infirmăm ideea.
Între timp, Nibb îşi strângea aparatele. Se uita pe furiş
la Gatt, așteptând noi ordine. Dar maiorul fixa cu încăpăţânare un punct de pe covor şi nu zicea nimic. Cam încuiat, Gatt ăsta!
— Mergem, a spus în cele din urmă Gatt.
— Ţi-am adus brăţara, mi-a spus colonelul, întinzându-mi obiectul care le dăduse atâta bătaie de cap.
— Nu mai este o curiozitate ştiinţifică?
— Prostii! Se dereglase calculatorul lui Stuve.
— Bine, dar orientarea antenei, povestea cu teoria lui Stuve?
— Teoria lui Stuve există şi e corectă. Orientarea antenei către Cd-101 realiza, mecanic, un contact
defectuos care provoca acea reacţie ciudată a calculatorului.
— Ce întâmplare! Şi eu care aşteptam cu sufletul la gură continuarea poveştii cu brăţara şi calculatorul.
În timp ce-mi puneam la mână brăţara, mă uitam la maior, la colonel şi la Nibb. Plecau fără niciun rezultat concret de la o anchetă „pe teren“.
Mî-am luat rămas bun de la cei trei, cu bucurie. Mă
părăseau în timp util ca să nu-mi strice întâlnirea cu Alana. Bingsley ordonase să stau cuminte, să mă fac mai
..casnic“, să evit emoţiile şi alte chestii de-astea. Iar eu...
Vin acasă şi constat că mi-am minimalizat importanţa socială, din moment ce unii ţin să mă viziteze chiar împotriva dorinţei mele. Cercetări, agitaţie, ipoteze... E
clar! Soarta îmi oferea, în ultimul timp, numai situaţii pe care cei din jur le dezaprobau.
Mi-am ales îndelung o toaletă decentă. Doream să arăt bine. Sub duş, neavând altceva de făcut, m-am gândit la cele petrecute. Prin minte mi se învârtea aşa... un gând prostesc, cum că cele ce mi se întâmplau erau regizate. Şi că, peste puţin timp, urma să mă încadrez într-o altă
scenă: „întâlnirea“, urmărit cu atenţie din afară, de ochi necunoscuţi. Sunt bolnav! Bolnav psihic! Şi dacă nu mă
smulg din priza obsesiilor cât mai repede cu putinţă, doctorul Bingsley va avea iar de lucru. N-am fost niciodată
ipohondru, dar uite, acum, în această convalescenţă post-amnezică, sunt pe cale să devin. Am dat drumul cu ciudă
la apa rece, apoi la apă caldă, până m-am liniştit.
Pe stradă, agitaţia de seară a oraşului mi-a limpezit gândurile, concentrate din ce în ce mai intens spre întâlnirea cu Alana. Venea sau nu venea? Mi-am alungat varianta neplăcută din minte, meditând la ce-o să-i spun.
Asta îmi crea o stare plăcută. La prima noastră întâlnire fusesem cam împleticit, fără reacţii, un tip obscur. Şi doar aveam indicele de inteligenţă 194.
De pe banca pe care mă instalasem vedeam foarte clar ieşirea rezervată cursanţilor de la Centrul de Fizică
Aplicată. Era 20,02. Concentrarea devenise maximă. Primii cursanţi îşi făcuseră deja apariţia la ieşire. Erau grăbiţii, cei cu o seară organizată mai îngrămădit, alergători în cursa timpului. Alana nu avea de ce să fie printre ei. Ea era de pe Sirius, nu avea cunoscuţi prea mulţi, ba cred că
se şi adapta greu vieţii de pe Pământ. Prezenţa mea la ieşire era un motiv în plus ca să apară o dată cu ultimele grupuri. Toate fetele se lasă aşteptate, făcând din asta, de mii de ani, un test de fiabilitate a iubirii. Uite ce-mi trece prin cap... test de fiabilitate... prostii!
Gândurile mi se succedau tot mai rapid, în proporţie directă cu cei care părăseau clădirea. Apoi s-au oprit ca lovite de un zid. Nu mai ieşea nimeni. Şi Alana? Iar emoţii!
Portarul, care-mi indicase puţin mai înainte ieşirea cu pricina, m-a privit impasibil, deşi sunt convins că aveam o
„,faţă“ furioasă.
— Cursanţii de la „limbaje“ au terminat? l-am întrebat cu o voce intenţionat metalizată.
— La universitatea serală nu mai este nimeni... De la niciun curs, a adăugat el repede.
Am dat din cap, scurt, şi, tot scurt, m-am întors îndreptându-mă către ieşire. Văzusem pe peretele cabinei portarului beculeţele albastre ale sistemelor de alarmă.
Toate erau aprinse, deci în clădire nu mai era nimeni.
M-am îndreptaţ spre banca mea, vechiul post de observaţie, şi m-am trântit cu năduf.
— Mai încet! Astea-s maniere?
Parcă m-a curentat. Păi, asta era Alana!
— Alana!
După ce i-am spus numele, cu faţa radiind mai ceva decât Soarele, am rămas să o privesc cum stătea la capătul celălalt al băncii, luminând cu ochii ei mari şi albaştri.
— De unde ai apărut?
