Ursula nu ar trebui să-și deschidă gura ca să scoată un sunet pe care nu-l scoate niciodată și soțul ei cade în genunchi, fluturându-și ciotul și intrând în stare de șoc.
Ceilalți paișpe observatori, cu toții minți ascuțite și concludente de oameni de știință, nu ar trebui să se transforme într-o gloată crizată, toată numai plânsete, urcați unul pe altul, țipând de frică, răsturnând scaune și aruncându-se către singura ușă, împiedicându-se unul de altul, rupându-și degetele, băgându-și dinții VP - 83
tari în buzele moi în timp ce un alt impuls albastru se răsucește spre tavan, penetrându-l și intrând în camera de deasupra, topind o grindă de oțel în momentul contactului, și aruncând flăcări prin crăpăturile care împăienjenesc tavanul, făcând bucățile de beton să se încovoaie amenințător.
Lionel nu ar trebui să își ridice degeaba brațele ca să se apere, căldura erupe din gurile de admisie ale Motorului și acesta are convulsii de colaps, bășicile clocotesc și se sparg în palmele lui, genele și sprâncenele lui pufoase iau foc, dar el e mult prea hipnotizat de calamitatea din fața lui ca să poată clipi.
Dar, de fapt, eu nu trebuie să fiu aici. Așa că tot ce nu trebuie să se întâmple se întâmplă.
Adevărul e că tuturor oamenilor din camera asta le e destinat să moară. Dar după ce fac istorie, rămânând în memoria viitorului ca vizionari martirizați. Nu așa, urlând și împingând și târându-se în patru labe după adăpost, cu Ursula ținându-și soțul înșelat și mutilat în brațe, iar cea mai mare minte a lumii holbându-se la ruinele geniului său, în timp ce vârful nasului îi arde până la cartilaj.
În momentul ăsta de haos și de groază, descopăr ceva chiar drăguț despre mine – sunt destul de calm sub presiune. În loc să involuez într-o amibă
smiorcăită de teroare, alerg prin laborator, invizibil, îl dau pe Lionel de lângă
Motor cu toată forța pe care o am, împingându-l în peretele îndepărtat, măcar câțiva metri mai aproape de siguranță.
Încă un impuls albastru strălucitor iese din Motor, trecând chiar prin mine. Ar trebui să fiu ars de viu, dar costumul meu a fost proiectat pentru a fi incredibil de rezistent la daunele fizice. Ce reușește să facă însă e să trimită un curent catastrofic prin circuitele lui, cauzând o cădere de sistem. Din fericire, tata și inginerii lui au atașat o setare de avarie – în eventualitatea unei erori totale, protocolul-bumerang de urgență se activează automat.
Într-o secundă o să mă întorc acasă.
Împotriva tuturor așteptărilor și poate pentru singura dată în viață, creierul meu dă dovadă de eficiență maximă. O secundă e de ajuns pentru ca sistemul meu nervos să transmită un mesaj simplu mușchilor din umărul, brațul, mâna și degetele mele. Mesajul e ăsta – pornește înapoi Motorul, ca să nu distrugă
jumătate de continent.
Trag de maneta de activare cu mâna mea invizibilă.
Și dispar.
VP - 84
55.
REZUMAT - Capitolele 44-54
Împins de la spate de șoc, suferință, furie și stupizenie, Tom Barren folosește prototipul mașinii timpului construit de tatăl său pentru a călători din 2016 în 1965, cu câteva minute înainte ca Lionel Goettreider să activeze pentru prima oară invenția sa care a schimbat lumea – Motorul Goettreider.
Invizibil pentru aparatele foto-video și pentru ochiul liber, din cauza stării lui de agitație, Tom a omis să se imaterializeze și în consecință este capabil să
interacționeze fizic cu mediul înconjurător. Ceea ce face în scurtă vreme, accidental, atrăgând atenția nedumerită a lui Lionel Goettreider.
Curiozitatea lui Lionel este întreruptă de Ursula Francoeur, unul dintre celebrii șaisprezece observatori care au fost martori la experimentul lui Goettreider. Cei doi cred că sunt singuri, așa că Tom află un lucru nedescoperit până atunci de nimeni – că Lionel și Ursula au o aventură.
Ajung și ceilalți cincisprezece observatori, inclusiv soțul Ursulei, Jerome Francoeur, funcționarul guvernamental care a aprobat cercetările lui Lionel și care are control asupra finanțării proiectului. Nimeni din cameră nu se așteaptă
să se petreacă un lucru incredibil.
Lionel face calculele finale și observă ceva straniu – o urmă a unui tip de radiație neidentificat până la acel moment. Tom realizează că el emană radiația.
Pentru că nu este imaterial, energia pe care a adus-o cu el înapoi în timp apare pe aparatele lui Lionel.
Din fericire, presiunea socială a momentului primează în fața îngrijorărilor lui Lionel. Viitorul cercetărilor lui depinde direct de experimentul pe care urmează
să-l facă, iar orice aparență a ezitării ar putea să îl alimenteze și mai tare pe un Jerome deja suspicios și resentimentar.
Trage maneta pentru a activa Motorul.
Inițial, totul merge conform planului. Motorul se încălzește, acumulează
cantități enorme de energie. Fâșii de lumină argintie, sclipitoare se arcuiesc sălbatic prin cameră, orbitoare, dar inofensive.
Până când una dintre fâșii îl lovește pe Tom și îi perturbă câmpul de invizibilitate. Lionel e singurul care îl vede. Dar bineînțeles că are un șoc atunci când zărește o figură fantomatică în propriul laborator.
VP - 85
Panicat, Lionel trage maneta în jos, oprind brusc motorul chiar în clipa când ajunge la puterea maximă, dezlănțuind torente de energie. Aparatul e pe cale să
explodeze. Fâșiile strălucitoare, inofensive se transformă în spirale albastru strălucitor de distrugere, găurind pereții de ciment, topind grinzile de susținere din oțel, aproape prăbușind tavanul pe ei. Jerome o împinge, curajos, pe soția lui, Ursula, din calea unui impuls și își pierde brațul de la cot în jos. Ceilalți observatori încearcă să își facă drum înspre siguranță, dar nu au nicio scăpare. Lionel, cel mai apropiat de Motorul supra-încălzit, face bășici și arde. Dacă nu e oprită, explozia aparatului urmează să vaporizeze jumătate din America de Nord.
Tom nu are de ales, trebuie să ia atitudine și îl împinge pe Lionel într-un loc mai sigur. În timp ce căldura imensă iradiată de Motor prăjește circuitele aparatului de călătorie în timp – activând funcția de întoarcere automată în caz de avarie, care îl teleportează înapoi în timpul său – trage de maneta Motorului în sus, pornindu-l din nou înainte de a fi prea târziu.
Neștiind dacă ultima sa încercare disperată a funcționat, Tom dispare.
56.
Futu-i. Futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i căcat futu-i. Futu-i futu-i futu-i. Căcat.
Futu-i futu-i futu-i. Futu-i futu-i căcat căcat căcat căcat futu-i. Futu-i futu-i futu-i futu-i căcat futu-i căcat căcat futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i căcat căcat futu-i. Futu-i futu-i căcat. Futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i căcat futu-i futu-i futu-i căcat futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i fuțu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i. Căcat. Căcat căcat căcat futu-i futu-i. Căcat căcat futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i căcat căcat futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i căcat căcat căcat căcat căcat căcat căcat căcat căcat futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i futu-i VP - 86
