pintenului din mare, se forma de la ţărm un scurt ponton.

Balfour făcu un pas în jos, aterizând cu talpa pe scânduri, iar întreaga structură se cutremură sub greutatea lui. Doi docheri, uzi ciuciulete ca şi el, şedeau pe ponton, la vreo şase metri mai încolo; tresăriră amândoi când micul debarcader se clătină sub ei şi întoarseră capul.

— Salutare, băieţi, spuse Balfour.

— Salutare, Tom.

Unul dintre ei ţinea în mână o cange cu cârlig de alamă, cu care tot încercase de zor să nimerească în pescăruşii care se scufundau după mâncare printre pietrele de dedesubt, iar acum îşi reluă această îndeletnicire fără rost. Celălalt ţinea scorul.

Balfour se apropie, oprindu-se în spatele lor, iar o bucată de vreme nimeni nu vorbi. Cu ochii mijiţi, priveau prin ploaie cum vasele amarate la ţărm se legănau, aplecându-se ba în faţă, ba în spate.

— Ştiţi care-i necazul? spuse Balfour la un moment dat. Aici, în partea asta de lume, orice om poate să se reconstruiască.

Poate să devină alt om. Ce înseamnă un pseudonim, de fapt? Ce înseamnă un nume? Ţi-l alegi aşa cum alegi o pepită de pe jos.

Ăstuia îi zici Wells – ăstuia i Carver...

Unul dintre docheri privi în jus.

— Te-ai certat cu Francis Carver?

— Nu, nu, spuse Balfour scuturând din cap.

— Te-ai certat cu unul pe care-l cheamă Wells?

Balfour oftă.

— Nu – nu a fost nicio ceartă, zise el. Vreau să aflu câteva lucruri, atâta tot. Dar discret – pe şest.

Pescăruşul veni înapoi; docherul lovi din nou cu cangea, dar rată.

— A fost cât pe-aci să-i găureşti aripa, zise celălalt tip. Ai ajuns la cinci.

Balfour observă că aruncaseră o bucată de pesmet pe pietrişul de dedesubt.

Docherul care vorbise primul dădu din cap spre Balfour şi zise:

— Vrei să-l înhaţi pe Carver sau să-l înhaţi pe celălalt?

— Pe niciunul, zise Balfour. Nu contează. Nu contează. N-am niciun motiv de ceartă cu Francis Carver – asta să ţii minte.

— O să ţin minte, spuse docherul, apoi adăugă: Ştii, totuşi, dacă vrei informaţii compromiţătoare – şi pe şest –, n-ar strica să-l întrebi pe temnicer.

Balfour urmărea cum pescăruşul se rotea tot mai aproape.

— Pe temnicer? Pe Shepard? De ce?

— De ce? Pentru că Francis Carver a făcut puşcărie sub paza lui Shepard, zise docherul. Pe insula Cockatoo, timp de zece ani la rând. Carver a muncit ca ocnaş acolo, săpând la canalul din port, cu Shepard pe post de gardian. Dacă vrei informaţii compromiţătoare despre Carver, pun pariu că domn’ Shepard e în măsură să le dezgroape.

— În Cockatoo? repetă Balfour plin de interes. N-am ştiut că

Shepard a fost sergent în Cockatoo.

— A fost. Şi pe urmă, exact în anul după ce Carver e eliberat, Shepard obţine transferul în Noua Zeelandă – şi îl urmăreşte! Ce zici de un asemenea ghinion?

— Ghinion mare, admise amicul lui.

— Dar tu de unde ştii asta? întrebă Balfour.

Docherul vorbea acum cu amicul lui.

— Moaca temnicerului meu n-aş mai vrea să o revăd niciodată – după zece ani, zi şi noapte, zi şi noapte, nas în nas cu el – şi pe urmă, hop, imediat ce ajung în libertate…

— De unde ştii tu asta? insistă Balfour.

— Am fost ucenic în şantierul naval de acolo, spuse docherul Hei, ia uite – asta da lovitură pe cinste!

Căci îl plesnise pe pescăruş peste spate cu cangea lui.

— Nu ştii, din întâmplare, pentru ce l-au băgat la pârnaie pe Carver – ei, ia zi, băiete?

— Trafic, răspunse docherul imediat.

— Trafic cu ce?

— Opiu.

— Cum – în China? Sau din China?

— N-aş putea să-ţi spun.

— Cine l-a băgat la pârnaie totuşi? Nu Coroana, presupun.

Docherul reflectă la întrebare, pe urmă ridică din umeri:

— Nu prea ştiu, zise el. Cred că a fost ceva legat de opiu. Dar poate că asta a fost doar ce-am auzit eu.

Imediat după aceea, Balfour le spuse la revedere şi înaintă în lungul limbii de pământ. Lăsându-i pe cei doi mult în spate, singur acum, îşi înfipse picioarele bine în sol, îşi vârî mâinile în buzunar şi privi lung în depărtare, peste tumultul înspumat al mării, dincolo de vinciuri şi cabestane, dincolo de farul de lemn din capătul fâşiei de pământ, dincolo de coca negricioasă a epavelor care eşuaseră pe bancul de nisip.

— Mda, asta e ceva! mormăi el în barbă. Asta e o chestie –

clar, asta e o chestie! Carver, ăsta trebuie să fie numele lui adevărat! Nu poate folosi un pseudonim – nu în Hokitika, sub nasul temnicerului –, ştiut fiind că a făcut puşcărie sub paza tipului, într-un penitenciar!

Balfour îşi netezi mustaţa cu degetul arătător şi degetul mare.

— Aici e hiba totuşi. Ce Dumnezeului l-o fi apucat atunci să

pretindă – lăsând, pe deasupra, şi mărturie în scris – că numele lui ar fi Francis Wells?