brăţara. Cine ştie, dacă mi se întâmpla ceva, să se ştie repede grupa mea sanguină şi indicele de imunitate.

Alana a ieşit din baie îmbujorată de apă fierbinte. Am sărutat-o, în ciuda privitorilor de afară. Dacă eram exagerat de pudici puteam trezi bănuieli.

Ne-am îndreptat către sala de mese. Când am intrat, opt perechi de ochi ne-au privit cu indiferenţă.

— Bună ziua, a spus Alana. Noi suntem Poe şi Alana, noii voştri colegi.

Introducerea asta simplă şi directă trebuia să le câştige simpatia. Le-am adresat şi eu cel mai cuceritor zâmbet de care eram capabil. Ne-am instalat la o masă mai retrasă şi am apăsat pe butonul de alimentare. Tăviţele cu meniul de prânz şi-au făcut imediat apariţia de sub tăblia mesei.

Felurile de mâncare erau gustoase şi suficient încălzite.

Mâncam şi aruncam din când în când câte o privire spre ceilalţi. Nu păreau jenaţi de prezenţa noastră şi nici nu se uitau la noi, aşa cum mă gândeam că se va întâmpla.

Dinks, Haupt, Stan şi Nack nu erau de faţă. Deci nu cunoşteam pe nimeni. Cele două fete erau ceva mai în vârstă decât Alana, dar nu depăşeau 30 de ani. Bărbaţii să

tot fi avut vreo 40-45 de ani. Uniformele, strânse pe corp, reliefau ţinuta lor sportivă. Şi fetele se prezentau bine. Am prins privirea uneia, şatena, furişată spre noi. I-am zâmbit. N-am fost răsplătit pentru efort. Cealaltă era brunetă. Stătea cu spatele la mine. Alana o vedea din

profil. Bărbaţii erau amândoi cărunţi. Se uitau la noi tot în trecere, ca la o privelişte oarecare. Am încercat să le ghicesc ocupaţia. Deci Dinks era comandantul navei, Panzer geologul, iar Nack era transmisionistul. Stan era medic şi Haupt şeful armelor, adică şeful securităţii navei faţă de pericolele exterioare. Mai rămâneau neocupate posturile de inginer de sistem, astronom navigator, mecanic şef şi responsabil cu dotarea. Pe ocupanţii acestor posturi îi aveam deci în faţă. Pentru Dinks ei puteau reprezenta fie aliaţi, fie instrumente necesare funcţionării navei.

M-am uitat la ceas. Era 12,18.

— Hai să bem ceva! a propus Alana. După atâtea emoţii, merităm.

Pe navele extragalactice erau interzise consumul de alcool şi fumatul. Pe navele de transport galactice se permitea alcoolul, deoarece contribuţia echipajului la navigaţie era neimportantă, ghidurile de undă făcând totul. Oare Dinks îşi luase măsuri de prevedere şi contramandase acest drept al echipajelor galactice?

Două păhărele pline şi-au făcut apariţia pe masa noastră. Am ciocnit mulţumiţi şi am gustat băutura. Alana a dus mâna la frunte.

— Ce ai? am întrebat-o îngrijorat.

— Parcă am ameţit.

Şi eu încercam o senzaţie curioasă de plutire. Nu mai băusem de câtva timp şi-mi pierdusem antrenamentul.

Alana continua să ţină mâna pe frunte. După trei minute ne-am revenit.

— Poe şi Alana să rămână pe loc! Ceilalţi, părăsiţi sala!

s-a auzit vocea catifelată a lui Dinks.

Comesenii noştri s-au executat în tăcere. Nu ne-au aruncat nicio privire încurajatoare sau acuzatoare. Le eram indiferenţi.

Au apărut Dinks şi Haupt.

— Goleşte-ţi buzunarele, Poe! a spus Haupt.

M-am supus, privindu-i zâmbitor. Ordinul era inutil pentru Alana, care purta o togă fără buzunare. Pentru mine era la fel de inutil, dar le-am satisfăcut curiozitatea.

Nemulţumiţi de ce dădusem la iveală, cei doi au început să

mă pipăie.

— Nimic, a concluzionat Haupt.

— Să fie altceva?

Haupt a dat negativ din cap.

— În fiecare zi, la ora nouă, primesc scuze de la cei care m-au jignit cu o zi înainte, am aruncat eu, ca să-i irit pe cei doi.

— Du-te dracului! a răbufnit Dinks.

— Hai să ne terminăm băutura! am invitat-o pe Alana.

Tipii ăştia n-au niciodată umor.

Le-am întors spatele şi ne-am reinstalat la masă. Ceva se întâmplase pe navă de erau aşa de agitaţi. Dar ce? Vom afla noi, dar acum trebuia să nu fim curioşi.

Am fost lăsaţi singuri. Ne cam stricaseră cheful cei doi nesuferiţi. Şi planurile ni le dăduseră peste cap. Nu reuşisem să facem cunoştinţă cu nimeni din echipaj.

— Ce-o fi vrut Dinks? m-a întrebat Alana, ca să înceapă

o discuţie naturală, aşteptată probabil cu nerăbdare la panoul de supraveghere.

— El ştie. Şi cu negriciosul ăla de Haupt.

— Am impresia că ne suspectează.

— Păi, de când ne-a îmbarcat, ne tot suspectează.

— Are nişte metode proprii de a-şi câştiga colaboratorii.

— Daaa... N-ai văzut? Te sâcâie cu tot felul de bănuieli absurde, te leagă, te acuză de crime, iar în final vrea să-i pui la picioare toată priceperea ta.

— Ce-o fi „Marea Idee“ de care ne-a tot pomenit?

— Vreo aiureală ecologistă. În ultima vreme au proliferat organizaţiile astea care protejează mediul galactic de poluare.

— Ca pe vremea străbunicilor mei de pe Alfa Centauri.

— Nu ştiu cum era pe atunci, dar acum Dinks reuşeşte să facă nesuferită orice organizaţie.

— Mergem?

— Aş mai bea ceva.

— O să devii alcoolic, a râs Alana.

— Pe nava asta orice este posibil.