcinată, care par să fi făcut parte din faţada unui templu mic. Cum în acel loc ar fi existat o piramidă mică, unde s-ar fi aflat sala arhivelor, această descoperire ar putea avea o anumită importanţă, dar ea încă nu dovedeşte nimic.
Domnişoara X încheie astfel raportul:
„Indiciile, puţin numeroase şi nu deosebit de convingătoare, sunt totuşi promiţătoare. Dovezile vizuale sunt suficiente ca să suscite un examen mai aprofundat, care nu a fost făcut niciodată. Profesorul Selim Hassan a degajat Sfinxul din nisip şi a reparat părţile stricate. Dar nu a scos nici o piatră. La ora actuală, nu ştim nimic precis despre Sfinx. Nu ştim cine l-a construit şi de ce. În general, informaţii, documente, care explică motivul unei construcţii, erau aşezate în fundaţiile templelor; este deci posibil să se găsească documente de acest gen sub unul dintre blocurile enorme de piatră care formează labele.
Nici un studiu aprofundat nu a fost făcut asupra Sfinxului. O astfel de lucrare de referinţă ar fi indispensabilă şi ar aduce o contribuţie preţioasă la egiptologie”.
După o primă călătorie în Egipt, domnişoara X s-a întors în California, ca să urmeze cursuri de egiptologie veche. S-a reîntors în Egipt pentru noi studii arheologice, dar cercetările ei au fost întrerupte de criza din Orientul Mijlociu.
UMBRA ATLANTIDEI
Multor oameni le vine greu să creadă în existenţa unei civilizaţii avansate în Atlantida - aşa cum a descris-o Edgar Cayce - şi că ea a putut să dispară fără să lase urme. Totuşi, câteva minute de reflecţie sunt de ajuns ca
să înţelegeau că acest lucru este mai puţin imposibil decât ar pare la prima vedere. Cu mai puţin de un secol şi jumătate în urmă, numai autorii de ficţiune, cu imaginaţia lor debordantă, puteau să viseze la lucruri precum televiziunea, submarinul atomic şi bomba cu hidrogen, medicamentele miraculoase, călătoria cu avionul supersonic. În mai puţin de cincizeci de ani, naţiuni întregi au dispărut în haosul celor două războaie mondiale şi au apărut altele. Dacă ne gândim bine în ce măsură actuala noastră civilizaţie este tributară
comunicaţiilor, transporturilor şi energiei electrice, este uşor de conceput că un război atomic, dacă nu distruge complet omenirea, poate să-l trimită pe om literalmente în epoca de piatră. Multe civilizaţii, cărora istoria le-a păstrat amintirea, au prosperat şi au fost distruse în urma unor evenimente mai puţin catastrofale decât scufundarea Atlantidei. Este posibil ca după cinci mii de ani chiar şi numele lor să fie uitat.
În consecinţă, nu este deloc surprinzător că o naţiune, al cărei pământ se odihneşte pe fundul Atlanticului şi ai cărei locuitori s-au amestecat cu cei ai altor naţiuni, înainte cu mai bine de douăsprezece mii de ani, să fi lăsat atât de puţine urme. În schimb, este remarcabil faptul că legenda s-a perpetuat, ca să
amintească distrugerea a ceea ce trebuie să fi fost o naţiune extraordinară, a cărei civilizaţie era, în multe privinţe, asemănătoare cu a noastră.
Această similitudine o amintesc „lecturile” lui Edgar Cayce, căci aceiaşi indivizi se reîncarnează astăzi.
Talentele, invenţia, capacităţile atlanţilor se manifestă
