— Nu te merită pe tine, zice Lionel.
— Știi că urăsc să vorbești așa. Asta nu-i o telenovelă. E viața mea.
— E și viața mea, zice el.
— Nu-i același lucru, zice ea.
— Ai dreptate. Îmi pare rău. Știu că ai mult mai multe de pierdut. Dar dacă-mi reușește experimentul ăsta…
VP - 75
— Nu crezi c-o să-ți reușească?
— Nu știu, zice el. Calculele mele, randamentele pe care le obțin, toate par imposibile. Dar soțul tău zice c-o să-mi retragă finanțarea dacă nu am niște rezultate concrete. Ceva ce pot să public. Chiar dacă nu-mi reușește, tot o să am niște date reale în loc de o grămadă de teorii mâzgălite pe o hârtie.
— Știi că Donald Hornig îl ascultă pe Jerome…
— Hornig a fost numit de Kennedy. Toată lumea spune că Johnson nu ia în considerare cele spuse de consilierii săi științifici pentru că sunt toți împotriva Războiului din Vietnam.
— Asta nu are legătură cu Hanoiul. Are legătură cu Luna. Dacă poți să generezi fie și o fracțiune din energia pe care o preconizezi, ar putea fi o contribuție extraordinară la programele Gemini și Apollo. Asta e moștenirea pe care o vrea Johnson, cea pe care fiecare bărbat, femeie și copil de pe Pământ să o poată
vedea doar privind cerul nopții.
— Ursula, de ce m-ar ajuta soțul tău să ajung la președinte? spune Lionel.
— Chiar nu te pricepi la politică, nu-i așa?
— Nu așa funcționează mintea mea, zice el.
— Îmi place cum funcționează mintea ta, spune ea. Mintea și alte părți din tine.
Stau în picioare, unul aproape de celălalt, cu trupurile lipite ca doi magneți.
Ursula privește ușa încuiată. Știe că ar trebui s-o deschidă.
— Mulți oameni l-au întrebat ce faci tu aici, jos, zice ea. Aduce câțiva colegi.
— Ce înseamnă câțiva?
— Nu știu, zice ea. Vreo doișpe sau pe-acolo.
— Deci dacă ratez toată chestia asta, o să par un mare idiot.
— Încearcă numai să nu arunci în aer jumate de oraș, zice ea.
— Mai degrabă jumate de continent, zice el.
— Te rog, spune-mi că glumești.
— În mare, glumesc.
— Mă rog, dacă ăsta e sfârșitul, mă bucur că avem noaptea trecută, zice Ursula.
— Și eu, zice Lionel.
Se sărută din nou.
Zăngăne clanța. Ochii Ursulei se alarmează. Lionel face un gest către gura ei, către rujul ei întins. Scoate un tub din geantă, se rujează din nou în timp ce el își verifică înfățișarea în suprafața reflectoare a învelișului de oțel al Motorului, ștergându-se la gură cu dosul palmei.
VP - 76
Lionel deschide ușa, face un comentariu penibil despre cum e clanța lipicioasă.
Jerome Francoeur intră în încăpere, cu un zâmbet politicos pe față, care se schimbă puțin când vede că soția lui era deja în laborator, urându-le celorlalți bun venit, vorbindu-le despre cât de entuziasmată e că vor vedea și ei ce a copt Goettreider în subsolul ăla.
Intră pe rând – Scepticul, Uluitul, Aerianul, Încântatul, Nervosul, Gânditorul, Speriatul, Detașatul, Îngrijoratul, Exaltatul, Nonșalantul, Îngrozitul, Obositul, Înțeleptul. Îndrăzneața vine lângă Gelos, îl ia de mână în timp ce povestește una-alta cu ceilalți.
E duminică, în rest clădirea e goală. O aluzie la cât de puțin se aștepta de la experimentul care a schimbat lumea – nimeni nu a vrut să piardă timp din orele lor ocupate de lucru pentru încercarea obscură a unui om de știință aproape necunoscut. Istoria spune că cei din audiență au acceptat să vină din curiozitate profesională și devotament pentru marile idealuri ale descoperirilor științifice.
Dar din felul în care se poartă, politicoși, dar nerăbdători și din familiaritatea de gazdă a Ursulei, adevăratul motiv e clar – toți sunt acolo ca o favoare pentru soția omului care semnează cecurile prin care își finanțează cercetările.
Bărbatul ăla, Jerome Francoeur, se uită câș la Lionel, cu o privire în ochi ca aia pe care o ai când îți stă pe limbă un cuvânt.
Lionel evită contactul vizual cu oricine. Scrie în carnețelul lui, studios, cu sprâncenele încruntate. Și apoi vede urma de ruj de pe mâneca cămășii lui, de cum s-a șters la gură. Se uită la urmă și se uită din reflex la Jerome, care se uită la Lionel și vede urma. Poate că Lionel Goettreider e un geniu. Dar nu e tocmai discret.
Lionel se uită în altă parte, încearcă să se concentreze pe calculele lui. Jerome o strânge destul de tare de mână pe Ursula ca să o distragă de la conversația ei.
Când se uită la soțul ei, el nu o privește în ochi.
