Tânăra a spus:
— A hotărât că mătușa și păpușica așteaptă amândouă un copil. Nu-i așa, Elena?
VP - 80
Vântul i-a zburat pălăria, i-am prins-o. Avea părul strâns, chipul ei, așa, părea mai frumos.
— Mulțumesc, cu vântul ăsta nu-mi stă pe cap.
— Așteptați, i-am spus.
I-am aranjat pălăria cu grijă și am folosit broșa cu chihlimbar și acul lung ca să i-o fixez în păr.
— Iată, așa nu vă mai cade. Dar să fiți atentă pentru fetiță, acasă îl dezinfectați bine, nu trebuie mult ca să-și facă o zgârietură urâtă.
L-am întrebat pe bărbatul de la tarabă cât costa, Nina voia să plătească, m-am opus.
Pe urmă am trecut la tu, i-am cerut eu asta și ea s-a eschivat, a zis că-i era rușine, dar apoi a cedat. S-a plâns de oboseala acelor zile, nu se putuse înțelege cu fetița.
— Hai, micuțo, să renunțăm la suzetă aia, a spus, să nu facem impresie proastă față de Leda.
A vorbit în mod agitat despre fiica ei. A spus că Elena, de când își pierduse păpușa, regresase, voia să stea fie în brațe, fie în cărucior, și folosea din nou suzeta. A privit de jur-împrejur căutând, parcă, un loc mai liniștit, a împins căruciorul spre parc. A pufnit, era într-adevăr obosită, și a apăsat pe cuvântul „obosită”, voia să-i simt nu doar oboseala fizică. Pe neașteptate a izbucnit în râs, dar am înțeles că nu râdea de bucurie, pe dinăuntru era nefericire.
— Știu că m-ai văzut cu Gino, dar nu trebuie să mă judeci.
— Nu judec nimic și pe nimeni.
— Da, îți dai seama imediat. Imediat cum te-am văzut, mi-am zis: aș vrea să fiu ca doamna aceea.
— Ce e deosebit la mine?
— Ești frumoasă, ești elegantă, se vede că știi multe lucruri.
— Nu știu nimic.
Ea a clătinat din cap energic.
— Ești atât de sigură pe tine când faci ceva, nu ți-e teamă de nimic. Am înțeles asta de când ai venit prima oară pe plajă. Mă uitam la tine și speram să te uiți în direcția mea, dar nu te uitai niciodată.
Ne-am plimbat un pic pe aleile parcului, a început din nou să vorbească
despre pădurea de pini, despre Gino.
— Ce ai văzut nu înseamnă nimic.
— Acum nu spune minciuni.
— E adevărat, îl țin la distanță și-mi păstrez buzele strânse. Vreau doar să
fiu din nou un pic adolescentă, dar nu de-adevăratelea.
— Câți ani aveai când s-a născut Elena?
VP - 81
— Nouăsprezece, Elena are aproape trei ani.
— Poate că ai devenit mamă prea devreme.
A clătinat din cap energic.
— Sunt bucuroasă c-o am pe Elena, sunt bucuroasă de tot ce am. E doar vina acestor zile. Dacă dau de urma cui îmi face fetița să sufere…
— Ce-i faci? am spus ironică.
— Știu eu.
Am mângâiat-o ușor pe braț, voind parcă s-o îmbunez. Mi s-a părut că
mimează din obligație tonurile și expresiile familiei ei, accentuase și cadența dialectului napolitan ca să fie mai convingătoare, am simțit ceva asemănător cu duioșia.
— Sunt bine, a repetat de mai multe ori și mi-a povestit cum se îndrăgostise de soțul ei, îl cunoscuse la discotecă, la șaisprezece ani.
El ținea la ea, le adora pe ea și pe fiica lor. A râs din nou nervos.
— Zice că sânii mei sunt exact pe măsura mâinii lui.
Fraza mi s-a părut vulgară, am spus:
