Mergând către casă, am recapitulat de câteva ori dialogul nostru şi nu m-am văzut deloc inteligent sau cuceritor. Auzi! Să-i vorbesc de Nicrom, de închisoare şi de moarte. Straniu mijloc de a cuceri o fată. Numai Bingsley era de vină, cu tranchilizantele lui. Cum să fiu în formă, dacă iau pilule cu pumnul? Cică, pentru restabilire şi revitalizare funcţională. Aiureli! Mă sedează de frica unei depresii în toiul căreia să nu-mi pun capăt zilelor. N-am avut
niciodată
intenţia
asta,
dar
acum,
fără
tranchilizantele lui Bingsley, cred că-mi administram câteva palme. Aşa, cu ele în stomac, continuam să mă
îndrept liniştit către casă.
Am intrat fluierând. Casa era întoarsă pe dos. Răscolită
în mare viteză, fără grijă de a ascunde că se umblase prin lucruri. Ce naiba să găsească la mine?
— Alo! Grant? Poe la telefon. Ia-l pe Gatt şi veniţi până
la mine. Să-şi aducă şi trusa cu infraroşii şi ultraviolete.
Are de lucru.
— Ai păţit ceva? am auzit vocea colonelului, parcă puţin îngrijorată.
— Nimic, sunt bine. Dar am să cer o primă că să-mi aranjez din nou interiorul.
— Vin imediat.
După declicul telefonului direct, pe care musafirii mei nepoftiţi nu apucaseră să-l distrugă, m-am aşezat într-un fotoliu, ca să nu încurc urmele, şi am început să-mi fac inventarul. Tot ce aveam zăcea pe podele şi pe pat. Nu erau nici multe, nici puţine, dar arătau destul de jalnic.
Videotelefonul zăcea în mijlocul camerei, făcut ţăndări.
Televizorul trona pe canapeaua verde, cu ecranul găurit.
În uşă şi-a făcut apariţia Gatt. Avea o poziţie clasică de apărare, iar mâna strecurată în buzunarul umflat al hainei arăta că maiorul se aşteptase la mult mai rău.
Gatt, urmat de Grant şi de un tip cu o valiză măricică
au intrat în încăpere, vădit impresionaţi de harababura ce domnea peste tot.
— N-am pus mâna pe nimic. N-am mişcat nimic. De când v-am telefonat stau în fotoliu şi aştept.
— Armă ai? m-a întrebat Grant.
— Nu.
— Cam imprudent tânărul, a remarcat tipul cu valiza.
— Hai, la treabă, i-a retezat Gatt vorba. Apoi s-a întors către mine şi m-a întrebat:
— Cât ai lipsit de acasă?
— Cam o oră. Poate ceva mai mult.
— Ai remarcat pe afară ceva deosebit?
— Soare şi linişte, nimic suspect.
— Îţi arde de glume, s-a repezit Gatt, care ştia, de la prima noastră întâlnire, că nu-l simpatizez.
— Am spus adevărul şi numai adevărul, am continuat pe acelaşi ton.
— Poe, fii amabil şi colaborează cu maiorul, s-a simţit dator să intervină Grant.
— Asta şi fac, doar că nu plâng, nu-mi smulg părul din cap şi nu strig după ajutor. Mă credeţi chiar atât de prost încât să nu-mi dau seama de seriozitatea situaţiei?
— Bine, Poe. Deci n-ai remarcat nimic.
— Absolut. Dar există supravegherea de cartier şi poate videocaseta ne va aduce lămuriri.
— Le-am telefonat din maşină. Trebuie să sosească.
— Nu-ţi scapă nimic, Gatt. Eşti eficient, nu glumă!
