— Tu eşti tânărul ăla? m-a întrebat Bingsley.
— Eu.
— Şi despre ce fel de transă este vorba?
— Una anormală, bineînţeles. Cum adică, ce fel de transă? Fata zice că stăteam la masă cu paharul în mână
şi povesteam uitându-mă într-un punct fix. M-a lăsat să-mi termin povestea şi m-a dus acasă. Am fost foarte docil. Acasă mi-am revenit.
— Ţi-aduci aminte ce-ai povestit?
— Nu...
— Atunci, povestea cu bătrânul?
— Mi-a relatat-o fata. Cât a putut de amănunţit, la rugămintea mea.
— Nu-ţi aduci aminte nimic?
— Nimic. Tabula rasa.
— Măi, să fie! făcu doctorul, frecându-şi cu mâinile lui mari părul capului.
Am tăcut amândoi. Îmi dădeam tot mai mult seama că
ceva nu era în regulă. M-a fulgerat iar gândul că trăiesc după un scenariu prestabilit, gând ce-mi mai trecuse prin minte atunci când Gatt, Grant şi Nibb plecaseră de la mine fără să obţină vreun indiciu clar privind originea vizitatorilor mei. Parcă şi Bingsley făcea parte din scenariu.
— Poe dragă, n-am ce să-ţi spun. Testele tale neuro-vegetative şi neuropsihice sunt perfecte. Nu ai întreruperi de memorie. Fluxul nervos are parametri cu valori către limita optimă. Ce-mi povesteşti tu nu are niciun suport biologic detectabil.
— Doctore, chiar acum trăiam senzaţia ciudată că sunt un cobai nenorocit într-o experienţă secretă, de rezultatele căreia se vor bucura alţii. Am mai încercat o dată senzaţia asta, ieri. Nu mă aşteptam să-mi dai alt răspuns.
— Poe, crede-mă, sunt corect.
— Cu mine, sau cu „problema“ Poe?
— Mă bănuieşti de lipsă de profesionalism?
Întinsesem cam mult coarda. O asemenea bănuială era o jignire şi doctorul Bingsley, care veghease nopţi întregi lângă patul meu, în cele două luni de amnezie, nu merita o asemenea recompensă.
— Nici vorbă, doctore! Te bănuiesc de prea mult profesionalism. Adică te suspectez că ştii ce mi se întâmplă, dar nu-mi spui fiindcă aşa scrie în scenariu.
— Ce scenariu? Ai înnebunit?
— Păi, nu de asta sunt aici? Ca să văd dacă nu am înnebunit.
— Poe! Odihneşte-te cât mai mult şi lasă întâlnirile amoroase pentru mai târziu. Începi să suferi de boala persecuţiei.
— Ai văzut asta pe monitor?
— Boala persecuţiei nu se vede pe monitor. Am simţit-o pe pielea mea.
— Cam păros trăductor! am dat-o eu pe glumă, văzând că Bingsley este de nepătruns. Simţeam că eu am
dreptate, dar nu aveam cum să sparg zidul de protecţie cu care eram înconjurat, ca să pot fi dirijat în acţiuni. Chiar şi sfatul doctorului de a mă odihni mi se părea suspect. De ce să mă odihnesc, dacă nu mă simt obosit sau bolnav?
De ce să nu mă întâlnesc cu Alana, dacă aşa aveam chef?
— Mai vii la control luna viitoare. Sigur, dacă te simţi rău, sau ai stări stranii, sau suferi iar de o amnezie trecătoare, ca şi cea de aseară, vii la mine fără
programare.
După ce mi-a dat aceste instrucţiuni, doctorul s-a ridicat de pe fotoliu, arătându-mi prin aceasta că-şi pierduse destul timp cu mine.
Clinica era amplasată la parterul Centrului de Supraveghere Astronautică. Mi-a venit, aşa, deodată, să
urc să-mi vizitez biroul. Nu mai fusesem de mult acolo.
Grant îmi spusese că programul la care lucram fusese preluat de Con, cel de la „misiuni extragalactice“. Puteam fi deci suplinit. Sentimentul pe care mi-l trezea ideea aceasta era neplăcut. Cel mai plăcut este să te ştii necesar, să crezi că eşti atât de bun încât nu te poate înlocui nimeni. Pe când eu?!
Cartela magnetică care-mi permitea accesul şi-a făcut datoria. Uşa liftului rapid s-a deschis. Deci nu fusesem radiat din listele Centrului. Puteam să-i mulţumesc lui Grant pentru asta.
Am ajuns pe coridorul atât de familiar mie. Toate erau la locul lor. Chiar şi cei doi sergenţi, el de la limbi galactice şi ea de la biochimie, stăteau ca de obicei de vorbă, rezemaţi de balustrada scării de incendiu. Biroul meu era încuiat. Am scos din buzunar, în mod reflex, cartela magnetică. am descuiat uşa şi, din prag, mi-am admirat domeniul. Parcă ieri plecasem de aici. Toate luceau de curăţenie, birourile, lămpile, ecranele display-urilor, bandoteca. M-am aşezat la birou şi m-am uitat vizavi.
Fotoliul lui Hector era gol. Nu-l va mai ocupă niciodată un băiat de calitatea prietenului meu din copilărie.
Am rămas câteva clipe nemişcat. În capul meu se consolida o idee care-mi bloca celelalte sinapse.
M-am ridicat din fotoliu, am scos din bandotecă două
