— Stai jos, Dinks! am intervenit eu. Apoi, adresându-mă fetei: În concepţia colonelului, orice încercare a mea de nesupunere are un remediu sigur: tu.

Dinks a zâmbit forţat. Nu se aştepta să fiu aşa de direct.

— Parcă poţi să nu te supui?! a întrebat Alana.

Remarca fetei a lăţit un zâmbet fericit pe faţa colonelului. Poziţia luată de Alana îi convenea de minune.

Nu rămâneam decât eu de convins. Era periculos să cedez prea repede, aşa că mi-am început jocul.

— Cum vorbeşti? Nu te recunosc. De ce să mă supun?

La ce să mă supun? Eu stăteam liniştit la mine acasă, mă

tratam după amnezia suferită şi deodată mi se pune viaţa în pericol. De unde ştia Dinks că pot suporta acceleraţiile decolării fără să-mi dăuneze? De ce nu s-a gândit că dacă

eram sănătos lucram, nu stăteam în concediu medical?

Adică pe Pământ sunt inapt de muncă, iar aici pot lucra?

Ştii ce înseamnă asta? Că puţin le pasă de sănătatea mea.

Sunt doar o biată unealtă de care au nevoie acum, nu sunt un om, un colaborator. Asta este, aşa că supunerea mea nu are suport moral suficient.

— Nu ai dreptate, Poe! mi-a răspuns Alana. Nu avem nici eu, nici tu statut de colaboratori. Uiţi că suntem prizonieri? Că ne pot strivi ca pe nişte muşte? Eu vreau să

mă întorc acasă, pe Alfa Centauri.

Am îngheţat. Păi, Alana era de pe Sirius. Ce tot spunea ea?

Ca Dinks să nu-mi observe stupoarea, am lăsat capul în jos, ca şi cum aş fi meditat la cele spuse de Alana. Deci, asta era. Alana mi-a dat un semnal că tot ce spunea era fals. Nu trebuia să o dau de gol, dar şi ea trebuia să

înţeleagă poziţia mea, să ştie că nu vreau să mă las uşor, că vreau să pun condiţii, să primesc garanţii.

— Când am fost la anticariatul bătrânului Io, parcă

spuneai că doreşti să rămâi pe Pământ.

O lumină trecu prin ochii albaştri ai fetei. Comunicarea se stabilise. Când doream să ne anunţăm că nu credem în ce spunem, trăgeam o minciună zdravănă.

— Atunci nu bănuiam că voi face o croazieră atât de

„plăcută“.

Dinks, care fusese spectator la dialogul nostru, s-a simţit dator să intervină:

— Vai, domnişoară! Modul în care am făcut cunoştinţă

a fost neelegant şi mă dezavantajează. Vă rog să credeţi că

n-am avut altă soluţie. Sper să-mi repar greşeala.

Dinks se dădea bine pe lângă Alana, a cărei poziţie îi convenea.

— Dacă croazierea noastră va dura mai mult, o să aveţi ocazia să-mi schimbaţi impresia.

Alana îl trăgea de limbă.

— Am deci la dispoziţie aproape o lună ca să vă conving de bunele noastre intenţii...

O navă galactică de transportat minereuri, dotată de obicei cu motoare DW 27.000, putea ajunge într-o lună la marginea Galaxiei.

— Cu supravegherea permanentă la care suntem supuşi, cu antenele de anihilare motorie, fără legături cu sectoarele navei, fără libertate de mişcare, mai mult o să

ne înrăim decât să devenim docili.

Alana juca tare.

— Începând de mâine, veţi avea la dispoziţie un apartament normal, fără supraveghere TV şi fără anihilare motorie.

Vestea era surprinzătoare. Doar nu mă decisesem încă

să colaborez cu ei.

— Sunt singura femeie de pe navă?

— Mai sunt încă două.

— Voi locui cu ele?

— Vei locui cu Poe. Mi se pare mai sigur să staţi împreună.

Zâmbetul amabil de pe mutra colţuroasă a lui Dinks era curată prefăcătorie. Ne dorea împreună ca să fim uşor de supravegheat. Nu credeam un cuvânt din asigurările lui.

— Păreai mai antipatic, Dinks!

— Eu am încă rezerve, a spus Alana. Probabil i se păruse că mă dădeam prea repede pe brazdă şi-mi atrăgea atenţia că puteam fi suspectat.

— Ne cunoaştem de puţină vreme, a început cu vocea Iui catifelată Dinks. Iar întâlnirea noastră s-a făcut în condiţii-limită. Să ştiţi că nu mă aşteptam să vă fiu simpatic de la prima vedere. Sunt un tip dificil. Cel mai neplăcut lucru la mine este că-mi place disciplina.

— Îţi promitem că vom fi disciplinaţi! a spus Alana. Nu vom încăica nicio prevedere şi nu vom submina disciplina de pe navă. Vom fi supuşi.

— Asta nu înseamnă, m-am băgat eu în vorbă, că-ţi garantăm şi colaborarea. Aici mai avem de discutat.

— Ascultă...

— Protestezi degeaba, l-am întrerupt eu. Sunt inapt.

Am zăcut două luni în spital, iar la externare mi s-a dat concediu medical o lună. Înţelegi? Treizeci de zile. Şi recomandarea: LINIŞTE! Iar eu numai de linişte n-am avut parte zilele astea.