Privirea lui Lauderback se ascuţise. Aplecându-se în faţă şi împungând cu degetul arătător în masă, spuse brusc:

— Ştii, tocmai mi-a venit o idee. Apropo de Carver. Dacă

numele lui este într-adevăr Carver, înseamnă că vânzarea corăbiei este nulă de drept. Nu poţi să semnezi un act cu numele altei persoane.

Balfour nu răspunse nimic. Era preocupat de noua lui opinie despre acest om şi de distanţa circumspectă care se căscase subit, ca un abis de îndoială, între ei doi.

— Şi chiar dacă numele lui este într-adevăr Wells, adăugă

Lauderback luminându-se şi mai mult la faţă, chiar dacă lucrul ăsta este adevărat, Lydia nu poate fi măritată cu doi bărbaţi în acelaşi timp, nu-i aşa? Este cum ai spus tu: ori se minte despre o căsătorie, ori se minte despre un nume!

Un flăcău aduse o nouă carafa cu vin. Balfour o luă şi umplu paharele.

— Doar dacă, spuse el în timp ce turna vinul, nu au fost ambele lucruri deodată. E posibil să fi divorţat de unul şi să se fi măritat cu fratele lui.

Folosise cuvântul „frate” cu precauţie, însă Lauderback, care se înflăcărase la ideea acestei noi posibilităţi, nu băgase de seamă.

— Chiar şi în acest caz, spuse el, adică dacă într-adevăr pe Carver îl cheamă Carver, semnătura lui este oricum un fals, iar vânzarea corăbiei devine nulă de drept. Ascultă-mă pe mine.

Thomas: în ambele variante, tot îi venim de hac. În ambele variante. Îl prindem pe Carver în mrejele propriei minciuni.

Sentimentul de uşurare îl făcuse să reacţioneze nesăbuit.

— Vasăzică acu’ ţi-ai pus în gând să-i vii de hac lui Carver?

Lui Lauderback îi sclipeau ochii.

— O să-l dau în vileag, zise el. O să-l dau în vileag pe Francis Carver şi o să iau Godspeed înapoi.

— Cum rămâne cu persoana care vrea să se răzbune? spuse Balfour.

— Cine?

— Tipul care avea o răfuială cu Carver. Cel care te-a luat în colimator şi pe tine.

— N-a mai suflat nimic despre asta, zise Lauderback. Cred că

a născocit el totul.

— Adică nu a omorât pe nimeni? zise Balfour amuzat. Adică

nu e un criminal?

— E un nemernic, asta să fie limpede, spuse Lauderback bătând cu pumnul în masă. Un nemernic şi un mincinos! Şi un hoţ! Dar am cu ac de cojocul lui. Îl fac eu să plătească cu vârf şi-ndesat.

— Cum rămâne cu alegerile? spuse Balfour. Cum rămâne cu Caroline?

(Acesta era numele soţiei lui Lauderback.)

— Nu-i nevoie să periclitez toate astea, ripostă Lauderback cu năduf. Pot aranja totul în particular. Îl prind cu contractul. Îl şantajez – aşa cum mi-a făcut el mie. I-o plătesc cu aceeaşi monedă, ca să-l învăţ minte.

Balfour îşi netezea barba, urmărindu-l atent.

— Mda, aşa.

— E foarte posibil ca ticălosul de Carver să fi distrus exemplarul actului de vânzare rămas la el, ştiind că e o dovadă a înşelăciunii comise... Cred că o să trebuiască să legalizez la notar exemplarul meu, ca să fiu sigur.

— Mda, aşa, spuse Balfour din nou. Poate ar trebui să mai aşteptăm.

Dar, în euforia lui, Lauderback părea de neoprit.

— Nu-i nevoie, pot să încep imediat! exclamă el. Ştiu exact unde e contractul. E în cufărul meu, în lada aceea pe care te-ai ocupat tu să o transporţi până aici.

Balfour simţi că i se pune o gheară în stomac. Se făcu roşu la faţă. Deschise gura să răspundă, apoi, din laşitate, o închise la loc.

— Virtue a venit şi a plecat deja în cursă? spuse Lauderback.

Parcă urma să sosească săptămâna trecută.

Lui Balfour îi vâjâiau urechile. Mai bine ar fi mărturisit de îndată ce rămăseseră singuri că lada dispăruse. „Eşti un prost!”

se acuza el cu vehemenţă în gând. „Eşti un prost!” Dar nu putea, în fond, să-i spună lui Lauderback care era adevărul? Nu era vina nimănui dacă lada expediată dispăruse la destinaţie – fusese un accident, o încurcătură în scripte cel mai probabil –, dar avea să reapară mai devreme sau mai târziu, când nici nu te aşteptai, un pic cam jerpelită pe dinafară, poate, dar altminteri perfect în regulă. Nu se putea ca Lauderback să nu înţeleagă situaţia! Dacă

era calm şi sincer, mărturisind adevărul, dacă admitea eroarea...

Dar în clipa aceea inima îi zvâcni brusc în piept. Precis exista o legătură între cufărul din povestea lui Lauderback – cel care conţinea rochiile de damă şi care traversase Marea Tasmaniei în

fiecare lună timp de un an – şi cufărul în care erau lucrurile lui Lauderback, cu acel contract fraudulos, cufărul care dispăruse de curând de pe cheiul din Hokitika. Precis aşa era, ştiut fiind că

Balfour nu rătăcise niciodată vreo ladă expediată, nici nu i se furase vreuna, în atâţia ani de când lucra în domeniul transporturilor maritime! Inima începu să-i bată năvalnic.

Francis Carver îl şantajase deja o dată pe politician; poate că

procedase la fel din nou, pentru a doua oară! Dacă, de fapt, Carver furase lada expediată? În fond, tipul era ca la el acasă pe docurile din Hokitika...

Lauderback îşi plimba privirea pe masă, căutând ceva de îmbucat; nu remarcase expresia schimbată de pe chipul lui Balfour, care în mintea lui analiza pe toate părţile această nouă

posibilitate.

— Cum e, deci? Virtue a ajuns deja? repetă Lauderback fără

îngrijorare.

— Nu, zise Balfour.

Sala părea că se strânge în jurul minciunii.

— N-a ajuns încă aici? se miră Lauderback, care găsise o ceapă lucioasă pe farfuria lui Jock Smith şi o băgase în gură.