— Ce nu-ţi place din ancheta maiorului ăsta... cum îi zice...?
— Gatt.
— Aşa, Gatt.
— Sincer să fiu, pornirea mea împotriva lui Gatt are baze pur subiective. M-a deranjat faptul că m-a putut crede în stare să-l omor pe Hector şi că a condus o mare parte din anchetă pe această pistă.
— Păi, nu te-au găsit ţinându-l de gât? Aşa mi-ai povestit.
— Nu de gât, ci de reverele hainei. Iar laboratorul a afirmat de la început că Hector n-a fost strangulat.
Moartea lui rămâne o enigmă.
— Ai citit concluziile medico-legale?
M-am ridicat din fotoliu şi am început să caut în bibliotecă xerocopia dosarului pe care-l studiasem în dimineaţa când mă vizitase Grant. Ordinea din bibliotecă
era relativă, din cauza percheziţiei de ieri, dar dosarul pe care-l căutam era roşu, strident, aşa că era uşor de remarcat. Totuşi...
— Ce-i? mă întrebă Alana.
— Aveam o copie după dosarul anchetei, însă cred că
nu mai există.
— Caută mai cu calm. Prea te agiţi!
M-am oprit şi m-am concentrat. Ultima dată, lăsasem dosarul pe noptiera patului. Pe noptieră nu era nimic. Nu cumva căzuse după noptieră, în şuvoiul căutărilor
„vizitatorilor“? Dosarul, roşu strident, era acolo. L-am luat, m-am întors în fotoliul meu, am deschis la pagina raportului medico-legal şi i l-am întins Alanei.
În timp ce fata citea copiile din dosar, eu m-am decis să
devin ordonat. Aşa că am scos din sertarul mesei un carneţel în care am început să-mi notez nedumeririle legate de cazul Hector-Poe.
1. De ce sistemul de control nu a funcţionat când Hector a scos cele două casete?
2. Ce legătură există între cele întreprinse de Hector la punctul 1 şi felul în care eu am reuşit acelaşi lucru?
3. De ce a scos Hector casetele?
4. Ce legătură există între casete şi plecarea lui Hector la Centrul de Fizică Aplicată?
— Mie nu-mi place asta, a spus Alana bătând cu mâna în dosar.
— Ce nu-ţi place, fată dragă?
— Neconcordanţa dintre cele scrise în raportul medico-legal şi modul în care a decurs ulterior ancheta. Eu nu te-aş fi suspectat nicio clipă.
— Fiindcă judeci cu sufletul, nu cu mintea.
— Ba, să ştii că nu! Cu mintea judec şi eu.
— Atunci, fă-mă să înţeleg.
— Scrie în raportul medico-legal că Hector a prezentat o creştere bruscă a neuronilor, motiv pentru care i s-a transformat capul într-o bilă roşie şi lucioasă care a anulat orice trăsătură umană?
— Scrie.
— Scrie că atât la tine, cât şi la Mae s-au remarcat creşteri infime ale neuronilor?
— La mine mai mult şi la Mae mai puţin.
— Exact. Scrie?
— Scrie.
— Concluzia este clară. Toţi trei aţi suferit aceeaşi influenţă externă. La Hector a fost mortală. La voi, gradată. Ţie ţi-a provocat amnezia, iar lui Mae leşinul îndelungat.
M-am uitat uimit la Alana. Ce simplu şi direct gândea.
Şi nici nu părea încântată de ceea ce spusese. Se purta
normal, de parcă asta făcea de când lumea: analiza dosare încâlcite şi găsea în ele un fir logic, ascuns altora.
— Unghiul ăsta de vedere a fost sesizat de prima dată, i-am răspuns.
— Atunci de ce te-au chinuit în camera aia... cum îi zice...?
