Moody înclină capul din nou şi afirmă că exact asta vrusese să spună. Şi, pentru ca omul să nu-l creadă laconic, mai adăugă
faptul că venea din Port Chalmers, cu intenţia de a-şi încerca mâna săpând după aur.
— Asta-i bine, zise bărbatul. Asta-i bine. Cică sunt noi filoane în sus pe plajă, e doldora pe-acolo. Nisipuri negre: ăsta-i strigătul pe care o să-l auzi; nisipuri negre înspre Charleston, asta-i la nord de-aici, bineînţeles, Charleston adică. Deşi vei vedea că încă
mai scoţi ceva şi prin defileu. Ai vreun amic sau ai venit singur?
— Nu, sunt doar eu, zise Moody.
— Fără asociaţi! spuse omul.
— Ei bine, zise Moody, surprins din nou de felul în care bărbatul se exprimase. Am de gând să mă îmbogăţesc pe cont propriu, atâta tot.
— Fără asociaţi, repetă omul. Şi fără treabă; n-ai nicio treaba aici, la Coroana?
Era o impertinenţă să soliciţi aceeaşi informaţie de două ori, dar tipul părea jovial, chiar zăpăcit, bătând darabana cu degetele pe reverul vestei. Gândindu-se că, poate, el nu fusese suficient de explicit, Moody spuse:
— Treaba mea la acest hotel este doar să mă odihnesc. În următoarele zile, voi face investigaţii pe terenurile miniere – care râuri sunt productive, care văi sunt sterpe – şi mă voi acomoda cu viaţa de căutător de aur, cum s-ar spune. Intenţionez să stau aici la Coroana o săptămână, iar după aceea să-mi văd de drum spre centrul ţării.
— Înţeleg că n-ai mai săpat până acum.
— Nu, domnule.
— N-ai văzut niciodată culoarea?
— Doar la bijutier – pe vreun ceas sau pe vreo cataramă; niciodată în stare pură.
— Dar ai visat-o, culoarea aurului pur! Ai visat-o... stând în genunchi în apă, cernând metalul din pietriş!
— Presupun... ei bine, nu, n-am visat-o, de fapt, spuse Moody.
Stilul expansiv în care se exprima acest om era cam ciudat pentru el: în ciuda aparentei lui zăpăceli, tipul vorbea înfocat, ba chiar cu o energie aproape supărătoare. Moody se uită în jur, sperând să schimbe o privire înţelegătoare cu unul dintre ceilalţi bărbaţi, însă nimeni nu ridicase ochii spre el. Tuşind, adăugă:
— Presupun că am visat despre ceea ce urmează după aceea, adică la ce te-ar putea conduce aurul, în ce s-ar putea preface.
Tipul părea mulţumit de acest răspuns.
— Alchimie inversă, aşa îmi place mie să numesc toată
afacerea asta, adică prospecţiunile. Alchimie inversă. Înţelegi, transformarea – nu în aur, ci din aur.
— Este o figură de stil minunată, domnule, îl întrerupse Moody, dându-şi seama abia mult mai târziu că această idee semăna foarte bine cu recenta lui imagine mentală despre un panteon inversat.
— Şi investigaţiile dumitale, zise bărbatul mişcând viguros din cap, investigaţiile dumitale... te vei interesa prin jur, presupun – ce fel de lopeţi, ce fel de şaitrocuri, hărţi şi alte chestii.
— Da, întocmai. Vreau să fac totul cum trebuie.
Tipul se azvârli înapoi între braţele fotoliului, în mod evident foarte amuzat.
— O săptămână de cazare şi masă la Hotelul Coroana, doar ca să pui nişte întrebări! exclamă el cu un hohot de râs. Şi pe urmă o să stai două săptămâni în noroi, ca să strângi la loc cât ai cheltuit!
Moody îşi încrucişă gleznele din nou. Nu avea dispoziţia potrivită pentru a-i răspunde tipului cu aceeaşi energie, însă
căpătase o educaţie prea rigidă pentru a se încumeta la vreo impoliteţe. Ar fi putut, pur şi simplu, să se scuze pentru lipsa lui de orientare şi să admită că avea o stare de rău general – tipul părea destul de înţelegător, cu felul lui de a bate darabana cu degetele şi cu râsul lui gâlgâit –, dar Moody nu era deprins să
vorbească deschis cu străinii şi, cu atât mai puţin, să
mărturisească
vreun beteşug
în
faţa
altei
persoane.
Scuturându-se lăuntric, rosti pe un ton mai senin:
— Şi dumneavoastră, domnule? Aveţi o situaţie bună aici, nu-i aşa?
— O, da, răspunse celălalt. Agenţia Maritimă Balfour. Ne-ai văzut, probabil, imediat după oborul pentru vite, o poziţie excelentă, să ştii, pe strada Wharf. Balfour, ăsta sunt eu. Thomas este numele meu de botez. Ai nevoie de un nume de botez pe terenurile aurifere: nimănui nu i se spune domnule în defileu.
— Atunci, înseamnă că trebuie să exersez să-mi folosesc numele întreg, spuse Moody. Mă cheamă Walter. Walter Moody.
— Da, iar acolo lumea o să te strige oricum o fi, numai Walter nu, spuse Balfour bătându-se cu palma pe genunchi. „Walter Scoţianul”, poate. „Walt Două-Mâini-Drepte”, eventual. „Wally Pepită”. Ha!
