VP - 23
nevoie de o dublură. Era cea mai instructivă și în același timp cea mai sigură
alegere.
La un nivel meschin, trist, adolescentin, încă mă mai trece un fior de plăcere la cât de greșit, având în vedere incredibilul lui intelect, a citit-o tata pe Penelope.
Dar nu pe mine. Pe mine mă citise numai bine.
Așa a ajuns cineva cu capacitățile mele groaznic de limitate să dețină un rol –
deși categoric neesențial – în cel mai important experiment științific al planetei.
Ai putea s-o privești ca pe o îndeplinire de către tata a dorinței de pe patul de moarte al mamei. Eu prefer s-o văd ca pe necesitatea ca ea să moară pentru ca el să fie atent la ce zice.
13.
Moartea e alunecoasă. Mințile noastre nu o pot percepe cu totul. În timp, înveți să te obișnuiești cu golul pe care pierderea îl face în viața ta. Ca o gaură
neagră, știi că e acolo pentru că e punctul din care nu iese deloc lumina. Și mai e și epuizarea totală, consecința fizică a tristeții, de care pur și simplu nu poți să
scapi prin somn. Dacă aș fi gândit limpede, n-aș fi acceptat niciodată să lucrez cu tata.
Mama mă scotea din minți în majoritatea timpului, dar ideea că ea nu se va mai întoarce niciodată nu are sens pentru mine. M-a născut. Jumătate din mine e ea. Îmi modela conștiința încă dinainte de a fi o entitate conștientă de sine.
Oricare ar fi fost defectele ei, era un loc cald indiferent de cât de rece ar fi fost ziua. Dar n-o să se-ntoarcă niciodată.
Când ești tânăr, asociezi cele mai simple adjective cu părinții tăi. Pe măsură ce crești, adaugi adjective și îți dai seama că unele dintre ele se contrazic. El e înalt.
El e înalt și puternic. El e înalt și puternic și deștept. El e înalt și puternic și deștept, dar ocupat. El e înalt și puternic și deștept, dar ocupat și distant și judecă. Ea e sigură. Ea e sigură și bună. Ea e sigură și bună și afectuoasă. Ea e sigură și bună și afectuoasă, dar tristă. Ea e sigură și bună și afectuoasă, dar tristă și singură și fragilă. Maturitatea îți colonizează mintea adolescentă ca o fotografie ultraviolet a unei nebuloase cosmice vaste care se dovedește a fi, la o privire mai atentă, un autoportret pointilist.
Într-o lume în care crima era neglijabilă, poliția avea și funcție actuarială –
polițiștii erau agenți de securitate și de asigurări cu autoritate federală, care estimau daunele, stabileau vina și hotărau despăgubirile. În câteva ore după
accidentul în care murise mama, circumstanțele au fost analizate, fondurile VP - 24
necesare au fost transferate, un raport de diagnostic trimis tuturor sistemelor conexe de navigare, o scrisoare cu scuzele aferente emisă de companiile în culpă
și robotul de asamblare care construise cutia de cod cu probleme dezactivat și topit în ceva reutilizabil.
Tata a aranjat înmormântarea, a rezolvat unele probleme legale și în aceeași săptămână s-a-ntors la lucru. Până la urmă, trebuia să-și îndeplinească termenul arbitrar – doliul face zilele să pară în același timp mai lungi și mai scurte, dar data de 11 iulie 2016 era fixată în calendar și nimic, nici măcar moartea soției lui, nu îl putea opri să facă istorie. Și dacă o parte mică din mine a luat în considerare, chiar dacă numai pentru o clipă, că nici el nu gândea limpede, a fost doar o minoritate tăcută, mult prea oprimată pentru a putea ridica vocea.
14.
Am menționat deja că sunt două motive pentru care am fost desemnat ca dublură a lui Penelope – condescendența și pragmatismul tatălui meu. Plus promisiunea de pe patul de moarte, pe care o bănuiesc că ar fi a treia.
Dar e și un al patrulea motiv – Penelope și cu mine eram compatibili genetic pentru sfera de defuziune. E o mașinărie care îți infuzează un câmp molecular de imaterialitate în corp, permițându-ți să te miști fizic prin obiecte și viceversa. Așa că, dacă te întorci înapoi în timp și aterizezi din greșeală în mijlocul unui obiect mare sau mic, fie o să treacă el prin tine fără nicio problemă, fie o să treci tu prin el. Crononauții rămân imateriali pe tot parcursul călătoriei lor în timp. Nu pot atinge nimic și nu pot fi atinși de nimic.
Câmpul de imaterialitate durează maximum paisprezece minute. Dacă
depășești limita, moleculele tale se despart una de cealaltă și, na, mori. Din momentul în care ești decorporalizat, ai paisprezece minute să te întorci în sfera de defuziune înainte de a te dezagrega fatal.
Pentru că fereastra de paisprezece minute e atât de strictă, fiecare din cei șase crononauți are nevoie de propria lui sferă de defuziune, pentru a putea fi materializați în același timp, înainte de a intra în aparatul călătoriei în timp. Dar e extrem de complicat să calibrezi un dispozitiv care necesită precizie la un nivel molecular. E și foarte scump.
Ceea ce ajută calibrarea și costurile e să pui oameni compatibili genetic în aceeași sferă de defuziune. Recalibrarea pentru a fixa inconsistențele majore de genom ia câteva zile. Când invenția tatălui meu va intra pe piață, vor avea nevoie VP - 25
de o modalitate mai eficientă de a-i face pe turiștii în timp imateriali – dar asta e o problemă pe care tata nu trebuie să o rezolve acum.
S-a întâmplat ca Penelope Weschler și cu mine să fim compatibili genetic. E
genul ăla de compatibilitate care s-ar putea să apară într-un program de donare de celule, dacă celulele stern ale fetusului tău au fost deformate în timpul criogenezei și ai dezvoltat o afecțiune biomoleculară eucariotică. Sau într-un profil de pe un site romantic, dacă vrei să întemeiezi o familie, dar ai probleme reproductive. Cromozomii noștri corespondenți se cuplau natural, ca dinții unui fermoar. Tehnicienilor le era foarte ușor să recalibreze repede sfera de defuziune a lui Penelope când trebuia să fie folosită de dublura ei.
Mi-au zis că, dintre toate dublurile, eu aveam nevoie de cel mai mic grad de recalibrare în raport cu crononautul meu. Era, cu siguranță, singurul lucru la care excelam, pentru că, bineînțeles, era singurul lucru care nu necesita efort din partea mea. Pur și simplu trebuia să… exist.
15.
Să fii imaterial propriu-zis e complet bizar. Îți dai jos toate hainele și iei pe tine niște colanți strânși pe piele, mă rog, colanți de piele. Adică niște colanți făcuți din piele. Din fericire nu e pielea altcuiva, ci e o piele construită genetic după
modelul propriilor tale celule de piele. Nu te gândi prea mult la asta, e superscârbos. Pentru că sfera de defuziune îți codifică genomul pentru a se asigura că moleculele tale vor putea fi legate la loc la reconstrucție, ori porți costumul de piele, ori călătorești în timp gol.
Deci porți, practic, un body din propria ta piele, dar vopsit în albastru-închis ca să arate bine. Ai ghete din piele și mănuși din piele și o cască din piele pentru a preveni materializarea accidentală a firelor de păr înăuntrul creierului. Arăți de parc-ai fi gata să te dai cu bobul.
Sunt aproximativ șapte octilioane de atomi într-un corp omenesc. E-un număr al dracului de mare de atomi pe care să-i dezasamblezi, să-i parașutezi prin timp și spațiu și să-i reasamblezi într-o ordine perfectă. Dar entitățile biologice au un mare avantaj față de obiectele inanimate. Nu-s tocmai niște particule discrete.
Cei 7 000 000 000 000 000 000 000 000 000 de atomi se învârt în vreo 37 de trilioane de celule ale corpului omenesc și fiecare din celulele astea vine cu propriul lui plan. Spre deosebire de piatră sau metal sau plastic, o persoană e compusă din 37 000 000 000 000 de hărți ale propriului corp.
Trebuie doar să programezi un computer cuantic să citească harta.
