— Eu sunt o persoană publică, zise el. Dacă ar fi ştiut careva despre chestia asta, atunci ai fi ştiut şi tu. Dracu’ m-ar fi luat.
Auzi la tine, dacă ştie? Bineînţeles că nu ştie!
Dintr-odată, începuse să-l enerveze propria-i poveste, observă
Balfour. Relatarea întâmplărilor nu făcuse decât să-i retrezească
sentimentul de ruşine la gândul că putuse să fie aşa de fraier.
— Dar vânzarea corăbiei, spuse Balfour după câteva clipe.
Asta este de notorietate publică, s-a publicat în ziare.
Lauderback trase o înjurătură.
— O, da, spuse el. Conform ziarului, aş fi vândut afurisita aia de corabie la un preţ foarte rezonabil, de fapt, plătit complet în aur pur. Bineînţeles că n-am văzut niciun sfanţ din suma respectivă. Aurul a rămas în porcăria aia de cufăr, iar când Godspeed a plecat pe mare spre Melbourne a doua zi, cufărul a fost preluat la destinaţie – aşa cum se întâmplase în fiecare lună, pe tot parcursul anului trecut. Şi, pe urmă, a dispărut, evident.
Nu mai puteam face nimic fără să declanşez un scandal monstruos în jurul meu. Dumnezeu ştie pe unde-o fi aurul ăla acum. Iar tipul s-a mai ales şi cu velierul, pe deasupra.
Lauderback se juca nervos cu oţetarul de pe masă.
5 „Spiritul Tamisei”.
— Cât valora în realitate aurul din cufăr, din câte poţi dumneata aprecia?
— Nu sunt prospector, zise Lauderback, dar ţinând seama de cât de greu atârnau rochiile alea, aş estima că vreo câteva mii, cel puţin.
— Şi n-ai mai văzut aurul niciodată de-atunci.
— Nu.
— Nici n-ai mai auzit vorbindu-se despre el.
— Nu.
— Dar pe fată ai mai văzut-o de-atunci – pe Lydia Wells?
Lauderback râse gutural.
— Lydia Wells nu e fată, zise el. Nu ştiu ce e, dar nu poţi s-o numeşti fată, Thomas. Nu e o fată!
Însă tot nu răspunsese la întrebarea lui Balfour.
— Ştii că e aici, în Hokitika, îi reaminti el.
— Da, mi-ai spus deja, zise Lauderback pe un ton sumbru, refuzând să mai adauge ceva.
Ce fiară ciudată şi neîmblânzită poate fi adulaţia! Cât de imprevizibil poate să atace, sfâşiind frâul pe care ea singură şi l-a pus! Adorarea lui Balfour faţă de interlocutorul lui, acelaşi sentiment care se preschimbase atât de uşor în irascibilitate, acum, umflându-se şi mai mult, deveni dispreţ. Cum să pierzi atât de mult – şi, culmea, din cauza unei amante! Din cauza nevestei altui bărbat!
Dispreţul, în ciuda veleităţilor de aspră critică, reprezintă un sentiment care îşi poate permite o oarecare limpezime. Thomas Balfour îl urmărea din ochi pe prietenul lui – cum golea vinul din pahar şi pocnea din degete să i se mai aducă un rând – şi nu putea decât să-l desconsidere, apoi desconsideraţia se preschimbă în neîncredere, iar neîncrederea se transformă în perspicacitate. Existau elemente în povestirea lui Lauderback care încă nu se potriveau între ele. Cum rămânea cu decesul lui Crosbie Wells, survenit parcă la ţanc? Lauderback nu lămurise deocamdată această coincidenţă, la fel cum nu explicase deocamdată nici de ce credea că Wells şi Carver fuseseră –
culmea culmilor! – fraţi. Cum rămânea cu Lydia Wells, care apăruse ca din senin în Hokitika pentru a-şi revendica moştenirea de drept, sosind atât de prompt după moartea lui Wells, încât căpitanul portului întrebase, cumva în glumă, dacă
Poşta din Hokitika îşi instalase un telegraf, şi el nu aflase.
Balfour ştia fără nicio urmă de îndoială că nu i se spusese întregul adevăr; ceea ce el nu ştia totuşi era motivul acestei
tăinuiri. Pe cine proteja Lauderback? Doar pe el însuşi? Sau şi pe altcineva?
Privirea lui Lauderback se ascuţise. Aplecându-se în faţă şi împungând cu degetul arătător în masă, spuse brusc:
— Ştii, tocmai mi-a venit o idee. Apropo de Carver. Dacă
numele lui este într-adevăr Carver, înseamnă că vânzarea corăbiei este nulă de drept. Nu poţi să semnezi un act cu numele altei persoane.
Balfour nu răspunse nimic. Era preocupat de noua lui opinie despre acest om şi de distanţa circumspectă care se căscase subit, ca un abis de îndoială, între ei doi.
— Şi chiar dacă numele lui este într-adevăr Wells, adăugă
Lauderback luminându-se şi mai mult la faţă, chiar dacă lucrul ăsta este adevărat, Lydia nu poate fi măritată cu doi bărbaţi în acelaşi timp, nu-i aşa? Este cum ai spus tu: ori se minte despre o căsătorie, ori se minte despre un nume!
Un flăcău aduse o nouă carafa cu vin. Balfour o luă şi umplu paharele.
— Doar dacă, spuse el în timp ce turna vinul, nu au fost ambele lucruri deodată. E posibil să fi divorţat de unul şi să se fi măritat cu fratele lui.
Folosise cuvântul „frate” cu precauţie, însă Lauderback, care se înflăcărase la ideea acestei noi posibilităţi, nu băgase de seamă.
— Chiar şi în acest caz, spuse el, adică dacă într-adevăr pe Carver îl cheamă Carver, semnătura lui este oricum un fals, iar vânzarea corăbiei devine nulă de drept. Ascultă-mă pe mine.
