— De reverele hainei, a corectat-o Grant.
— A spus ceva? a continuat Alana imperturbabilă
interogatoriul lui Mae.
— Da. Strigă: „Hector, nu! Hector, nu!“.
— Aveam motive doar, m-am simţit dator să completez.
Hector devenea din ce în ce mai sferic.
— Despre treaba asta ai citit sau ţi-au povestit alţii? Tu n-ai fost conştient de metamorfoza lui Hector fiindcă n-ai putut să povesteşti scena.
Intervenţia mea şi cea a colonelului au întrerupt pentru o clipă dialogul înfiripat între fete. Alana însă nu s-a lăsat cu una, cu două:
— În legătură cu asta, am obiecţiuni. Subconştientul lui Poe a participat activ la toate cele întâmplate, lucru dovedit cu prisosinţă chiar în camera albă.
— Văd că vă cunoaşteţi, am remarcat, rimbind celor mai dragi dintre oamenii care trăiau în acel moment pe Pământ. Grant şi Alana s-au privit parcă puţin complice.
— Să nu schimbăm vorba, a intervenit Grant. Mâine te prezinţi la clinică. Voi fi şi eu acolo. Bingsley trebuie să-şi dea ceva mai mult interes. Cred că priveşte crizele tale cam superficial.
— Păi, n-am fost chiar azi dimineaţă?! am protestat eu, sătul de traductorii reci ai doctorului.
— Ştiu că ai fost, mi-a spus Alana, dar cred că mai ai nevoie de investigaţii. Trebuie să te vadă mai mulţi specialişti neurologi şi neuropatologi.
Mae şi Grant şi-au luat la revedere de la mine. Am încercat să-i arăt colonelului cartea de vizită, dar acesta a luat-o scurt, amânând orice discuţie pentru a doua zi.
— Ce zici? m-am adresat Alanci, ghemuită în fotoliu.
Îmi povesteşti ce-am mai spus cât am fost plecat din lumea celor vii?
— Nu ai fost plecat dintre cei vii. Te comporţi ca un om normal. Numai că stai nemişcat, priveşti într-un singur punct şi povesteşti destul de coerent. De fapt, ca să fiu şi mai exactă, nu povesteşti, ci parcă citeşti dintr-o carte.
— Îmi spui ce-am povestit?
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
Am căzut pe gânduri. Povestea auzită se lega oarecum de prima. Personajul principal era bătrânul lo, care părea a fi un tip pozitiv.
— Cred că am găsit!
Vocea Alanei rupsese tăcerea.
— Ce-ai găsit?
— O primă coincidenţă. De fiecare dată. ai căzut în transă seara, în jurul orei 20,30.
— Asta numai în ultimul timp, fiindcă Hector a murit pe la 16,30, dacă-mi amintesc bine,
— Faţă de două coincidenţe, ora morţii lui Hector joacă
rolul excepţiei care întăreşte regulă.
— Un
statistician
mediocru
