enervez. Aşa se întâmplă când cedezi iniţiativa subalternilor. Alana a spus, în sfârşit:

— Nu te mai agita atâta, dragule! Ai răbdare, fiindcă

atât ne-a mai rămas.

Apoi fata s-a dus să studieze cabina de antrenament cu accelerator până la 3 g. Ei, poftim, dumneaei îi ardea acum să-şi menţină forma fizică! Nu mi-am conturat bine gândul şi cabina s-a şi pus în funcţiune. Nu era chiar insuportabil zgomotul, aşa că m-am decis să-mi văd de-ale mele. Am plecat să-l caut pe Dinks. Ştiam încotro să merg, dar orientarea mea pe navă îmi era uşurată de faptul că

făcusem practică pe ceva similar. Am trecut cu un pas voit leneş peste grupul generatoarelor atomice şi am deschis uşa cabinei de comandă, formând pe tastatura de lângă

tocul uşii numele meu. Faptul că uşa s-a deschis arăta că

fusesem luat în evidenţă şi comunicat calculatorului central.

— Salutare, Poe! m-a întâmpinat Dinks, stând cu spatele la uşă.

Cum naiba de mă văzuse?

— Nu te mira! Când ţi-ai format numele pe tastatură, acesta a fost afişat pe comanda centrală. Am fost de acord să intri, altfel stăteai afară.

— Uşa asta nu-i comandată nominal?

— Ba da, însă cere şi acordul comandantului. Este singura de acest gen. Celelalte reacţionează la nume şi se deschid automat.

— Dacă formăm Dinks, în loc de Poe, mi se deschidea?

— Nu, bătrâne! În niciun caz. Calculatorul central memorează întotdeauna locul unde ai deschis ultima dată

o

uşă, analizează unde puteai ajunge şi, dacă apare că

exişti concomitent în două locuri despărţite de o uşă, blochează ambele compartimente şi dă alarma.

— Ca să vezi!

Atâta am putut spune, fiindcă atenţia mea era îndreptată spre contorul de timp de pe panoul central. Ora navei – 31,20 a.m. Oră pe Pământ – 19,30. Eram de patru

zile în spaţiu. Dacă Dinks mă primise în comanda navei însemna că se aştepta să-mi ordonez timpul, aşa că, fără

să mă feresc, mi-am reglat ceasul de la mâna după orele citite. Dinks mă privea nepăsător, cu un zâmbet ce-i flutura în colţul mai lăsat al gurii asimetrice.

— La ora asta Grant doarme, a spus cu o nuanţă de zeflemea în glas.

Nu-mi plăcea să se vorbească pe tonul ăsta despre tatăl meu adoptiv.

— Chiar şi când doarme, e bine să-ţi fie frică de el.

— Dacă eşti aici, sunt liniştit. Am marfă de schimb.

Dinks avea dreptate, dar părea naiv în privinţa posibilităţilor Centrului de Supraveghere Astronautică. O

navă galactică era o pradă minoră. Problema era ca Grant să ştie pe care dintre ele mă aflam. Aici începea greul.

— Nu ai cum să-l anunţi şi nici să nu te gândești la aşa ceva, m-a ghicit Dinks. E bine să-ţi spun asta de la început, ca să te scutesc de eforturi inutile. Spuneai că ai nevoie de linişte, aşa că ţi-am „creat“ condiţiile necesare.

— Nu eu am deschis discuţia despre Grant. Aşa că lasă

provocările!

— Am pomenit intenţionat despre Grant şi despre instituţia lui care va deveni cât de curând inutilă. De pe navă nimeni nu poate să emită fără aprobarea mea.

Calculatorul central are trei circuite de siguranţă pentru emisiuni radio în exterior. Iar codul îl ştiu numai eu.

Prostii, gândeam eu uitându-mă la Dinks cu o mină cât mai dezolată,, fiindcă era bine să-l fac să se creadă „tare“.

Dacă aş fi „stat de vorbă“ cu calculatorul lui un sfert de oră, circuitele de siguranţă ar fi devenit o carte citită, numai bună de anticariat. Navigatorii ăştia astrali se credeau atoateştiutori. Uitaseră că ei beneficiau pe nave de o tehnică de vârf, pusă la punct de noi, bieţii pământeni, şoarecii de birou, hârţogarii. Am schimbat subiectul:

— Ce face Nack?

— Stă cu firele doctorului Stan pe cap. Tratament intensiv de recuperare.

— La mine a durat două luni.

— Un navigator este mai puţin sensibil decât un pământean. Iar Nack este un tip trecut prin multe.

— Îi doresc însănătoşire grabnică.

— De unde ştie Alana de creşterea neuronilor?

— Din dosarul roşu. L-a citit la mine acasă, îngrijorată

de „absenţele“ mele.

— Ce absenţe?

— Câteodată încep să mă uit într-un punct fix şi să

povestesc ceva despre un bătrân care mi-e tată, şi alte aiureli de felul ăsta!

— Te ţine mult transa?

— Nu ştiu dacă-i transă; durează între 15 şi 30 de minute.

— Şi ce-au spus medicii care te tratau?

Nu doream să-l informez pe Dinks despre întreaga mea

„boală“. De ce să ştie că Bingsley mă găsea sănătos tun?